Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Bulgaria adoptă o procedură transparentă de achiziţie a avioanelor multirol. Preţul se duce în … jos

Aflată aproape în aceeaşi situaţie cu România în privinţa nevoii de înzestrare cu câteva avioane multirol, capabile să desfăşoare misiunea de poliţie aeriană, Bulgaria continuă negocierile cu ofertanţii internaţionali, dar de data aceasta folosind o procedură transparentă, cu reguli şi criterii clare. Acest lucru a permis ca ofertanţii să-şi adapteze oferta din punct de vedere financiar, iar specialiştii bulgari să afirme că preţul final va fi unul mai bun.

Într-un interviu oferit revistei “Clubul Wings” de locţiitorul şefului Forţelor Aeriene bulgare, generalul de brigadă, Rumen Radev, acesta a prezentat progresele şi rezultatele preliminare ale negocierilor cu potenţialii contractori ai proiectului.

Câteva concluzii rezultate din interviul în cauză:

– echipa bulgară de experţi dar şi de negociere a funcţionat în baza unei decizii a guvernului bulgar din 19 dec 2012;

– echipa a aplicat principii noi de asigurare a transparenţei, echităţii şi competitivităţii pentru cele trei oferte (F-16, Eurofighter Typhoon, JAS 39 Gripen n.r.);

– s-a încercat obţinerea celei mai bune oferte pentru FA bulgare;

– s-a conceput şi diseminat un document detaliat privind cerinţele tehnice şi operaţionale şi criteriile de evaluare ale ofertelor pentru a oferi candidaţilor informaţii complete cu privire la metodologia de evaluare şi pentru a le solicita informaţii detaliate tehnice şi financiare clar definite;

– documentul elaborat, într-un “volum substanţial” asigură, în accepţiunea bulgară o procedură deschisă, transparentă şi detaliată;

– documentul defineşte în mod clar nu numai normele, dar obligă ofertanţii la oferte deschise, determinând îmbunătăţirea propunerilor lor în ceea ce priveşte echipamentele, serviciile şi alte lucruri care pot fi incluse în oferte;

– documentul a fost trimis simultan în patru ţări (Suedia, Italia, Portugalia şi Statele Unite ale Americii) pe 29.01.2013;

– partea bulgară se aşteaptă ca în acest mod să se îmbunătăţească precizia cu care va fi stabilit ofertantul, funcţie de analiza şi evaluarea propunerilor ofertanţilor;  în primul rând sunt aşteptate rezultate mult mai bune pentru Bulgaria;

– documentul a stabilit termenul- limită pentru răspuns pe 25.02.2013;

– documentul a creat o atmosferă de deschidere , a stimulat competitivitatea ofertanţilor şi a favorizat obţinerea de rezultate fructuoase şi promiţătoare pentru Bulgaria, în timpul negocierilor.

Rezltatele primelor discuţii/negocieri:

– de mai bine de un an a existat o dezvoltare semnificativă în ceea ce priveşte actualizarea datelor tehnice şi a preţurilor diferitelor propuneri;

– unele dintre oferte au fost mult mai clare;

– au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai ministerelor apărării din cele patru ţări în următoarele perioade: 14-15.02.2013 cu Italia, 24-25.02.2013 cu Portugalia şi Statele Unite ale Americii, 28.02-01.03.2013 cu Suedia. Negocierile cu Italia a fost conduse de ministrul adjunct al apărării, Valentin Radev, iar cu Portugalia, SUA şi Suedia – de generalul de brigadă, Rumen Radev;

– există o evoluţie pozitivă , la unele dintre propuneri înregistrându-se progrese semnificative în optimizarea acestora şi furnizarea de mai multe informaţii pentru o analiza obiectivă şi evaluare;

– s-a obţinut o reducere a costului total la unele dintre oferte;

– în urma negocierilor un ofertant nu a mai cerut bani pentru integrarea unor echipamente;

– s-a obţinut o îmbunătăţire semnificativă a schemelor de plată. Unul dintre ofertanţi a oferit acum pe lângă prelungirea termenului de plată includerea şi a unei perioade de graţie;

– ofertanţii de Eurofighter şi Gripen au făcut un pas decisiv în a se adapta cerinţelor bulgare privind conceptul de mentenanţă, prin creşterea intervalelor de timp pentru inspecţia aeronavelor şi furnizarea de echipamente necesare, dar şi pentru pregătirea personalului tehnic, ceea ce duce la costuri de exploatare mai mici;

– au fost furnizate unele informaţii suplimentare cu privire la caracteristicile tehnico-tactice şi operaţionale ale aeronavelor;

– s-a constat că există o diferenţă importantă între informaţiile deţinute ca urmare a răspunsului la cererea de informaţii (RFI), nu numai la parametrii de preţ, dar, de asemenea, şi la caracteristicile operaţionale, tactice şi tehnice ale aeronavei, comparativ cu informaţiile furnizate în timpul negocierilor;

– bulgarii apreciază că nu au primit încă toate detaliile referitoare la cele cele mai importante caracteristici tactice, tehnice şi operaţionale ale aeronavei, lucru care împiedică adoptarea unei evaluări finale obiective după un model matematic elaborat.

