Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

ANCMRR nu doreşte o recalculare a pensiilor foştilor militari

Într-un comunicat al ANCMRR, semnat de Şeful Departamentului juridic, Cdr. (r) Constantin Alexandru, se arată că noua lege a pensiilor militare să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii.

Comunicatul ANCMRR este dat ca urmare a participării reprezentanţilor asociaţiei in comisia pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat  în cadrulComisiei M.Ap.N. pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat sub conducerea consilierului ministrului, d.na Luminiţa-Simona Sârbu.

La dezbateri au participat reprezentanţi ai principalelor structuri militare şi ai unor organizaţii ale militarilor în rezervă şi în retragere.

Delegaţia A.N.C.M.R.R. a susţinut punctele de vedere stabilite, respectiv:
1. Noua lege să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii;
2. Pensiile diminuate sa revină la cuantumul din decembrie 2010
3. Pensiile militare de stat să fie stabilite pe baza veniturilor obţinute de fiecare militar, în întreaga sa carieră;
4. La determinarea cuantumului pensiei militare de stat să fie reprezentate în mod corespunzător veniturile obţinute de militarii care au lucrat în unităţi şi specialităţi cu grad ridicat de risc şi de dificultate mare, de cei care au fost în
misiuni desfăşurate în străinătate;
5. Modificări în formularea unor articole.

Din delegaţia A.N.C.M.R.R. care a participat la această activitate au făcut parte următorii: gl. (r) dr. Mihai Iliescu,  gl. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al apărării naţionale, gl. (r) Vasile Moroianu, gl. (r) Mihail Ciocârlan, gl. (r) Dumitru Ianculescu  specialist financiar, cdr. (r) Constantin Alexandru şi cdr. (r) Chirică Aurelian, preşedintele A. N.C.M.R.R., filiala Vrancea.

sursa: ANCMRR

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

87 Responses to “ANCMRR nu doreşte o recalculare a pensiilor foştilor militari”

  1. gigimarga says:

    Măi nene, câţi politruci au fost în Armată înainte de 1989? Ce tot îi tragi cu politrucii când foarte bine ştii că secretari de partid în armată nu au fost mai mulţi de 1%? Problema este cu marea masă a ofiţerilor care au făcut aceleaşi şcoli cum ai făcut dumneata şi altele în plus şi au fost puşi pe liber fiindcă s-au desfiinţat unităţi şi s-au comasat unităţi şi acum au rămas cazărmile pline de buruieni şi unde cresc câinii mandanezi! Când au fost politrucii la putere de te gudurai pe lângă ei ca să primeşti locuinţă erau buni, acum fiindcă s-a aprins flacăra democraţiei nu mai sunt buni nici pentru educaţia patriotică făcută în instituţiile de învăţământ!

  2. gigimarga says:

    Măi nene, câţi politruci au fost în Armată înainte de 1989? Ce tot îi tragi cu politrucii când foarte bine ştii că secretari de partid în armată nu au fost mai mulţi de 1%? Problema este cu marea masă a ofiţerilor care au făcut aceleaşi şcoli cum ai făcut dumneata şi altele în plus şi au fost puşi pe liber fiindcă s-au desfiinţat unităţi şi s-au comasat unităţi şi acum au rămas cazărmile pline de buruieni şi unde cresc câinii maidanezi! Când au fost politrucii la putere de te gudurai pe lângă ei ca să primeşti locuinţă erau buni, acum fiindcă s-a aprins flacăra democraţiei nu mai sunt buni nici pentru educaţia patriotică făcută în instituţiile de învăţământ!

  3. Marlon Juvet says:

    Famiglia….

