Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Bugetele MApN, MAI şi a serviciilor de informaţii suplimentate pentru majorări salariale

Potrivit MEDIAFAX, care citează proiectul rectificării bugetare, bugetele serviciilor de informaţii şi ale ministerelor din sistemul de apărare şi justiţie vor fi majorate de Guvern cu aproape 724 milioane lei (peste 170 milioane euro).

Banii sunt necesari pentru acoperirea creşterilor salariale aferente acestui an.
Proiectul rectificării bugetare prevede majorarea cheltuielilor de personal cu 723,9 milioane lei, prin redistribuire din suma globală prevăzută în bugetul Ministerului Finanţelor Publice, cu destinaţia acoperirii creşterilor salariale stabilite pentru anul 2011, pentru un număr limitat de ministere şi instituţii.

Sumele cu care vor fi suplimentate bugetele:

– Ministerul Apărării Naţionale – 227 milioane lei;

– Ministerul Administraţiei şi Internelor – 344 milioane lei (din care 94 milioane lei pentru recensământul populaţiei);

– Serviciul Român de Informaţii – 38,5 milioane lei;

– Serviciul de Informaţii Externe – 5 milioane lei;

– Serviciul de Protecţie şi Pază – 3 milioane lei;

– Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – 6,4 milioane lei;

– Administraţia Naţională a Penitenciarelor – 78 milioane lei.

Majorarea cheltuielilor de personal este argumentată de Guvern prin Legea bugetului, care prevede că în bugetul Ministerului Finanţelor, la titlul “Cheltuieli de personal”, este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare aferente creşterilor salariale stabilite pentru anul 2011.

sursa: MEDIAFAX

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

6 Responses to “Bugetele MApN, MAI şi a serviciilor de informaţii suplimentate pentru majorări salariale”

  1. mos alecu says:

    Este vorba de majorarile implicate de plata contributiei pentru pensie … Conform ‘promisiunii’ prevazute in legea pensiilor majorarea contributiei individuale de la 5 la 10,5% (crestere care nu trebuie sa diminueze veniturile personalului) ; precum si de contributiile “angajatorilor” de 20,8 % , 25.8% sau 30,8% (in functie de conditiile de munca ale personalului) … contributii care sint tot din fondul de cheltuieli de personal …
    Asta ca sa nu se creada ca ar fi vorba de majorari salalriale la cei in cauza .

  2. R. says:

    si totusi, … , zvonuri mai mult sau mai putin … adevarate spun ca dincolo de aceste acoperiri ale costurilor de contributie si, sub “umbrela acestor costuri: “grangurii”, au primit aproximativ 2-4 puncte “cadou” la coeficientii de ierarhizare, ceva in genul actiunii “subversive” din perioada guvernarii “tariceanu – basescu”, in care, cei mari au apucat sa-l prinda pe “Dumnezeui de-un picior” iar cand a venit randul celor mici, “Dumnezeu” basescu s-ar fi suparat si, cei mici au primit-o, cum se spune “in mana” !!!, o fi oare adevarat ? !, nu o fi ? !, dar, din ’90 incoace, zvonurile au avut un procent de adevar covarsitor !!!. cei care impart, si-au aranjat “portia de tort” bine proportionata, ceilalti insa, au inghitit cel mai adesea, in … sec.

  3. mos alecu says:

    @R.3 August 2011 la 1:01 pm :
    Nu ‘bag mina in foc’ … este posibil si asa ceva (cele spuse de dvs.)… Eu am spus ce ar fi fost previzibil sa se intimple … ca o fi si altceva !!!… Problema este ca nu avem colegi pensionari care sa mai aiba ‘legaturi’ in rindurile celor in activitate … iar vestitii ‘cercetasi in dispozitivul inamicului’ (in prezent … rezervisti)… se pare ca au disparut ….

  4. Trifon Gruju says:

    Circula niste coeficienti majorati, dar de fapt se schimba tot sistemul de calcul, iar acesti coeficienti nu se mai inmultesc cu valoarea aia sectoriala ci cu altceva. Nu cred ca guvernul va da un ban in plus celor din “marea mută”.

  5. aladin says:

    Toate balbele din ultima saptamana privind majorarile salariale si indexarile de pensii sunt legate de anul electoral 2012. De aceea au fost amendate spusele lui Pambuccian si ale altora (Tanasescu and co) pentru ca majorarile din octombrie 2011 nu ar mai fi permis majorari in 2012 si cum romanul uita repede a cui a fost mana care i-a dat painea………………..
    Oricum ceea ce s-a intamplat e de bine pentru ca alegatorul cu capul in traista a mai avut o speranta amanata care s-a adunat la alte frustrari pe care nu cred ca le va mai uita. Singura speranta a PDL ramane in votul prin corespondenta……… Care va fi cum trebuie. Sa nu uitam ca nici acum documentele sectiilor de votare din strainatate de la alegerile prezidentale anterioare nu au ajuns inca la MAE. Ca multe altele……..
    Eu cred ca romanii din strainatate ar trebui legati cumva de tara altfel vor vota dupa ureche sau interes. In unele state care permit multpla cetatenie, esti obligat sa ai o legatura cu tara care iti da anumite drepturi printre care si cel al votului. Una din cele mai drastice masuri apartine Israelului care obliga catatenii sai rezidenti in strainatate sa locuiasca efectiv in Israel o perioada de timp in fiecare an. Asa ca sa stie realitatea si sa voteze in cunostinta de cauza. Raducioiu fotbalistul plecase dn Romania de cateva luni si nu mai stia bine romaneste……ca el sunt mii…..care vor vota cum vor iar rezultatul votului va fi simtit doar de noi, cei care stam in Romania!
    Cred ca ar trebui lansata o campanie de exprimare a modului de cointeresare a romanilor rezidenti in strainatate!

  6. R. says:

    noua valoare sectoriala: salariul minim pe economie x coeficientul de ierarhizare = …, cu respect.