Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Armata Comună Europeană o utopie sau o necesitate?

UE - o noţiune care trebuie umplută cu tot mai mult conţinut

Dinamica situaţiei internaţionale în contextul globalizării, şi mai ales a crizei economice – manifestate cu precădere pe continentele nord-american şi european – generează la nivelul Uniunii Europene discuţii tot mai aprinse privind rolul acesteia în viitor. Cum era şi firesc, discuţiile s-au grupat în jurul celor două mari curente politice: cel al integrării mai accentuate a statelor membre şi eventual al extinderii Uniunii, şi cel reprezentat de euroscepticii care văd o Uniune în faliment instituţional şi care trebuie redată, prin urmare, statelor suverane.


Contrar previziunilor euroscepticilor, leadersheep-ul european a insistat – în contextul accentuarii crizei economice şi în special a celei a datoriei suverane a statelor specifice ţărilor membre UE –  pe elaborarea de măsuri de integrare mai accentuată a statelor. Pactul de stabilitate financiară şi crearea Fondului european de intervenţie financiară pot fi considerate precursoarele  unui pachet de măsuri care vor deschide Uniunea spre o integrare mai accentuată.

Integrarea – salvarea UE ca actor internaţional de primă mărime

Chiar dacă drumul spre o entitate confederativă de tipul Statelor Unite ale Europei este încă lung, iar direcţia acestuia e destul de imprevizibilă, există semne clare că acesta va fi singurul care va salvgarda interesele geopolitice ale Europei în lume. Crearea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi mai ales a Serviciului european de Acţiune Externă a apropiat UE de crearea unor instituţii fundamentale: Preşedinţia permanentă şi un veritabil minister de Externe care să elaboreze o politică externă unică şi coerentă, dincolo de interesele naţionale ale statelor.

Cu toate acestea, înfiinţarea Serviciului european de Acţiune Externă apare, până în prezent, ca fiind, deocamdată, un demers insufiecient, atâta timp cât acesta nu are mijloace reale prin care să-şi susţină misiunea.

Înfiinţarea graduală a Armatei Comune Europene (ACE), instituţie cu rol de apărare colectivă, impunere a intereselor europene, consolidare a unităţii europene şi de creare a unei identităţi europene, apare, prin urmare, ca o necesitate geopolitică esenţială a Uniunii Europene.

De ce am avea nevoie de o Armată Comună Europeană?

Criza economică prin care trece Occidentul a pus, mai mult ca niciodată, problema reducerii bugetelor naţionale pentru apărare în contextul firesc al detensionării situaţiei politice internaţionale. Cu toate acestea, se pot întrevedea riscuri şi ameniţări la adresa securităţii europene, pe termen mediu şi lung, la care UE va fi chemată să răspundă şi va fi nevoită să apeleze la alte entităţi: SUA şi NATO. Acest lucru ar pune UE într-o situaţie de inferioritate şi de dependenţă faţă de principalul competitor economic, SUA. Pentru că, până la urmă, NATO depinde şi ea de puterea militară a SUA.

Deşi ţările membre UE investesc anual în apărare aproximativ 301 miliarde de dolari (faţă de 698 miliarde dolari SUA, 114  miliarde dolari China, 52 miliarde dolari Rusia, 51 miliarde dolari Japonia) acest efort nu se regăseşte în manifestarea UE ca o entitate politico-militară distinctă. Mai mult, dependenţa militară faţă de SUA creşte.

Evoluţiile în plan internaţional, previzionate pentru următoarea perioadă de 20-50 de ani, sugerează o creştere a influenţei politice şi economice a marilor actori internaţionali din zona emergentă: China, India, Brazilia şi, într-o oarecare măsură, a Rusiei. Efectele acestei influenţe vor fi vizibile şi în plan militar. Competiţia pentru controlul resurselor vitale ale planetei va fi purtată cu certitudine şi cu ajutorul forţelor armate. Ori Europei exact acest lucru îi lipseşte: un instrument de forţă care să-i permită să dispună, conform propriilor interese, de avantajele economice, tehnologice şi ştiinţifice pe care şi le-a creat.

Deşi pare ciudat, riscul major la adresa securităţii europene ar putea veni exact din direcţia principalului aliat: SUA. Iar aceasta, nu ca urmare a unor tensiuni între cei doi actori, ci ca urmare a unei mai slabe implicări americane în chestiunile europene, concomitent cu o implicare mai accentuată în Asia-Pacific şi, probabil, în Orientul Mijlociu. Noua Strategie de Apărare a SUA confirmă deja acest lucru. Şi problemele economice cu care SUA se confruntă vor putea să le determine pe acestea să-şi restrângă efortul bugetar în domeniul securităţii, lucru deja făcut parţial prin reducerea cu 9% a cheltuielilor pentru apărare pentru următorii 5 ani. Până şi programele politice lansate de lideri de opinie americani şi chiar de unii lideri politici vor putea concura la crearea cadrului necesar a unei retrageri americane din problemele europene.

