Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

APLICAŢIE ÎN SĂLBĂTICIE

E week-end, a inceput Olimpiada de iarna si prin urmare, va propunem o lectura relaxanta, desigur, atunci cand nu va aflati in fata TVR1, pentru a urmari intrecerile sportive. Asadar, lectura placuta!
Mare aplicaţie, mare, undeva pe la Cheile Râşnoavei, în 1980 în plină vară. Aproape toată vara, colegii mei s-au aflat acolo în munte, printre brazi, încercând să realizeze legăturile de transmisiuni pentru forţele împrăştiate aiurea, în “garnizoana România”. Zis şi făcut. Eu şi plutonul meu rămăseserăm în cazarma Regimentului 48 Transmisiuni de la Otopeni, pentru a efectua controlul traficului radio pe care ei îl efectuau.

Cum se aflau de câteva luni în pădurile din zonă şi aşa cum se spune că “pădure fără uscături nu există”, nici cu oamenii noştri nu se putea întâmpla altfel. Într-o seară, unul dintre soldaţi a părăsit zona fără aprobare, adică, mai pe româneşte: a fugit în oraşul Rîşnov, fără a solicita aprobare. Ca tot soldatul aflat în stare de libertate temporară, a cam beut. Ce a găsit şi el prin zonă. S-a aflat despre isprava lui. Era şi greu!…

A doua zi dimineaţa, (aşa cum mi-au povestit colegii mei), şeful de zonă (comandant de companie!) a stabilit că trebuie să fie luate ceva măsuri, pentru a se da un exemplu! Şi s-au luat! (Trebuie să vă spun că, după cum îl ştiam pe acel căpitan, în opinia mea, nici el nu prea “avea toate ţiglele pe casă”! Dar, să nu anticipăm!) Săracul soldat a fost pus în discuţia… adunării UTC. Ca deobicei, s-a luat atitudine împotriva lui: adică, a fost criticat.

Toată lumea părea mulţumită! Nu şi căpitanul! Cu obişnuita-i voce atât de zeflemitoare şi dispreţuitoare (nu doar faţă de soldaţi, ci şi faţă de noi, tinerii locotenenţi!) s-a ridicat şi a vorbit către popor (surprinzându-i şi pe colegii mei, ofiţerii):

-Soldatule! Am ascultat vrerea adunării. În calitatea mea de comandant de companie te anunţ: “Adunarea UTC te-a condamnat la moarte!”

Este greu de descris reacţia auditoriului. Inclusiv colegii mei, ofiţeri şi subofiţeri, au rămas stupefiaţi. Apoi a urmat un soi de încercare de a zâmbi scremut, gen: Uite o glumă bună aici în munţi, făcută de tov. căpitan!

-Legaţi-l pe soldat de copacul acela, s-a auzit ordinul dat de căpitan unor soldaţi din preajmă. Băieţii aceia au intrat în joc, amuzându-se grozav. Nu mai văzuse nimeni aşa ceva până atunci. Să te “condamne la moarte”, “în direct”, o adunare UTC!!!??? Orişicât, un asemenea spectacol nu se ratează. Ar fi murit şi Hollywoodul de invidie, că pe ei nu i-a dus mintea la aşa ceva.
-Eu voi duce la îndeplinire pedeapsa, continuă imperturbabil, şeful zonei.

Căpitanul a luat de pe o măsuţă din apropiere un pistol mitralieră pe care şi-l pregătise dinainte, l-a armat şi a tras spre soldatul “condamnat” (legat de un pom), întregul încărcător de 30 de cartuşe. De manevră (oarbe).

A fost panică generală. Surpriză totală, pentru că nimeni nu ştia ce are de gând să facă tov. Căpitan. “Condamnatul” a făcut pe el şi, efectiv, a căzut spre pământ, rămînând atârnat de frânghiile cu care fusese legat.

După nebunia de câteva momente, vocea dispreţuitoare a căpitanului s-a auzit din nou:
-Luaţi-l de aici, că s-a copt! Spuneți la infirmerie că a fost… cedare de material…

Am cunoscut şi astfel de “ofiţeri”. Din păcate!

La revenirea în unitate, bravul căpitan a fost trecut în rezervă. Eu zic că a scăpat uşor! Dacă copilul (soldatul) acela făcea infarct!!?? Sincer, dumneavoastră ce le-aţi fi spus părinţilor acestuia: că soldatul a murit în misiune la datorie!!?? Şi mai am o întrebare: Dacă în locul “condamnatului”, era copilul dumneavoastră, trimis, nu-i aşa, să-şi satisfacă stagiul militar!!??