  4. tupak amaru says:

    1. la vechimea pe care o prezinti si grupa ” alte conditii ” , in 2008 , un mm ( subofiter ) avea cel putin 1800 lei net , fara norma de hrana .
    2. coeficientul 2,80 , la mm sau subofiteri , nu-l gasesti nici macar in noua lege unica de salarizare , care nu se aplica ; 2,80 avea un maior , pana la 31.12.2006 .
    3. daca lucrezi “alte conditii ” 20 de ani , pe bune , cam greu sa te mai angajeze cineva , pe la 50 de ani , in ziua de astazi .

  5. LoremIpsum says:

    Marlon nu am contestat faptul ca ai fost in Irak, nici nu am de unde sa stiu treaba asta. Daca tu consideri ca cineva pierde timpul pentru a afla cine esti sau ce ai facut, fa-ti un control.
    Daca eu mai sunt in activitate sau nu, am mai scris o data, nu e vina mea ca pricepi mai greu. Daca ai ajuns sa dai citate din mos muppets nu pot sa spun decat ca cine se aseamana se aduna. Nu am spus niciodata aiureala aia cu ofiterii prea bine platiti si nu sunt pregatiti, etc. Apropos fata de frustrarea asta, in afara de subofiterul care ti-a fost tie administrator, candva, mai da cateva exemple de subofiteri care aveau solda mai mare dacat a ta si nu poti sa ii uiti niciodata.
    Aceeasi sanatate si minte sa iti dea si tie Dumnezeu.

  6. Toti militarii care au activat in cadrul DRB ,Geniu Constructii , Toamna in agricultura,Burat CFR .Trebuie sa primeasca pensii doar PENTRU PERIOADA in care au lucrat in acele domenii de prestari servicii NECALIFICATE ! Doar asa se va face diferentierea clara dintre adevaratii militari care au pazit granitele Romaniei si ceilalti necalificati ai armatei Romane . Nu mai cersiti mila si indurare ,deoarece nu va sta in caracter mila.Voi nu aveti mila de nimeni si nimeni sa nu-i fie mila de voi.Voi ati dovedit ca ati fost soldati instruiti pana si in 1989 cand ati tras la ordinele NEVEROSIMILE ale superiorilor vostrii in Decembrie ,atat inainte cat si dupa fuga Dictatorului.Pensia voastra nu trebuie sa depaseasca 750 lei,neavand vechime ,fiindca ati fost doar BESE-N-CISME ,si nu ati ajutat cu nimic poporul roman ,dimpotriva v-ati batut joc de el pana in ultima clipa a comunismului ! SA VA FIE RUSINE CERSETORILOR ! Sunati-ma la Tel. 0760973472,unde va raspunde fiul meu Ciprian si cereti sa vorbiti cu mine ! Va multumesc V.P.

  7. LoremIpsum says:

    Tupak ce iti este atat de greu sa faci calculul ala nenorocit si sa vezi daca mint sau nu, poate un MM avea solda aia la voi la MAI, la MApN este situatia pe care am scris-o. Am lucrat 20 de ani in alte conditii, de cinci ani ocup o functie de maistru militar de stat major. Este greu mai gasesti de munca dupa 50 de ani acum am 46, sper sa reusesc sa imi gasesc alt loc de munca inainte de 50, eu inca mai sper insa conditia este sa se adopte legea asta cat mai repede.
    Coeficientul meu de ierarhizare este de 2.80.

