Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

A.N.C.M.R.R subfiliala Turda – energică încă de la început de an

ANCMRR insemn heraldicSe pare că subfiliala turdeană a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (A.N.C.M.R.R.) este foarte activă. Sau cel puţin, aşa s-au lăudat cei din conducerea Asociaţiei la presa locală din Turda.

“În aceste zile de început de an, biroul filialei noastre este în plină activitate, stabilim numărul membrilor cu care pornim la drum în 2014, întocmim planul de activităţi pentru acest an, întocmim bugetul de venituri şi cheltuieli, iar în luna februarie vom analiza activităţile desfăşurate în anul 2013″, a declarat colonelul (r) Sandu Olteanu, preşedintele Asociaţiei.

La ora bilanţului, preşedintele Asociaţiei, Sandu Olteanu afirmă că “anul 2013 s-a încheiat şi cu satisfacţii, dar şi cu regrete. Satisfacţia cea mai mare a fost punerea în aplicare a legii 241/2013 prin care mulţi dintre membrii asociaţiei noastre au revenit la cuantumul pensiei din decembrie 2010. Pot să vă spun că am avut o relaţie deosebită cu administraţia locală, în special cu domnul primar Tudor Ştefănie. Am avut o colaborare strânsă cu colegii noştri pensionari din cadrul Asociaţiei Pensionarilor “Dr. I. Raţiu” participând la multe activităţi iniţiate şi desfăşurate de aceştia (excursii, activităţi cultural distractive şi recreative, etc)”.

Pozitivă a fost în 2013, colaborarea cu militarii aflaţi în activitate, din garnizoanele Câmpia Turzii şi Turda, marcată prin “întâlniri informative şi de documentare la sediul acestor unităţi”.

“Regretele care ne-au marcat cel mai tare au fost legate de faptul că şapte membri ai Asociaţiei ne-au părăsit pentru totdeauna, iar cel mai mare regret a fost acela că mulţi dintre ei erau tineri”, a spus preşedintele Asociaţiei.

Pentru 2014, “Biroul A.N.C.M.R.R. Turda şi-a exprimat dorinţa de a atrage cât mai mulţi membri la desfăşurarea activităţilor planificate, iar acestea să fie cât mai plăcute şi mai atractive. A.N.C.M.R.R., la nivel naţional, duce o luptă pentru rezolvarea pensiilor militarilor şi pentru problema delicată a furnizării de servicii medicale şi medicamente compensate”, a spus în încheiere colonelul (r) Sandu Olteanu.

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “A.N.C.M.R.R subfiliala Turda – energică încă de la început de an”

  1. COLONELUL says:

    Camarazi. “tovarasul” Olteanu(ca e tovaras pana in maduva oaselor), un betiv ordinar conduce cu “sticla” la picior o filiala a ANCMRR ,prostita si dusa cu presul ca pe vremea cand acest individ era in activitate. Toata viata lui s-a “invartit’ prin locuri caldute si A DAT DIN GURA SI CU PIXUL PE UNDE A APUCAT. A FOST (SI E INCA) C.I-IST DARAMAND LA MULTI CAMARAZI ASCENSIUNEA IN CARIERA. Pupincurist sadea si-a incercat”norocu” la alegeri, obtinand vreo…..100 de voturi de la colegii de pahar.Mi-e greata ca acesti indivizi sub farul calauzitor al “Iliescului” de la Bucale dirijeaza viata unor camarazi. El si-a gasit terenul ideal de manipulare pentru ca la Turda cadrele militare in rezerva in majoritate provin din subofiteri( nu am nimic cu ei deoarece am un respect deosebit pentru ei pentru ca au avut o viata grea ca tanchisti).Sigur il cunosc toti colegii lui de promotie. Of Doamne, oare chiar trebuie sa le promovam ineptiile unora ca la acest individ?

  2. gheo says:

    Probabil, pana “toate lumea” va pricepe ca “votul”, nu se “dirijeaza”, se acorda in functie de “aptitudinile, profesionalismul, caracterul si seriozitatea persoanei” … etc., ca, nu se acorda “ca in parlament”, la “indicatia unui dirijor politruc, mai ceva decat in epoca … apusa” … .

  3. Dani says:

    E mai incompetet si a Dogarelul sluga plagiatorului..?