Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

10.000 de militari americani ar urma să fie retraşi în 2011 din Afganistan

Reprezentanţi ai administraţiei americane şi ai Departamentului american al Apărării au declarat că se aşteaptă ca Preşedintele Barack Obama să anunţe în cursul zilei de miercuri 22 iunie retragerea din Afganistan a 10.000 de militari americani în cursul acestui an.

Într-un discurs pe care îl va rosti miercuri, la Fort Drum, sediul Diviziei 10 munte, liderul de la Casa Albă ar urma să spună că succesele înregistrate împotriva capacităţii Al Qaeda de a lansa atacuri asupra SUA îi permit să înceapă o retragere a trupelor.

Potrivit oficialilor citaţi de LA Times, Obama îşi “finalizează” încă decizia.

În 2009, preşedintele a ordonat suplimentarea efectivelor americane din Afganistan cu 30.000 de militari dar a făcut promisiunea că va începe retragerea forţelor în această vară. Potrivit unor oficiali americani şi unor experţi apropiaţi discuţiilor recente, Obama ar putea retrage toţi soldaţii suplimentari până la sfârşitul lui 2012 sau începutul lui 2013, Ceea ce ar lăsa circa 70.000 de militari americani în Afganistan.

O eventuală retragere a circa 10.000 de soldaţi anul acesta reprezintă o măsură mai drastică decât ar vrea comandantul forţelor americane din Afganistan, generalul David Petraeus, şi înalţii oficiali de la Pentagon. Departamentul Apărării spera să poată limita retragerea la 3.000 – 4.000 de oameni.

Însă uciderea lui Osama ben Laden în Pakistan, presiunile bugetare şi apelurile unor consilieri de la Casa Albă pentru accelerarea reducerii numărului de militari desfăşuraţi l-au determinat pe Obama să ia această decizie.

sursa: Los Angeles Times

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.