L-am mai văzut în ultimii ani de vreo două-trei ori prin oraş, pe acel ciudat “căpitan”, mergând surâzător pe stradă. M-a văzut şi el. Am trecut imediat pe celălalt trotuar. Nu suportam mirosul pestilenţial de nesimţire care apăruse deodată pe acea stradă. Să fi fost oare doar atât!?Comentariile vă aparţin!
scris de Dorel Pietrăreanu

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

38 Responses to “APLICAŢIE ÎN SĂLBĂTICIE”

  1. UCRAINA, BOSNIA, BULGARIA , TURCIA…..ANUL REVOLUTIONAR 2014 SE APROPIE.
    SPER SA NU CENZURATI ACEASTA POSTARE

    CURAJ !

  2. relutu says:

    Povestea nu e reala, a mai fost auzita in “n” variante si in “n” garnizoane.
    Interesant e ca peste tot era inteleasa ca o intelegere intre ofiter si soldatul in cauza, cu scopul de a lua in deradere faimoasele hotarari in unanimitate ale organizatiilor utc. Toate variantele aveau hotararea unanima a organizatiei utc de a executa soldatul la propunerea altui soldat utecist cu care vorbise in prealabil ofiterul.
    Si pe deasupra chiar vreti sa credem ca afrontul adus mult trambitatei democratii interne de partid, care era mult mai condamnabila decat oroarea tentativei de crima, s-ar fi lasat doar cu o trecere in rezerva?
    Si-l mai vedeati D-voastra surazand pe strada pe acel ofiter pedepsit doar cu rezerva?
    Acel ofiter ar fi fost dus direct la un ospiciu de reeducare al partidului, cum ar fi cel de la Poiana Mare unde au ajuns multi ofiteri cu abateri mult mai mici de la morala socialista si care saracii, au ramas “veseli” pe viata.
    Eu nu cred ca imaginatia D-voastra e chiar nevinovata.

  3. Securitatea organiza asemenea executii,
    Ea este relatata in cartea
    “Daca treci prin camera mortii.” scrisa de Victor Nicolae…New York
    Cazul Robert Horvath.

  4. elis says:

    Are dreptate autorul. Doar a fost secretar u.t.c. la o divizie de tancuri. Probabil de la el vine duhoarea pestilentiala de nesimtire de trec pe celalalt trotur cei ce-l intalnesc. Dar…se da si el cocos. Mai vreti exemple de u.t.c.-isti care chiar cred ca sunt buricul pamantului desi dupa 89 criticau vehement fostul regim care le-a pus in fata treuca de laturi din care se ospatau copios, in timp ce militarii adevarati chiar mergeau la instructie?! Sunt nenumarati vitejii astia, nenumarati… Autorule, nici nu-ti imaginezi cat de aproape erai si ce miros pertilential degajai… Pacat ca te prostituezi in continuare.

  5. elis says:

    Imi cer scuze, din tot sufletul. Am citit Pietrareanu, dar am rationat Costinel Petrache. Imi cer scuze domnule Pietrareanu, dar ce-am scris era pentru individul Petrache.

  6. Cip says:

    Ma gandeam si eu…

  7. anonim says:

    Inainte de 1990.Doi soldati in invoire in lipsa de bani se plimbau pe strada.La un moment dat s-au intersectat cu un lt.maj.Dupa trecerea ofiterului,intre soldati a avut loc urmatorul dialog:”L-ai vazut pe ofiter?Cu ceva timp in urma i-am luat o stea.Te tii ma,de glume.Cum ,ai tu atata putere?Pai e foarte simplu.Faci o mare prostie si este pedepsit comandantul.”
    Un alt exemplu.Teristi in invoire s-au imbatat ca porcii.Patrula i-a gasit si au fost adusi in unitate.Ulterior au fost pedepsiti cu arest.A doua zi comandantul primeste telefon de la esalonul superior ca tanti Leana doreste ca unul din arestati sa primeasca permisie.Pe timpul permisiei la o sindrofie se intalneste cu nea Nicu si intrebat cum este in armata i se confeseaza ca este bine si ca a facut si bulau.Masura:comandantul retrogradat din functie.
    Revenind la cazul cu soldatul beat s-a procedat gresit.Eu unul il si bateam pe soldat pana facea pe el iar pe ofiter il recompensam.

