Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

A existat un centru de detenţie al CIA la Bucureşti?

Potrivit lui Kyle D. Foggo, fost Şef al Bazei de Aprovizionare a CIA în Europa,  trei închisori secrete ar fi fost construite pentru a încarcera unii dintre cei mai periculoşi deţinuţi terorişti, pe teritoriul a 2 state est-europene şi în Maroc.

Una dintre aceastea ar fi fost construită într-o clădire renovată de pe o stradă aglomerată din capitala României, potrivit oficialilor CIA, citaţi de New York Times.

Închisorile erau construite la fel, pentru ca deţinuţii să nu îşi dea seama unde sunt, în cazul în care ar fi fost mutaţi dintr-una într-alta.

Preşedintele Comisiei de anchetă pe tema presupuselor centre de detenţie secrete ale CIA pe teritoriul României, din Senat, Norica Nicolai a declarat pentru Antena 3 că în urma anchetei efectuate de comisia pe care a condus-o nu au existat elemente care să indice prezenţa unei astfel de închisori în ţara noastră. Ea a precizat însă ca membrii comisiei nu au avut acces la anumite informaţii care ţin de serviciile secrete americane.

La rândul său, Directorul Human Rights Watch (HRW) Londra, Tom Porteous, a declarat, joi, la RFI, preluat de MEDIAFAX, că “s-ar impune o anchetă adecvată, credibilă şi independentă, pentru a vedea ce rol ar fi putut juca autorităţile române în ce priveşte centrele de detenţie ale CIA în România, considerând că există probe credibile”.

“Cred că există probe credibile care sugerează că CIA a avut într-adevăr centre clandestine de detenţie în România. Cred că s-ar impune o anchetă adecvată, credibilă şi independentă, pentru a vedea ce rol ar fi putut juca autorităţile române în această poveste.

“Dar aici nu vorbim doar despre România. Guvernul american sub administraţia Bush ştia că CIA avea centre secrete de detenţie şi un program în acest sens. E nevoie de o anchetă riguroasă în privinţa oricărui Guvern care a fost complice la acest program de detenţie”, a declarat directorul HRW.

Întrebat dacă autorităţile române ascund ceva sau nu au informaţiile necesare, Tom Porteous a spus, că “este greu de conceput că CIA-ul ar fi putut desfăşura un program secret de detenţie pe teritoriul românesc, fără complicitatea măcar a unor elemente ale statului român”.

Sursa: Antena3, The New York Times, MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “A existat un centru de detenţie al CIA la Bucureşti?”

  1. schwartzkopff says:

    Si daca a existat ce?! eu stiam ca suntem in plin razboi impotriva terorismului. Cei de la Human Rights Watch – Londra au impresia ca fanaticii trebuie protejati in spiritul drepturilor omului iar cand le sare autobuzul supraetajat in aer sunt …usor surprinsi!! cata delicatete din partea lor!