Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

29 Iulie – Ziua Imnului Naţional al României

Anual, pe 29 iulie, se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional al României. Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998.
Potrivit unui comunicat al MApN, ceremonia militară dedicată Zilei Imnului Naţional, la Bucureşti, se desfăşoară în Piaţa Tricolorului, în faţa Cercului Militar Central.
Ceremonia este organizată de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Militari din celelalte garnizoane din ţară participă la ceremoniile publice dedicate Zilei Imnului Naţional organizate în colaborare cu autorităţile publice locale.

Sursa: comunicat al MApN

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “29 Iulie – Ziua Imnului Naţional al României”

  1. indisciplinatu says:

    Totul este inutil…participantii se duc acolo, ma refer la politicieni, de fatada, sa vada lumea cat “sufera” ei cu mana la piept cand aud imnul de stat si care, fie vorba intre noi, se transforma intr-o lalaiala generala cand se canta pe vreun stadion din cauza ca lumea ori nu stie textul, ori linia melodica!!!

  2. r says:

    Mda…Desteapta te romane…nici intr o mie de ani…

  3. partizanul says:

    Si-a pierdut semnificatia, chiar daca se desteapta, este prea tirziu, trebuie s-o luam de la inceput. In prima faza sa le punem botnita iredentistilor, dar ma tem ca trebuie sa mergem si mai incolo, pina la inceputul domniilor fanariote. Avem munca grea, pentru citeva generatii.