Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

20 dintre militarii SEAL care l-au ucis pe ben Laden – printre cei 31 ucisi in Afganistan

Se pare că 20 dintre membrii unităţii de elită SEAL care l-a ucis pe liderul al-Qaida Osama ben Laden figurează printre cei 31 de militari americani morţi în Afganistan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după doborârea elicopterului lor de către talibani. Aceasta, potrivit Sky News, preluat de MEDIAFAX.

Membrii SEAL Team Six erau transportaţi cu elicopterul de un echipaj al Regimentului 160 de Operaţiuni Speciale al Aviaţiei, potrivit unor oficiali americani.

Sursa: Sky News

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “20 dintre militarii SEAL care l-au ucis pe ben Laden – printre cei 31 ucisi in Afganistan”

  1. manasia says:

    Sa nu va mire daca acest episod a fost ,,pus la cale,, , în buna tradiție americană, într-un laborator d-al unchiului Sam…

  2. partizanul says:

    Probabil ca detineau informatii ce nu trebuiau sa ajunga in mass-media.
    Oare, Bin Laden, o fi fost de fata cind l-a impuscat echipa SEAL!!!! Umbla stirea ca era demult oale si ulcele.