  8. Marlon Juvet says:

    @ Lorem…: nu doresc să produc aici flame-uri pe tema activilor care postează pe forumuri şi cer aşa zise “sfaturi profesionale”, emit “opinii” şi tot aşa, aşa că o să mă opresc. Dacă la un moment dat te-a călcat în picioare vreun cretin din ăştia, cu trese de ofiţer (ceeace e foarte probabil, dată fiind frecvenţa lor) asta nu e un motiv să ajungi în halul de resentiment şi a-ţi face blog dedicat în care scrie cum toţi ofiţerii “are” studii medii şi cum ar trebui ca nea Lorem, proaspăt absolvent de Spiru şi plimbător de hârtii pe la “Cadre”, să aibă solda de doo ori cât căpitanul X, şef peste o sută şi ceva de oameni (ceeace, laolaltă cu ideea inoculată încă de pe băncile Liceului Militar de a face lucrurile bine sau de a nu le face deloc – mentalitate care exclude din start Spiru sau Bioterra, unde Lorem işi pregăteşte doctoratul în Geopolitică – nu i-a permis să piardă timp şi bani să-şi facă mizeria aia inventată de alţi pitecantropi complexaţi -majoritatea atraşi în mod natural de PSD, fie vorba – şi numită completare de studii. Pentru că spre deosebire de cei doi ani de profesională ai lui Ipse ăla, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi reprezintă Studii Superioare). Asta e una din multele dâre de mizerie pe care le-a lăsat pesedeul prin Rromânica: le-a inoculat la o grămadă de glanetaşi mentalitatea (neacoperită de nimic în realitate) că ei e deştepţi şi că simplul fapt că ei are “studii” le dă dreptul la maşină, casă, masă. Şi butelie, ca să nu uit, butelie.

  9. LoremIpsum says:

    @marlon
    Marlon uite care e problema, imi cer scuze pentru postul dinainte, am cam sarit calul, sunt convins ca nu meriti un asemenea tratament insa te rog nu imi mai atribui mie afirmatii care nu imi apartin. Daca ai sa citesti tot subiectul de la un capat la altul nu ai sa vezi dacat ca m-am interesat la gourkha si am facut o propunere despre proiectul de lege amintit de el, unde Dumnezeu ai vazut ca am scris aiurelile alea ticluite de un mosnegut artagos.
    Sustin in continuare reevaluarea salarizarii militarilor, uite nu am sa ma mai leg de gradul de sublocotenent. Sper sa aleaga un model al oricarei tari membre NATO de traditie.
    Nu am resentimente fata de ofiteri in general, doar fata de unii dintre ei cum cred ca ai si tu.
    Multumesc anticipat.

  10. Diar says:

    Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!

  11. gheo says:

    “fain”, concluzia, legi exista slava domnului, dar nu … cine sa le citeasca, sau, cei care le citesc, doar ce vor si cum vor … ei, legislatia pensiilor militare a tot fost modificata de-a lungul vremurilor, cea mai scurta este cea din 2001 pana in … 2010, asta si atat i-a fost, stiu cativa fosti colegi “fugiti” pentru un grad in “plus” – navetisti – pentru 6 luni – 1 an, si, pentru o pensie mai … “grasa”, a fost, oare a fost rau decretul din 1967, din 1977, legea 164, nu este buna legea 263 ?, la vremea lor si celelalte legi /decrete au fost “discutate” luand desigur in calcul “vremea si vremurile”, mai pe ocolite, credeti ca o eventuala viitoare lege va fi buna ?, … nu !, internetul va consemna alte si alte nemultumiri, “asta-i viata”.

  12. gheo says:

    Hai mai, las-o naibi, nu sunt fan basescu dar, sa stigmatizezi oamenii pentru ca au avut altceva mai important de facut decat sa participe la “luptele “cocosilor politici”, uiti un lucru, ultimele lupte ale acestor “cocosi” au dus euro la o valoare care ii ingrozeste pe romanii care au de platit rate la banci, facturi, etc., si tu, vrei sa spui ca pe acesti oameni ii mai intereseaza “harjoneala politica” a acestor satrapi care, este documentat, dupa ce se racoresc, incheie intre ei aliante dubioase, diabolice, tradandu-si proprii alegatori, eu as participa votand cu “doua maini” aruncarea in neant a intregii actuale clase politice, niste sarlatani aproape in totalitate !.

