Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

1400 de civili afgani ucisi in primele 6 luni din 2011

Misiunea ONU din Afganistan a anuntat ca, conflictul din Afganistan s-a soldat cu moartea a 1.400 de civili în primul semestru din 2011, cu 15 la sută mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2010.

Potrivit ONU, 80 la sută dintre civilii care au murit în perioada ianuarie – iunie 2011 au fost omorâţi de insurgenţi, iar 14 la sută de trupele internaţionale şi afgane. În şase la sută din cazuri, responsabilitatea deceselor nu a putut fi atribuită cu claritate.

“Misiunea ONU a înregistrat 1.462 de decese ale civililor în primele şase luni ale anului 2011, o creştere cu 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2010″, precizează oficialii Naţiunilor Unite.

“Dispozitivele explozive artizanale şi atentatele sinucigaşe, tacticile folosite de elementele antiguvernamentale, au provocat 49 la sută din decesele în rândul civililor”, precizează UNAMA.

Luna mai 2011, în cursul căreia au fost ucişi 368 de civili, a fost cea mai sângeroasă de până acum.

sursa: Anima News

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “1400 de civili afgani ucisi in primele 6 luni din 2011”

  1. Altfel says:

    Vivat democratia!