  8. Terente ! says:

    .. a dreak ..poveste ! E universala ..circula si pe la Timisoara ..dar mai slefuita !

  9. relutu says:

    Domn Terente de ce va mirati, credeti ca propagandistii pcr, si-au pus limbile la saramura?

  10. diclor-difenil-tricloretan says:

    Cine-i in criza de inspiratie : redactia sau autorul articolului ?
    Acest articol a mai fost propus si prin august 2011 !!!!!!!
    ://militar.infomondo.ro/actualitate/aplicatie-in-salbaticie.html

  11. Bartolomeu says:

    Aceasta “poveste” face parte din “legende militare romanesti” de la sate.Au existat si vor exista abuzuri intoate armatel din lume…Sa nu uitam ca fiecare armata se conduce dupa regulamente.In regulamentele armatei romane era prevazut un articol …” fiecare militar putea sa iasa la raport” ….Fiecare unitate militara era verificata de inspetzia ministrului din doi in doi ani.Armata Romaniei a avut si unele partzi negative dar pe ansamblu efectul pentru Romania a fost benefic.Cei care cauta si acum sa prezinte doar aspectele negative probabil nu dispun de suficient discernamant.Ca o mica exemplificare din 60 Km. construiti la canalul Dunare-Marea Neagra, cam 40 Km. au fost construiti de armata.Probabil in curand si acest canal va fi (daca nu este inca) “privatizat” adica concesionat, sau vandut unor firme straine.Bartolomeu

  12. Bartolomeu says:

    Aceasta “poveste” face parte din “legende militare romanesti” de la sate.Au existat si vor exista abuzuri intoate armatel din lume…Sa nu uitam ca fiecare armata se conduce dupa regulamente.In regulamentele armatei romane era prevazut un articol …” fiecare militar putea sa iasa la raport” ….Fiecare unitate militara era verificata de inspetzia ministrului din doi in doi ani.Armata Romaniei a avut si unele partzi negative dar pe ansamblu efectul pentru Romania a fost benefic.Cei care cauta si acum sa prezinte doar aspectele negative probabil nu dispun de suficient discernamant.Ca o mica exemplificare din 60 Km. construiti la canalul Dunare-Marea Neagra, cam 40 Km. au fost construiti de armata.Probabil in curand si acest canal va fi (daca nu este inca) “privatizat” adica concesionat, sau vandut unor firme straine. Bartolomeu

  13. diclor-difenil-tricloretan says:

    Ghita de la Pocreaca says:
    August 10, 2011 at 6:15 pm

    Phii ,ce bucurie trebuie sa fie in rindurile celor care “ne iubesc” si nu scapa nici-un prilej sa “ne muste de c..r” … Nu se putea ceva mai util pentru ei , care lucreaza “cu materialul clientului” , decit o astfel de scriere , completata , si amplificata , de esoel …

    Era vestita , pe vremuri , zicerea : “Infanterul , cind nu are ce face , isi bate singur cuie in talpa …”
    Reply

  14. relutu says:

    Autorul articolului e militar ca si Pricina, privea se minuna si multumea partidului pentru ca l-a scos de la fundul soldatului scriind ode tovarasului, promovand imaginea falsa a tanarului dornic sa-si serveasca tara sub drapel care nici nu vazuse cazarma si totusi darama garile tarii cu strigate de hai liberare, si continuand batjocura la adresa ofiterilor de comanda care in cazarmi suportau cele mai teribile torturi psihice orchestrate de organele de partid si contrainformatii.
    Imi povestea un ofiter de la o unitate de artilerie, cum chemat fiind cu un soldat indisciplinat la secretarul de partid in biroul caruia se adunase tot staful de partid si de contrainformatii al unitatii, era pur si simplu desfiintat si umilit in fata soldatului, amenintat ca va fi trecut in rezerva, si ca va infunda inclusiv puscaria iar acestuia i se spunea direct ca el nu are mare vina ci comandantul sau, ofiterul.
    Fiind de serviciu pe unitate, acel ofiter a fost pe punctul de a descarca pistolul in toti acei criminali fara inima si trupa, inclusiv asupra soldatului, nemaitanand cont de nimic.
    Mi-a zis ca doar mila Domnului i-a scapat pe aceia de la moarte si pe el de puscarie, aparandu-i deodata in fata ochilor imaginea fiului sau in patutul de acasa.
    De ce nu scrie acest individ despre nesfarsitul sir de cazuri de sinucideri din randurile ofiterilor si subofiterilor acelor vremuri?