  13. karadeniz says:

    Pe site-ul ANCMRR a fost postat proiectul viitoarei legi a pensiilor.
    Unele articole sau paragrafe sunt tăiate, deci probabil vor fi scoase din lege:
    Art. 2.
    c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
    e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;
    f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensii militare de stat îşi asumă reciproc obligaţia de a plăti o taxă de solidaritate la bugetul de stat şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;
    g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;

    Art. 5 (1) În sistemul pensiilor militare de stat militarii, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special datorează o contribuţie individuală la bugetul de stat.
    (2) Cota de contribuţie individuală este de 10,5% din solda/salariul funcţiei de bază, se reţine şi virează la bugetul de stat odată cu plata drepturilor salariale.

    Art. 58. – (1) Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
    (2) Până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor militare de stat, prevăzută la art. 89, se vor aplica prevederile alin. (1) lit. b).

    La art.11 se specifică :
    Art. 11. – (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.
    ( Deci HGS 1019 nu se va mai aplica nici actualilor nici viitorilor pensionari )

  14. mos martin says:

    Marile realizari ale actualului Executiv:
    1. Leul a luat-o la vale…….spre culmi nebanuite……
    2. Benzinica…….urca pe zi ce trece………..
    3. Padurile ard de mama focului……….
    4. Baietii smecheri de pe la Hidroelectrica isi freaca mainile de placere…….
    5. Marii rechini rasufla usurati……au scapat basma curata…….deocamdata……
    6. Exploatarea gazelor de sist va incepe pe sustache…….
    7. Exploatarea aurului si metalelor rare de la Rosia Montana se deruleaza in tacere…asa le place multora …..in liniste……
    8.Iara biet roman saracul….inapoi da tot ca racul…..

    Si nimeni nu se supara…de ce oare?

  15. hi..hi..hi.. says:

    De unde de peste tot ma ?! La a ta am fost de cateva ori si nu mai am de gand sa mai merg…

  16. armashul says:

    Du-te in munti cu BG-7M(?)!

  17. armashul says:

    Ce ti-au facut cei de la ANCMRR, aligatorule?
    De ce te iei de ei?!

  18. Diar says:

    Băsescu, critici dure din partea analiştilor americani
    Lucian Negrea / 25 Jul 2012 11:29 Salveaza PDFPrintEmail2 comentarii129 accesari
    Traian Băsescu a încercat să ducă lupta pentru supendare în afara graniţelor României. Imediat după supendare Băsescu şi PDL s-au folosit de toate canalele pentru a informa, în viziunea proprie, ceea ce se întâmplă în România. Analiştii de la Centrul pentru Progresul American au realizat o analiză prin care contrazic toate argumentele pe care le-a invocat Băsescu în Europa. Centrul pentru Progres American notează că suspendarea lui Băsescu este constitţională şi remarcă eforturile lui Ponta de a menţine un echilibru cu instituţiile internaţionale în timpul acestei crize politice.

    “Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie, fraudă electorală şi încălcarea flagrantă a Constituţiei de când a devenit preşedinte în 2004. Băsescu a fost pus sub acuzare, dar a fost apărat de ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei”, notează analiştii americani.

    “Băsescu a devenit extrem de nepopular şi încearcă cu disperare să reînvie capitalul său politic şi a încercat cu disperare să implice instituţiile statului în favoarea sa. Românii şi-au pierdut încrederea în preşedinte după e acesta a anunţat măsurile de austeritate şi a avut o seri de încălcări grave ale Constituţiei”, mai notează analiştii de la Centrul American pentru progres.

    Analiştii mai notează şi faptul că Băsescu are o luptă personală cu premierul Victor Ponta. Ei notează că în timp ce Băsescu caută să-l decredibilizeze, Ponta a luat o serie de măsuri economice apreciate la nivel european. “În paralel, noul prim-ministru a promis să crească salariile bugetarilor şi a luat decizia ca pensionarii să primească înapoi banii sustraşi ilegal”, se notează în analiza specialiştilor americani.

    Vezi aici întreaga analiză.

