Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

16 tancuri M1A1 Abrams vor fi dislocate în Afganistan

Potrivit unor oficiali militari americani citaţi de Washington Post, Statele Unite au decis trimiterea unei companii de tancuri (16 bucăţi) grele în Afganistan, pentru prima dată de la declanşarea conflictului.

Dislocarea tancurilor anunţă o posibilă schimbare a tacticilor folosite de militarii americani contra insurgenţilor talibani.

Trimiterea tancurilor de tip M1 Abrams, care vor fi utilizate de puşcaşii marini americani în sud-vestul Afganistanului, provincia Helmand, va permite atacarea insurgenţilor de la distanţe mai mari.

Tancul M1A1 Abrams are greutatea de 68 de tone şi este echipat cu un tun având calibrul de 120 de milimetri cu posibilităţi multiple de lovire de la mare distanţă.

Tancurile vor fi utilizate iniţial în provincia Helmand, unde trupele americane sunt implicate în confruntări cu celule ale talibanilor dotate cu arme automate, cu lansatoare de grenade şi dispozitive explozive artizanale. Iniţial vor fi trimise 16 tancuri M1 Abrams, dar numărul acestora ar putea fi suplimentat în funcţie de necesităţi.

În pofida strategiei care prevede protejarea civililor afgani, statistici oferite de comandamentul ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate) arată că, în ultimele două luni, operaţiunile trupelor americane din Afganistan s-au intensificat.

Decizia armatei americane este realativ surprinzătoare ţinând cont de solicitarea preşedintelui afgan de reducere a intensităţii acţiunilor armatei americane precum şi de anunţata retragere parţială a efectivelor americane din Afganistan începând cu vara lui 2011.

sursa: Washington Post

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.