  15. ION says:

    Corect spus. Ofiterii erau umiliti in cazarmi pentru toti soldatii pilosi. Si nu erau putini in ultimii ani de comunism. Iti lasa impresia ca fiecare mamica se dadea de trei ori peste cap, numai sa gaseasca pe cineva care sa-i protejeze odrasla de instructie.
    Cat despre de alde Pricina… Ce sa mai spun… Il cunosteam pe Pricina. Vine la mine si imi spune ca ma da la ziar, ca ma face celebru. I-am raspuns ca celebru sunt deja in specialitatea mea si m-am facut singur celebru, prin munca mea. De atunci nu ne-am mai vorbit.

  16. Gheo says:

    “diclor-difenil-tricloretan” are dreptate, această povestire a mai apărut pe acest site în 2011. Legenda e veche şi a circulat mult timp mai prin toate garnizoanele, în diferite variante. Nu cred să se fi întâmplat chiar aşa…vă amintiţi doar că atunci organili aveau ochi şi urechi de văzut şi auzit tot.

  17. Schwartzkopff says:

    “i-mi” se scrie imi (legat)

  18. ogiga says:

    Intrebarea: cine era ginerele comandantului Regimentului 48 Transmisiuni de la Otopeni ?.
    Raspuns: comandantul plutonului care a ramas in cazarma si autorul ineptiilor scrise mai sus.

  19. anonim says:

    Aveam la un moment dat un soldat ,mecanic conductor TAB incorporat pe plan local,care mai tot timpul imi fugea din unitate.Satul sa tot trimit comandantul de pluton sa-l aduca in unitate, ramas numai cu el i-am ars un pumn din reflex direct in barbie in timpul lucrarilor celui de al 11-lea congres.Pumnul tintit din gresala destul de mine l-a aterizat direct in fund.Dupa cateva saptamani am fost chemat de comandantul diviziei .Nu mica mi-a fost mirarea cand am citit scrisoarea soldatului catre Comandantul suprem.”tovarase comandant suprem,subsemnatul soldat Negoita,va raportez ca,cu ocazia deschiderii lucrarilor celui de al 11-lea congres am fost batut de tovarasul capitan…..”.Norocul meu,a fost ca evenimentul s-a petrecut fara martori si fara semne”.Dupa mai multi ani ce credeti ca am aflat.Soldatul a scris reclamatia sub dictarea comandantului sau de pluton.Tot ofiterul o pusese si la posta.

  20. ceparu says:

    Nenorocirea pentru comandantii de la toate nivelurile a inceput de cand s-a introdus in Instructiunile de controale si inspectii starea si practica disciplinara.Venea Tilica cu toate apucaturile iar eu comandant trebuia sa-l educ in timp record,mai bine spus sa reusesc ce nu a realizat familia si scoala.Mai mult decat atat, mai trebuia sa si raspund pentru nenorocirile facute de lel.Pai stiti cine a introdus asemenea tampenie?Ion Coman si au fost preluate de Olteanu si Milea.

  21. Terente ! says:

    …nu cadeti in alta extrema !!
    Au existat si soldati …minunati (imi este greu sa folosesc cuvantul ..dar asta -i realitatea )
    Imi facea placere sa-i duc pana la poarta imbracati ..tivil ! Nu imi era teama ca striga in prezenta mea ..hai liby si ca-i da muie..statui din poarta unitatii !
    Celor mai multi le-am multumit pentru prestatia lor …sub comanda mea ….
    Sa ne amintim ca …slugareau 14 luni …moca prin Armata !!!

  22. Gheo says:

    Am cam uitat ce “materie primă” venea în ultima perioadă în armată, până când aceasta nu a mai fost obligatorie. Cei care nu intrau la facultate şi aveau pile îşi amânau armata sau erau repartizaţi prin locuri mai călduţe. În unităţi luptătoare erau repartizaţi toţi “decreţeii” care nu aveau pe nimeni şi unii dintre ei cu tot felul de probleme de sănătate. Nu era vina lor că aveau probleme de comportament sau carenţe în educaţie, dar în 16 luni nu puteai să repari deficienţele lor. Mai rău era faptul că nu se luau măsurile care trebuiau, de teama “evenimentelor deosebite” sau nu erau clasaţi pe motive medicale. Era nevoie de mână de lucru pentru agricultură, şantiere etc.

