Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

A fost înfiinţat Serviciul Medical Militar de Urgenţă

Vineri, 10 septembrie, a fost inaugurat Serviciul Medical Militar de Urgenţă al Ministerului Apărării Naţionale (S.M.M.U).

Serviciul Medical Militar de Urgenţă a fost înfiinţat prin ordin al ministrului apărării naţionale, pentru a răspunde unei necesităţi reale de realizare şi funcţionare a unei structuri specializate în anunţarea rapidă, intervenţia, acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, transportul şi asistenţa medicală de urgenţă pentru personalul M.Ap.N. aflat în misiune pe teritoriul naţional şi în marea liberă în limita razei tactice de acţiune a navelor militare.

S.M.M.U. va fi interconectat la sistemul naţional medical de urgenţă, putând fi alertat inclusiv prin apelarea numărului unic de apel de urgenţă 112.

Concepţia de realizare a S.M.M.U. prevede mai multe etape care urmează să fie implementate până în luna mai 2011. În prima etapă, au fost asigurate două elicoptere IAR-330 în configuraţie MEDEVAC, un avion AN-26 capabil să execute misiuni de evacuare aeromedicală, o ambulanţă şi două echipe medicale de urgenţă, precum şi Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central.

Pentru atingerea capacităţii operaţionale proiectate, mijloacele S.M.M.U. se vor completa progresiv cu alte elicoptere echipate în configuraţie MEDEVAC, ambulanţe şi echipe de specialişti, iar în final se vor constitui şi vor fi acreditate Compartimentele de Primiri Urgenţe în cadrul tuturor spitalelor din reţeaua sanitară proprie a M.Ap.N.

Fondurile necesare derulării proiectului S.M.M.U. vor fi asigurate din bugetul M.Ap.N.

sursa: Biroul de presă al MApN

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “A fost înfiinţat Serviciul Medical Militar de Urgenţă”

  1. altfel says:

    Aproape e de necrezut ca se mai “comit” si acte demne de lauda in Armata romana! Dar, desi nu ne vine sa credem, atunci cand le vedem “comise” merita sa le apreciem. Numai de s-ar finaliza asa cum a fost conceput, ca am vazut destule incepute frumos si ramase “in coada de peste”.

  2. micutzul says:

    E un lucru bun. Chiar daca am fost rau pana acum cu ei, la aceasta masura nu pot decat sa/i felicit pe cei din minister.Sper din tot sufletul ca serviciul sa fie dotat cu tot ceea ce are nevoie.
    Am spus in repetate randuri ca cea mai mare greseala a statului a fost trecerea noastra in rezerva. Cred ca trebuia infiintata un fel de Garda Nationala dupa modelul celei a SUA si atunci noi aveam utilizare iar presedintele nu ne mai putea injura. Acum sa ne fereasca Dumnezeu de o calamitate naturala serioasa.
    Celor din acest Serviciu le doresc mult succes si sa salveze toti militarii si civilii care apeleaza.

  3. ALI says:

    vreau si eu sa stiu domnilor pe ce criterii angajati cadrele medicale ?! Spaga , Pile , Cunostinte??!!!
    Sa ne fereasca Dumnezeu de o calamitate naturala serioasa. Cu aceste cadre medicale angajate cu pile nu stiu cine ne mai salveaza….
    oamenii pregatiti stau pe la usa ca nu au nici pile si nici cunostinte….
    RUSINE…..celor corupti.