  19. Diar says:

    @Gheo – acum intelegi de ce trebuie sa vina oamenii la VOT ??! Chiar si speriati un pic! Nu ai zis nimic de aia care le confisca docum. de identitate!!

  20. Diar says:

    “Am discutat cu un parlamentar USL care imi spunea ca ei sunt linistiti pentru ca musiu Crin va ramane la Cotroceni pentru ca “avem un plan beton”, care spune asa: Traian Basescu o sa cada in capcana USL, dupa ce impreuna cu PDL a decis marti boicotarea referendumului pentru demiterea presedintelui din 29 iulie 2012. Daca referendum-ul nu e valid (“cvorum” de jumatate plus unu din numarul de persoane de pe listele electorale), nu poate produce efecte juridice si nu schimba nimic situatia actuala, adica se mentine suspendarea lui Traian Basescu printr-o hotarare pe care o va vota actuala majoritate USL din Parlament! Asta pana se va hotari cu DA sau NU asupra demiterii, demitere care nu poate opera in lipsa unui NOU referendum se va organiza odata cu alegerile parlamentare…”, scrie Urban pe Facebook.

  21. gigimarga says:

    Ceauşescu a fost un mic copil faţă de băsescu !

  22. traian dar nu basescu says:

    Trebuie sa iasa afara Javra Ordinara.

  23. indisciplinatu says:

    Problema e cine va verifica, cand si mai ales cum??

  24. indisciplinatu says:

    Punctul de vedere al ANCMRR este formulat in cel mai pur stil “caragialean”- nu se poate fara el….., fara Caragiale, caci de ANCMRR cui ii mai pasa???

  25. Nicolae says:

    Vorba veche: magarul cand n-are de lucru, se da pe gheatza!

  26. Dar says:

    Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!! Toate administratiile locale sunt controlate de ..USL

  27. LoremIpsum says:

    Aveti idee ce este cu proiectul asta de lege, este vreo sansa sa se adopte?
    Am pus proiectul pe google docs sa nu umplu pagina aiurea aici, asta e link-ul:
    https://docs.google.com/document/d/1BF9wVcwxc01R5DWj1Xs1iGEdn-S_y8K15aa2rpgqPdw/edit

  28. iceparu says:

    mai ,dar voi unii bateti rau campii.proiectul de lege aflat in studiu este convenabil pentru toti militarii.1)Ramane in plata cuantumul cel mai favorabil.2)pensia ramane corelata cu eventualele creste salariale ale activilor.Ce este rau in asta pentru noi? Basistii fac propaganda .

  29. Stelian P. says:

    Crezi ca ma alunga si de la administratia financiara sau de la banca ? Astept raspuns urgent ca am niste datorii de achitat si poate am norocul sa scap cu fuga.

  30. Marlon Juvet says:

    @Lorem Ipsum: la prima citire aşa, în diagonală – cam multe ghilimele şi figuri de stil ironice. Sintagma “proiectul pensiilor militare mioritice” mi se pare fabuloasă, dar nu are ce căuta într-un proiect de lege.

  31. sri says:

    Cred ca in noua lege a pensiilor militare este bine sa se prevada optiunea individului daca doreste sau nu pensie militara.Printr-un document semnat pensionarul sa confirme daca doreste pensia in varianta Oprea si care sa fie definitiva sau doreste pensie militara conform legilor in vigoare.Ar mai fi de precizat ca la cei care au iesit la pensie la termen inainte de inceperea procesului de restructurare a armatei-aparitia OG-7,acestia sa beneficieze de prevederile legii 119 daca nu au contestat sub nici o forma in justitie situatia creata ,acceptand de facto recalcularae pensiei pe principiul contributivitatii.

