Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Afganistan: se înfiinţează un nou comandament al ISAF în sud-vestul ţării

Începând cu ultima parte a lunii august Comandamentul regional sudic al ISAF va fi reorganizat prin crearea unui Comandament regional sud-vest pentru provinciile Helmand şi Nimruz.

Decizia a fost luată de Consiliul Nord-Atlantic, împreună cu ţările care contribuie la Forţa NATO din Afganistan la propunerea comandantului Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF), generalul Stanley McChrystal.

Noul comandament va fi sub conducerea Statelor Unite iar Comandamentul regional sudic, aflat sub conducerea generalului britanic Nick Carter, va păstra jurisdicţia asupra provinciilor Kandahar, Uruzgan, Zabul şi Daikundi.

Astfel mare parte a trupelor britanice din Afganistan, 8000 din cei 9500 de militari britanici, vor fi comandate direct de un comandant american, generalul american Richard Mills.

În prezent în provincia Helmand, una dintre cele mai sângeroase zone din Afgansitan, operaţiunile militare împotriva talibanilor sund conduse cu precădere de cei 8000 de militari britanici.

Generalul Gordon Messenger, un purtător de cuvânt militar britanic, a negat că schimbarea va însemna că SUA va prelua controlul asupra operaţiunilor din provincia Helmand. “Pur şi simplu nu este cazul. Vom face exact aceeaşi treabă ca şi până acum dar în condiţii uşor diferite. Nivelul de influenţă şi de prezenţă pe care îl au britanicii este considerabil şi va continua să rămână aşa”, a declarat el în cadrul unui briefing de presă.

Divizarea comandei din sudul Afganistanului ar trebui să ducă la o eficientizare a eforturilor NATO, dat fiind condiţiile de relief şi mărimea populaţiei din regiune, a mai precizat gen. Messenger.

sursa: MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.