Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Bruxelles – întâlnirea miniştrilor Apărării din statele-membre NATO

Anders Fogh Rasmussen. foto NATO org.

Miniştrii Apărării NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru  a trece în revistă operaţiunile din Libia, Kosovo, Cornul Africii.
“Operaţiunile noastre în Libia, Afganistan şi în alte părţi demonstrează că NATO este o Alianţă indispensabilă”, a declarat Secretarul General al NATO Anders Fogh Rasmussen, în cadrul cuvântului de deschidere al reuniunii.

Miniştrii au ajuns la concluzia că Operaţiunea unificată Protector pentru protejarea civililor în Libia a fost un mare succes. Ei au reiterat angajamentul lor de a continua misiunea sub mandat al Organizaţiei Naţiunilor Unite atâta timp cât este necesar.
Miniştrii şi-au exprimat dorinţa de a sprijini noile autorităţi libiene, în ceea ce priveşte apărarea şi securitatea.

Referindu-se la misiunea KFOR, miniştrii au subliniat că şi aceasta a fost una de succes. Au exprimat angajamentul de a continua să contribuie la asigurarea securităţii în Kosovo.
În ceea ce priveşte pirateria, miniştrii au concluzionat că aceasta reprezintă o ameninţare permanentă şi au decis să utilizeze toate capacităţile necesare pentru a stopa acest fenomen.

 

Sursa: www. nato.int.

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.