  32. LoremIpsum says:

    Marlon documentul ala l-am gasit pe site-ul scmd sector 6, acela este documentul care defineste principiile pentru modificare legii pensiilor, sub acest articol se mai gaseste unul care se intituleaza “Propuneri si amendamente principale la proiectul legii pensiilor ” in care se trateaza fiecare articol din lege, se modifica si se argumenteaza fiecare dintre modificari in baza documentului publicat de mine. Pare a fi ceva serios din moment ce cineva a luat la periat fiecare articol din lege si a propus modificari cu observatii la fiecare modificare propusa. Daca te intereseaza poti cauta pe google termenii scrisi de mine mai sus, vezi site-ul care este subdomeniu la ucoz ro nu la blogspot, este un site cu niste dungi galbene pe margini, din pagina principala mergi la pagina doi si acolo gasesti ambele articole. Era mai simplu sa dau link-ul direct dar nu stiu daca imi da voie administratorul infomondo sa fac treaba asta. Cred ca acest proiect este cel de care vorbea Gourkha, pe mine ma intereseaza ce sanse sunt sa se adopte acest proiect de lege.

  33. victor blat says:

    DAR DE CE VA FACETI PROBLEME , DEOARECE PDL A TAIAT PENSIILE MILITARE DE STAT, USL A PASTRAT TAIATE PENSIILE MILITARE DE STAT.
    DE CE VA FACETI CUMVA PROBLEME ??
    CARE E PROBLEMA ?? COMISIA INFIINTATA DE M.Ap.N., ESTE CEL MAI MARE FAS , PE CARE IL PUTEA INVENTA MINISTRUL DOBRITOIU , CARE S-A SI REDRESAT PRIN ARUNCAREA PISICII CU LEGITIMATIILE MILITARE ALE FOSTILOR MILITARI , NU ALE MILITARILOR IN REZERVA.
    INTR-UN CUVANT -ADIO PENSII MILITARE. CEI CARORA LE-AU FOST TAIATE VOR RAMINE CU ELE TAIATE, IAR CEI CARORA LE-A CRESCUT VOR RAMINE CU ALE ASA.

  34. vasile says:

    ADIO FOSTULUI SISTEM DE PENSII MILITARE DE STAT , IN EXPERIMENTUL ROMANIA.
    DECIZIE din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 15 mai 2012 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
    privind cererea menţionată anterior, introdusă la 20 iunie 2011,
    după deliberare, pronunţă următoarea decizie:

    ÎN FAPT
    1. Reclamanţii, domnul Constantin Abăluţă şi alţi 306 reclamanţi ale căror nume sunt disponibile la grefa Curţii, sunt resortisanţi români, toţi militari pensionaţi. Sunt reprezentaţi în faţa curţii de domnul I. Olteanu, avocat în Bucureşti.
    Circumstanţele cauzei
    2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamanţi, pot fi rezumate după cum urmează,
    3. Reclamanţii, foste cadre militare, beneficiau de o pensie calculată potrivit Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Pe durata serviciului au contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 5% din soldă, pentru a beneficia de o pensie suplimentară. Pensia lunară de bază reprezenta aproximativ 60% din ultima soldă şi era achitată în întregime de la bugetul de stat.
    4. Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a abrogat mai multe sisteme speciale de pensii, inclusiv pe cel al pensiilor militare, pentru a asigura echilibrul bugetar şi pentru a corecta inegalităţile dintre diferitele sisteme de pensii. Conform Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare trebuie să fie recalculate şi incluse în sistemul public de pensii în termen de 5 luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
    5. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil şi militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate pe baza vârstei la momentul pensionării, duratei şi cuantumului cotizaţiilor la fondul de pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu perioadele de contribuţie în sensul legii.
    6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, a modificat anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor şi a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general de pensii.
    7. Reclamanţii susţin că introducerea noului sistem a condus la reducerea cuantumului pensiilor acestora.
    8. Între timp, multe foste cadre militare, inclusiv o parte dintre reclamanţi, au solicitat instanţelor interne de contencios administrativ anularea Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 şi menţinerea vechii metode de calcul al pensiilor.
    9. După abrogarea hotărârii sus-menţionate, instanţele naţionale, inclusiv curţile de apel din Cluj şi Bucureşti, au respins sau au declarat inadmisibile aceste acţiuni.

