Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Băsescu readuce în prim plan polemica legată de achiziţia de avioane multirol

Chiar dacă bugetul României s-a dovedit  “impotent” când a fost vorba de aplicarea hotărârii CSAT pentru  achiziţionarea a 24 avioane F16 second hand din SUA, dezbaterea legată de tipul avionului nu a încetat.

Deranjat, probabil, de oferta avantajoasă din punct de vedere financiar, a concernului suedez SAAB – care a oferit României 24 de avioane Gripen noi la acelaşi preţ, cu un credit garantat de statul suedez şi cu obligativitatea investirii în economia României a aceleiaşi sume – preşedintele a făcut aprecieri la adresa diplomaţiei suedeze, care se zbate, cică, pentru a  convinge decidenţii români asupra avantajului acestei oferte.

Reacţia prezidenţială a fost însoţită de aprecierea făcută la adresa fostului ambasador suedez la Bucureşti. Potrivit unui site al “admiratorilor” săi, citat de ziarul Puterea, Băsescu a declarat că ” fostul ambasador al Suediei s-a transformat în geambaş de avioane”.

Să fi uitat Băsescu că pe agenda ambasadorului american la Bucureşti, Mark Gitenstein, figura ca obiectiv determinarea autorităţilor române să achiziţioneze avioane americane, iar în mapa profesională a acestuia mai figura şi faptul că a făcut lobby pentru  concernul Lockheed Martin (cel care ar urma să încaseze banii românilor pentru modernizarea avioanelor second hand)?

De remarcat este faptul  că preşedintele nu înţelege rolul diplomaţiei şi, în special al ambasadelor:  anume, acela de a promova interesele ţărilor pe care le reprezintă în capitala de acreditare. Iar interesele economice au devenit prioritare în condiţiile în care, identificarea pieţelor de desfacere a devenit tot mai dificilă.

Probabil că în lista cu sarcini de servici a ambasadorilor români, reprezentanţi ai PREŞEDINTELUI în statul de acreditare, nu figurează atribuţii pe linia promovării intereselor economice decât la … şi altele. Pierderea unor pieţe tradiţionale, ca şi cea rusească, chineză sau arabă sunt o tragică exemplificare.

Cel mai surprinzător lucru e  acela că, prin declaraţia sa, preşedintele se  plasează  în tabăra agenţilor de susţinere a ofertei americane.

O fi bine? O fi rău?

PS.  Supărarea lui Băsescu pe suedezi să fie determinată de insistenţa ambasadorul suedez la Bucureşti, Mats Aberg,  care a cerut României să semneze Codul de Conduită al Agenţiei Europene de Apărare (EDA)?

sursa: Puterea

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Băsescu readuce în prim plan polemica legată de achiziţia de avioane multirol”

  1. aviatorul says:

    o declaratie extrem de ciudata la adresa ambasadorului – parca a fost deranjat ca au mai venit si aia cu o oferta, si inca una foarte avantajoasa. un om normal s-ar fi bucurat, iata ca atunci cand CSAT a anuntat ca nu are bani, ofertantii au venit cu oferte noi, mai ieftine.

    pe el insa oferta se pare ca il enerveaza, parca ii strica ploile.

    nu ne deranjati cu oferte, competitie, reguli, transparenta, ca stim noi mai bine ce facem…

  2. bibilotul says:

    Cum dracu sa nu fie basicat Baselu,cand la fiecare relicva de F-16 are un comision gras.Pe aviatorii militari nu i-a intrebat nimeni cei mai bun pentru doctrina,strategia si specificul spatiului aerian romanesc.Cand gen.Croitoru -personalitate a aviatiei militare-si-a spus punctul de vedere,l-a inlaturat miseleste[vezi ciorogarla].O sa luam iar fregate gaurite?