Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Aproape 20.000 de persoane blocate în orașul Mosul

civili in Mosul foto Middle East Eye

civili in Mosul foto Middle East Eye

Potrivit declarației unui reprezentant ONU, în jur de 20.000 de civili sunt blocați în zonele pe care Daesh încă le mai controlează în orașul Mosul și care sunt supuse asaltului din partea forțelor irakiene.

     La mai bine de 8 luni de când trupele coaliției au început operațiunile de redobândire a controlului asupra orașului Mosul, Daesh a pierdut mult teren, astfel încât acum nu mai stăpânește decât o zonă redusă, pe malul vestic al râului Tigru.

Conform declarației Lisei Grande – coordonatorul ajutorului umanitar din partea ONU – bătălia pentru acest ultim bastion terorist este crâncenă, iar civilii, prinși la mijloc, sunt într-un mare pericol: „Potrivit estimărilor noastre, în aceste ultime zone ale Vechiului Oraș ar putea fi până la 15.000 – 20.000 de civili. Oamenii sunt blocați în acele porțiuni și se confruntă cu o lipsă acută de hrană. Sunt într-un mare pericol din pricina bombardamentelor și a schimburilor de focuri dintre cele două părți. Luptătorii Daesh sunt încă acolo și deschid focul asupra lor dacă încearcă să fugă.”

Războiul a silit 915.000 de oameni să-și părăsească locuințele – dintre care 700.000 sunt în continuare strămutați – iar pagubele materiale din vestul orașului Mosul sunt uriașe: potrivit reprezentantului ONU, „din 44 de cartiere, 6 sunt complet distruse, 22 au suferit stricăciuni de nivel mediu și 16 au suferit pagube minime”. Conform evaluărilor preliminare, prima fază a „stabilizării” părții de vest a orașului – ce include serviciile de bază, infrastructura, locuințele, educația și posturile de poliție – vor costa 707 milioane de dolari.

Daesh a stăpânit regiuni întinse din nordul și vestul Bagdadului în 2014, însă ofensiva armatei irakiene a dus, în mare parte, la recâștigarea teritoriului pierdut.

Agenția „Russsia Today” oferă o informație inedită, afirmând că forțele coaliției conduse de Statele Unite au folosit fosfor alb asupra orașului, lucru confirmat de generalul neo-zeelandez, Hugh McAslan: „Am utilizat fosfor alb pentru a cerceta zonele din vestul Mosulului și pentru a-i scoate pe civili de acolo în siguranță”. Totuși, Mary Wareham, reprezentant al Observatorului Drepturilor Omului, a avertizat că folosirea acestei substanțe poate avea efecte nocive asupra sănătății civililor, cauzând răni, arsuri și boli asociate inhalării fumului.

Trebuie subliniat faptul că restabilirea controlului asupra orașului Mosul nu va însemna sfârșitul războiului cu gruparea teroristă, întrucât aceasta deține teritorii și în alte regiuni ale Irakului și Siriei, dovedind de asemenea că este capabilă să întreprindă atacuri chiar și în teritorii deținute de forțele guvernamentale.

Mihai Corb, InfoMondo Militar

Sursa știrii: Daily Mail

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Leave a Reply


− 2 = 4