    CAPĂT DE CERERE
    10. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 14 din Convenţie, reclamanţii au susţinut că reforma sistemului de pensii a adus atingere dreptului lor de proprietate, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, cum ar fi foştii magistraţi, continuă să beneficieze de un mod mai avantajos de calcul al pensiilor.

    ÎN DREPT
    11. Reclamanţii invocă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a art. 14 din Convenţie, pe motivul diminuării cuantumului pensiilor lor. Reclamanţii susţin, de asemenea, că, din cauza modificărilor legislative operate, nu au beneficiat de un recurs efectiv, care să le fi permis să se plângă de situaţia în cauză şi să pretindă redresarea acesteia.
    12. Curtea nu consideră necesar să se pronunţe cu privire la existenţa în dreptul intern a unui recurs efectiv şi asupra obligaţiei reclamanţilor de a-l exercita, atât timp cât plângerea este inadmisibilă, pentru motivele prezentate în continuare.
    13. Curtea reaminteşte că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat [a se vedea, în special, Skorkiewicz împotriva Poloniei (dec.), nr. 39.860/98, 1 iunie 1999, Jankovic împotriva Croaţiei (dec), nr. 43.440/98, CEDO 2000-X, Kuna împotriva Germaniei, (dec), nr. 52.449/99, CEDO-2001, Blanco Callejas împotriva Spaniei (dec.), nr. 64.100/00, 18 iunie 2002, şi Maggio şi alţii împotriva Italiei, nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 şi 56.001/08, pct. 55, 31 mai 2011].
    14. Curtea reaminteşte, de asemenea, că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile şi veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice şi sociale, Curtea consideră că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil [Mihăieş şi Senteş împotriva României, (dec.), nr. 44.232/11 şi 44.605/11, 6 decembrie 2011].
    15. În speţă, Curtea subliniază că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (supra, pct. 4).
    16. În această privinţă, Curtea constată că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi consideră că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.
    17. Curtea reţine, de asemenea, şi faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum şi că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuţie în sensul legii. În consecinţă, reclamanţii nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuţiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor [a se vedea, mutatis mutandis, Frimu şi alţii împotriva României, (dec.), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012)].
    18. În ceea ce priveşte diferenţa de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea reaminteşte că o distincţie este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenţie dacă îi lipseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă.
    19. În speţă, Curtea susţine că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
    20. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că măsurile criticate de reclamanţi nu au fost de natură să îi facă pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi reclamanţii nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari.
    21. Reiese că cererea trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
    -****-
    Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

    Josep Casadevall,

    preşedinte

    Marialena Tsirli,

    grefier adjunct
    Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 586 din data de 16 august 2012

  35. vasile says:

    1.
    In textul legii pensiilor militare, trebuie introdusa ideea – care nu este o metafora – ca militarii nu isi vand pur si simplu forta de munca,ca in orice alt domeniu,ci chiar viata pe care si-o pot da cate putin,ca urmare a privatiunilor serviciului militar,sau o singura data,in folosul si pentru apararea celelilalte parti contractante; acest lucru implica un tratament diferentiat,care nu poate fi modificat prin reglementari retroactive.
    2.
    Argumentul d-lui Predescu ca “…da,dar pensiile noastre sunt constitutionale!”,nu implica faptul ca celelalte sunt neconstitutionale si se poate face orice cu ele…

  36. fane pomperul says:

    mi-a fost diminuata pensia in urma recalcularii, in urma unor erori de calcul . in instanta nu mi s-a acceptat expertiza . de revenit nu se revine ! asteapta sa murim cat mai multi si apoi o sa revina cand vom fi intr-un loc cu verdeata unde nu mai avem nevoie de pensie .