  23. relutu says:

    Terente, nu a cazut nimeni dintre cei care comenteaza in cealalta extrema, cel putin pana acum dar insusi autorul articlolului este extremist promovandu-ne incaodata in cel mai abject stil distructiv-comunist, imaginea idilica a soldatului roman, dornic de instruire, disciplinat, nevinovat si inocent ca o fata mare si a ofiterului comandant satrap, rigid, ignorant si criminal care musai trebuie sa suporte sabia lui Damocles deaupra capului pentru vinovatia ca totusi traieste prin mila partidului.
    Si toate acestea se intampla pentru ca acesti activisti si propagandisti nu au fost pusi la locul lor inca din decembrie 89, li s-a permis sa ramana printre noi, si-au schimbat inclusiv dosarul de cadre, din activitatea lor disparand pur si simplu anii de huzur ai muncii de partid, confectionandu-si cu sustinerea cadristilor biografii noi, de pe urma carora si-au mai si tras grupe de munca care trebuiau sa revina de drept tocmai ofiterilor de la comanda subunitatilor si unitatilor operative ostracizati de ei.
    Omul de tip nou format de sistemul dictatorial, puturos, betiv,duplicitar, fara caracter, impulsiv si violent, egoist, lingusitor, posesiv si autoritar il gaseai si inca il vom mai gasi din pacate inca mult timp in toate sferele societatii noastre, nu doar in armata.
    Raul facut a fost imens si vor mai trece zeci de ani pana va disparea, si copii lui sunt contaminati, au microcipul dezumanizarii pagane implantat bine in structura intima a personalitatii lor.
    Am inteles ca este o “mare speranta” a condeiului romanesc dar e bine sa-si caute un alt mediu de promovare a unor asemenea abjectii.
    Uite de exemplu sa scrie la revista Viata Medicala despre medicii spagari.

  24. anonim says:

    @Relutu&Gheo ma bucura ca ati acceptat un consens.In alta ordine de idei ,consider ca faceti o gresala tratand activistii de partid in bloc.Dupa ,aproximativ 1992 a aparut o alta racila.Multi comandanti de la unele nivele au inceput sa-si faca de cap in relatiile cu subordonatii.Asi numi ,dictatura comandantului.Au fost cazuri in care am simtit lipsa secretarului de partid caruia ma mai puteam plange.Sa nu uitam ca privind unele probleme trebuia sa te adresezi numai pe cale ierarhica si cu aprobare iar in presa numai Observatorului militar.De exemlu am avut un coleg de serviciu care a indrasnit sa se planga impotriva comandantului sau, comisiei de aparare a senatului.Ghici ce s-a intamplat.A venit o inalta comisie de la domnia sa,SMG si i-a administrat un control in sectorul de care raspundea cu un rezultat pe masura.In final colegul a fost mutat pe o functie inferioara celei avute intr-o alta unitate.In timp ,fostul coleg s-a ridicat din nou si ce sa vezi.Fostul comandant a ajuns in pixul fostului coleg.Si uite asa roata s-a mai si invartit.

  25. Lunetistu' says:

    Eu am auzit ca la Beirut s-a intamplat. Comandantul bateriei a “executat” un ţigan care-i crea probleme. In poligonul de instructie a avut loc “procesul” si comandantul pronuntase sentinta – condamnat la moarte. A luat un 7,62 si a inceput sa-l incarce. “Ciripoiu” tov. sec(retar) de partid a fugit in cazarma si i-a raportat ce se intampla in poligon. Tov. sec(retar) de partid a luat masina si cand a intrat in poligon, vazand tiganul legat de stalp, a inceput sa strige cat il tineau raruntii: “opriti executia!!!!”
    Pentru cei ce nu-s din vest: Beirut = Beiuş

  26. Terente ! says:

    Asta- i povestea ..cea mai ..stilata…care circula prin V.
    Si cand au comandat FOOOC si au tras …Secretarul a cazut din picioare , mai sa faca infarct …hi..hi..hi…

  27. Gheo says:

    “Robert Horvath”, chiar nu-ţi dai seama că eşti penibil? Postezi în permanenţă nişte bazaconii mai mari ca tine. Dacă spui că ai blog, pune nene acolo toate mesajele tale şi cine are chef să le citească, le găseşte acolo. Nu ne mai agresa cu mizeriile tale.