Şi atunci Europa ce va face? Cu o Rusie mereu interesată de crearea de tensiuni artificiale, cu un sistem politic fragil, favorabil apariţiei unor regimuri radicale, cu o Chină tot mai preocupată de problamatica Orientului Mijlociu şi aflată în căutare de resurse, cu o Indie în expansiune demografică şi implicit economică, cu nevoi tot mai mari de resurse, cu o Brazilie care urmează modelul indian – normal, la altă scară -, Europa riscă să rămână o echipă de actori fără un obiectiv comun, şi nu să fie un actor internaţional major.

Pooling and Sharing – un concept care poate fi semnalul construcţiei unei instituţii militare comune europene

Pe 30 noiembrie 2011 în cadrul Reuniunii miniştrilor Apărării din ţările membre UE, s-a discutat şi s-a luat un angajament politic comun privind dezvoltarea în comun a unor noi capabilităţi militare, precum şi folosirea acestora în comun, conceptul iniţiat fiind cunoscut de acum sub numele de “Pooling and sharing”.

Propunerea concretă, cunoscută şi sub numele de “iniţiativa Gent” a venit din partea reprezentanţilor Germaniei şi Suediei, care au cerut încă din mai 2011 Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate, să solicite Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA) să facă propuneri concrete de cooperare prin aplicarea concepţiei “Pooling and sharing”.

Scopul acestui demers este de a se acţiona într-un mod pragmatic, în vederea menţinerii şi îmbunătăţirii capabilităţilor europene de apărare în contextul reducerilor bugetelor naţionale pentru apărare. Se speră astfel că vor fi create premisele ca forţele armate ale ţărilor-membre UE să fie echipate în mod corespunzător şi să fie bine instruite.

Prin “Pooling and sharing”, statele membre pot dobândi în mod colectiv capabilităţi care nu ar putea fi achiziţionate în mod individual. Aceste capabilităţi sunt considerate critice pentru operaţiunile în cadrul Politici de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), şi pe de altă parte, ele ar putea asigura independenţa UE în ceea ce priveşte părţile terţe.

Acest lucru marchează o nouă etapă a PSAC în domeniul capabilităţilor militare ale UE, reprezentând un pas înainte de la ambiţia UE de a fi un jucător de primă mână la acţiuni concrete în planul constituirii şi menţinerii unor capabilităţi militare credibile. În acealaşi timp se dau asigurări că, acest concept – “Pooling and sharing” se vrea a fi unul complementar iniţiativei NATO “Smart Defence” iar acestea se susţin reciproc.

ACE şi apusul armatei naţionale

Problema majoră care se va pune în situaţia iniţerii demersurilor politice pentru crearea unei ACE, ar fi renunţarea la o parte esenţială a suveranităţii, şi anume la puterea militară proprie şi dreptul de a dispune unilateral de aceasta. Este evident că interesele naţionale ale statelor membre UE nu coincid întotdeauna, dar este de previzionat că pe termen mediu sau lung acestea vor coincide în cea mai mare parte. Prin urmare, armatele naţionale, odată cu super-tehnologizarea acţiunilor militare vor pierde din importanţă. Pur şi simplu vor fi prea puţini cei care-şi vor permite  în viitor o armată înalt tehnologizată şi suficientă ca mărime. Oricum, armatele naţionale vor putea fi menţinute ca forţă de generare a ACE la o dimensiune convenită prin tratate europene. ACE va putea totodată să preia rolul armatelor naţionale în generare a forţelor la dispoziţia NATO. Conducerea colectivă a UE va permite totodată ca ACE să nu fie antrenată în aventuri militare cu consecinţe dezastroase pentru Uniune.

În loc de concluzii

Chiar dacă în momentul de faţă riscurile şi ameninţările la adresa securităţii europene nu par a crea emoţia necesară iniţierii unui demeres privind înfiinţarea unei ACE, previzionez că evoluţiile pe termen mediu şi lung în plan economic şi în cel al securităţii vor obliga decidenţii europeni să concretizeze o astfel de măsură.

Construcţia unei astfel de instituţii va permite menţinerea unităţii europene, şi mai mult, va permite formare unei identităţi europene distincte pe care ideile unionale nu au reuşit să o fortifice.

Ţinând cont că o asemenea construcţie nu poate fi făcută într-o perioadă scurtă de timp, necesitând implicarea a cel puţin 2 generaţii de europeni, consider că perioada de “tranziţie” va permite ca animozităţile generate de renunţarea la rolul primordial al armatelor naţionale să fie depăşite.

drd. Raul-Ciprian Dăncuţă

Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate
Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.