Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Un militar român a fost ucis în Afganistan – UPDATE

Sergentul-major Leu Sandu Valerică a murit miercuri dimineaţă în Afganistan, a anunţat prim-ministrul Emil Boc, în şedinţa de guvern de miercuri 12 mai.

Militarul era din Braşov,  era căsătorit şi avea un copil.
“Militarul se afla în misiune şi a declanşat o mină antipersonal, fără să existe şi alţi răniţi”, au precizat surse militare pentru MEDIAFAX. Evenimentul s-a petrecutmiercuri 12 mai, ora 8.30 (ora României), în timpul unei misiuni.

Sergentul-major Valerică Leu făcea parte din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan şi efectua o misiune cu o  subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii de securizare, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit.

Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman. Cu toate eforturile medicale depuse, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a decedat.

Subofiţerul, promoţie 2003, avea 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil.

Boc i-a solicitat ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, să demareze procedurile pentru sprijinirea familiei militarului care şi-a pierdut viaţa.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

În cei  opt ani de prezenţă a unor trupe româneşti în teatrul de operaţiuni din Afganistan, şi-au pierdut viaţa 12 militari şi peste 30 au fost răniţi. Leu Sandu Valerică este al doilea militar român ucis în acest an.

Ştire în curs de actualizare

sursa: AGERPRES; MEDIAFAX; Biroul de presă al MApN

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

6 Responses to “Un militar român a fost ucis în Afganistan – UPDATE”

  1. un veteran says:

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  2. fagarasanu says:

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA

    ROMANIA DE AZI NU MERITA SACRIFICIUL MILITARILOR.

  3. ionica_minune says:

    Se pare ca nimeni nu vrea sa comenteze nimic legat de aceasta stire. Nici macar un cuvant de compasiune…………va intereseaza doar pensiile si banii, asa cum v-au interesat in permanenta…..sa va fie rusine……..era un camarad, asa cum va place sa-l numiti………..

    Poate ca numarul din ce in ce mai mare de militari decedati ar trebui sa ridice un semn de intrebare ministerului care -i trimite la moarte. Poate ar trebui marita diurna, poate ar trebui……….

    Sa-i fie tarana usoara si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

  4. Valentin says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Prea multe vieti pierdute si familii distruse intr-un razboi care nu este al nostru,orice ar zice unii.Dar daca tot am intrat in hora si trebuie sa jucam,macar sa avem instructorul,muzica si tinuta potrivita.Altfel…Avem militari bine pregatiti,dar daca dotarea,logistica nu este pe masura se intampla si astfel de tragedii.Oare a cui e vina?Tot a celui mai mic,nu-i asa?

  5. ionica_minune says:

    Valentin, probabil a lui este vina ,intrucat a plecat la lupta pentru niste amarati de euro. Macar daca acesti euro ii ajungeau pentru indestularea familiei cand se intorcea…….dar nu, acesti 2000 de euro ii mai dadeau bietului om doar o bula de aer, ii prelungeau agonia. Ce face ministerul pentru acesti oameni aflati la sute si mii de kilometrii distanta? Nimic.
    Desi daca stau si ma gandesc mai bine, face ceva : ii avanseaza post mortem, deci:
    AM ONOAREA SA VA SALUT EU, DOMNULE SUBLOCOTENENT!
    Dumnezeu sa va aiba in paza si mila lui.

  6. voinea says:

    Militarii romani nu au ce cauta in teatre de operatii straine trimisi de niste nemernici drept carne de tun ieftina si precar inarmata.Pentru ei a fost mai important sa faca un summit NATO de 35 milioane de euro in loc sa-i doteze pe militarii nostri cum se cuvine.Pentru fiecare militar adus mort in tara ar trebui executati cate doi politicieni implicati in aceasta mascarada.
    Dumnezeu sa-l odihneasca.