  28. @
    Parerile sunt subiective
    Iaia ce scrie exact pe acelasi comentariu cel mai
    mai dur critic de al meu. Injuraturi peste injuraturi

    Nicolae Calinescu februarie 9th, 2014 a spus:

    Are you for real ?????? Ma cutremuri si ma obligi sa te respect.

    Ce sa spun, ai dreptate cu UDMR.
    Asa zisa `Revolutie` a fost organizata de rusi cu ajutorul ungurilor. Rusii aveau oameni plantati in Banat cu 5-7 ani inainte de `Revolutie`. Asta pot sa o spun din surse sigure.

  29. grigore says:

    Domnilor camarazi. Citesc si nu-mi vine sa cred ca astfel de postari sunt facute de fosti camarazi de ieri, alaltaieri ori de cand lumea! Si va intreb, oamani buni: CE ARE CIZMARIA CU TERMOMETRUL? S-a plecat de la un articolas, scris cu (ori fara) inspiratie – personal cred ca este mai mult o fabulatie – a unui camarad. Opiniile fiecaruia, evident, sunt absolut libere. Dar, cred eu, o minima decenta ne obliga sa facem referire la “obiectul muncii” si nu sa batem campii dein Fundeni pana la New York. Haideti, domnilor, sa revenim militari normali, cu capul pe umeri.Multumesc!

  30. relutu says:

    Adica voiati musai sa facem jocul propagandistului si sa condamnam cu manie proletara toti in cor, imaginara fapta si sa plangem pe umarul ” unor nevinovate mamici” care-si trimiteau “inocentii pupii” in mana “satrapilor” care acum mai vor si o lege a pensiilor militare.
    Cat priveste alta idilica fata, cea a secretarului de partid caruia te puteai plange, lasati-o balta, uite ca la americani nu au asa ceva dar regulile si regulamentele hulite de unii dintre noi, au acea sfintenie care nu mai necesita si interventia diavolului “ocrotitor si impaciuitor”.
    Faptul ca noul model de comandant care s-ar regasi pe la unele esaloane are fata schimonosita a omului de tip nou, nu justifica ci dimpotriva acuza si mai mult “ocrotitoarea” propaganda de la care s-a alaptat datorita “pasunii infectate”, cu toate cursurile lui de igienizare “pariziene”, caci ce se putea scoate din el daca nimic nu era de scos?
    Uite ca noi nu vrem sa ramanem la “obiectul muncii” propus de propagandist si batem nu campii ci saua pana o pricepe magarul.

  31. Adevarul says:

    Si presa de pe info militar e tot a lor a masonilor[ca si toata mas media] .De aia se si cenzureaza la greu.Vulgul roman trebuie sa ramana trepanat si sa primeasca informatia gata mestecata de ei

  32. gigel says:

    Sunteti toti niste tristi!!!

  33. Doar adevarul says:

    Comentariile interesante au fost sterse.Ordin de sus

  34. lute says:

    Liniste!!! Omul format in regimul dictatorial conduce acum tara…

  35. kukhuri says:

    Si zici ca ai trecut pe trotuarul celalalt din cauza mirosului pestilential?Si?dincolo nu-ti mirosea la fel?Ai tu habar cum e in salbaticie…

  36. anonim says:

    Stiti cine detine recordul absolul la minciuni?.Basescu.Tot el este si Gica contra.Ilustra SUCCESURI o mai candida la europarlamentare? Sigur ca da ca ,taticu e doar pesedinte.

  37. relutu says:

    Dictatorul asta chiar isi bate joc de romani, ataca toate institutiile fundamentale ale statului, armata pe toate fronturile, parlamentul acuzandu-l ca a dat o lovitura de stat, institutia guvernamentala, banca nationala, justitia atunci cand nu-i executa cu precizie ordinile ba a mai trecut si la sefa comisiei FMI pentru Romania si tot el striga in gura mare ca altii ataca institutiile statului de drept.
    Oare nu e si vina noastra pentru ca nu i-am administrat ceea ce merita dupa inscaunarea si reanscaunarea ilegala la putere?

  38. anonim says:

    Oricine poate sa critice si sa spuna orice mai putin Basescu.Este ca in filmele ale cu prostii.Hotul striga,hoti.