Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

“Afganistan – un tărâm al contrastelor” la UBB

Cercul ISIS si proiectia filmului "Afganistan un taram al contrastelor"

Cercul ISIS si proiectia filmului “Afganistan – taram al contrastelor”

Recent, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, membrii Cercului ştiinţific Interdisciplinar de Studii Internaţionale şi de Securitate au gazduit proiecţia filmului “Afganistan – un tărâm al contrastelor”. Vizionarea a beneficiat de prezenţa uneia dintre personalităţile marcante ale Trustului de Presă al Armatei, dl. Locotenent colonel Cornel Mituţ.

Filmul, o producţie artistică excepţională este creaţia teleastului Benone Neagoe şi a cineastului Gabriel Cobasnian, s-a aflat de la lansarea sa în centrul manifestărilor de gen, fiind de altfel premiat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România precum şi la Festivalul Internaţional al Filmului Militar de la Roma.

Numele filmului a atras ca un magnet studenţii şi masteranzii de la specializarea studii de securitate care au beneficiat de comentariile domnului Cornel Mituţ.

Cum era şi firesc întrebările studenţilor au mers în direcţia aflării câtor mai multe detalii despre societatea afgană, obiceiuri, mentalităţi, capacitatea de transformare şi modernizare a societăţii afgane, dar şi spre rolul Armatei României în conflict, riscuri de securitate, presiuni psihologice la care sunt supuşi militarii români.

Nu au fost evitate nici dicuţii legate de implicaţiile geopolitice ale regiunii, capacitatea aliaţilor de a securiza regiunea dar mai ales de a implementa politici realiste care să aducă pacificarea regiunii.

Beneficiind de experiza ce ţi-o dă executarea unor misiuni în teatrele de

Aspecte din timpul discutiilor generate de proiectia filmului "Afganistan un taram al contastelor", UBB, 21 mai 2013, foto InfoMondo Militar

Aspecte din timpul discutiilor generate de proiectia filmului “Afganistan – taram al contastelor”, UBB, 21 mai 2013, foto InfoMondo Militar

operaţii, dl. Mituţ a reuşit să facă faţă cu eleganţă tirului de întrebări. Trebuie spus că prezenţa unor “veterani” a teatrelor de operaţii, e drept irakian, în persoana  profesorilor de acum Ioan Manci şi Raul Dăncuţă a putut să completeze fericit prezentărilor domnului Mituţ. Expertiza în ceea ce înseamnă evaluarea riscurilor dar şi implicaţiile militare din regiune au fost asigurate cu elocinţă de profesorul Cornel Preja şi el un distins profesionist al armelor.

Aprecierile de final, apoape seci prin conţinutul imparţial şi obiectiv, au condus spre concluzia că Afganistanul va rămâne pentru o perioadă importantă de timp un teritoiu al războiului iar politicile ISAF dacă nu vor fi mai mult adaptate la specificitatea afgană vor eşua.

Cel puţin aşa se văd lucrurile de la Cluj.

În încheiere rămâne de subliniat faptul că Facultatea de Istorie şi Filosofie de la UBB, prin programul studii de securitate, continuă seria manifestărilor prin care specialişti militari participă activ la formarea viitorilor absolvenţi ca viitori consultanţi şi experţi în probleme de securitate. Mai mult decât atât, participarea acestor specialişti în mijlocul societăţii civile contribuie activ la promovarea imaginii Armatei ca şi componentă esenţială şi de elită a societăţii
româneşti.

InfoMondo Militar

puteti viziona filmul aici

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to ““Afganistan – un tărâm al contrastelor” la UBB”

  1. STOPS says:

    NEPREZENȚĂ POSIBILĂ. Studenta câștigătoare a concursului de eseuri de Ziua NATO, dela UBB, absentă la premierea onorată de însuși ȘEFUL SMG, poate fi admirată pe http://www.stops-caleidoscop.blogspot.com
    Desigur … specialistă în SECURITATE fiind … S-A AUTO-PROTEJAT!!