Ce demersuri urmează

– nu s-a adoptat o decizie şi nici nu poate fi făcută în această etapă;

– este deosebit de important ca statele să arate seriozitate pentru optimizarea propunerilor lor prin reducerea preţului, amânarea plăţilor, integrarea de echipamente şi sisteme de arme şi să-şi adapteze suportul tehnic. În acest sens, ofertanţii au solicitat mai mult timp pentru a pregăti propunerile finale. Estimările lor vor urma să fie disponibile în termen de o lună;

– în prezent, se aşteptă ca partea italiană să-şi optimizeze în continuare propunerea, în special cu privire la parametrii de logistică, costurile de întreţinere şi de funcţionare;

– este de aşteptat o modificare la oferta americană privind optimizarea logisticii pentru a opera aeronave F-16 MLU, achiziţionate din Portugalia. Bulgarii cred că există premise reale pentru o reducere substanţială a preţului, la mâna a doua, prin furnizarea de echipamente şi utilizarea în
comun a echipamentelor şi instalaţiilor US Air Force aflate în baza de la Graf Ignatievo;

– la propunerea suedezilor este planificată în această lună o reuniune a experţilor din cele două ţări, în Bulgaria, pentru a preciza în detaliu cerinţele, astfel încât propunerea să fie mai bine structurată şi mai bine optimizată tehnic şi în termeni de preţ. În cursul ultimei reuniuni, suedezii au reiterat intenţiile lor serioase pentru a implementa programe importante de cooperare industrială (offset n.r.) şi să ofere noi informaţii în acest domeniu. Aceste oferte nu reprezintă responsabilitatea echipei de experţi şi trebuie să fie comunicate autorităţilor competente.

Menţionăm că revista bulgară a publicat doar prima parte a interviului oferit de locţiitorul şefului Forţelor Aeriene bulgare, generalul de brigadă, Rumen Radev.

Câteva concluzii

Fără a induce că România ar trebui să adopte tactica bulgară sunt de subliniat anumite aspecte:

– bulgarii au întocmit un  adevărat “caiet de sarcini” care cuprinde inclusiv criteriile de punctare – evaluare a ofertelor;

– bulgarii evită astfel criticile şi eventualele sancţiuni europene privind achiziţiile de tehnică militară;

– deschiderea de negocieri directe, clare şi în parte făcute publice a permis scăderea preţului;

sursa: Pan.bg

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

14 Responses to “Bulgaria adoptă o procedură transparentă de achiziţie a avioanelor multirol. Preţul se duce în … jos”

  1. al adin says:

    Cine poate trimite acest material ministrului Dusa? Asa ca lectii invatate! Si poate si sefului SMG!

  2. aurel says:

    bulgarii par ca actioneaza mai corect – pana la urma nu inteleg de ce ar vrea cineva sa dea bani in plus pe avioane vechi. Romania va risca sanctiuni europene drastice daca face afacerea cu americanii si israelienii intr-un mod netransparent.

  3. szilard says:

    Ministrul Dusa poate sa zica : si noi am deschis clar, transparet, si perfect lucid(adica nu eram in stare de ebrietate temporara) negocierea; care e problema ?(cu F-16 vechi)
    Poblema e ca sint vechi, bune de casat,
    2. comisioane,
    3. trebuie innoite, reparate, modernizate(si chiar asa cosmetizate, tot vechi sint)
    4.Ce are Gripenul, care e mai bun, mai ieftin, si cu offset ?

  4. ROBERT HORVATH SUA says:

    VIZITA LUI ROBERT HORVAT LA SEDIUL FBI DIN NEW YORK ! LATUL SE STRANGE !

    In cursul vizitei am predat noi informatii cu caracter confidential . Informatiile
    provin de la diferite surse care prefera sa ramana in anominat.
    Am clarificat cu specialistii americani cateva probleme.

    – SE TOT AFIRMA CA CEAUSESCU NU A AVUT CONTURI.

    IN CAZUL ARMAMENTULUI RUSESC VANDUT DE CEAUSESU
    BANII AU FOST DEPUSI INTR-O BANCA ELVETIANA.
    SINGURUL CARE CUNOSTEA CIFRUL ERA MARIN CEAUSESCU.

    20 % ERAU REPARTIZATI INTR-UN CONT SPECIAL PENTRU CEAUSESCU
    PERSONAL.

    -PLATILE S-AU FACUT IN CURS DE 10 ANI.
    MARIN ANUNTA CIFRAT AMERICANILOR PRIMIREA BANILOR

    -ULTIMELE 2 CECURI AU FOST RIDICATE DUPA MOARTEA LUI MARIN CEAUSCU…..AU FOST FURATE……

    – AU FOST INREGISTRATE CONVORBIRI TELEFONICE
    INTRE CRESCENT SI MARIN CEAUSCU .

    – DAN VOICULESCU A FOST LA VIENA IN ZIUA MORTI LUI MARIN CEAUSCU
    DOCUMENT VIDEO

    – VOICULESCU A FOST CONTACTAT DE FBI.
    REFUZ TOTAL DE COLABORARE

    Concluzie : LATUL SE STRANGE.

  5. ROBERT HORVATH SUA says:

    DREPT LA REPLICA
    Am fost convins ca in Romania Dan Voiculescu va fi intodeauna liber.
    Cine sa-l pedepseaca ? Gasca securist comunista care a preluat si puterea
    economica dupa revolutia ?
    Asistam la conspiratie nationala .
    Cum se poate ca un popor ascutit la minte
    sa fie convins ca Ceausecu a fost impuscat sarac.? Cum este posibil ca sa se fure 4-6 miliarde de dolari, cea mai mare lovitura din istorie.
    (Faptele lui Al Capone si al celeorlalti gansteri palesc in comparatie cu Voiculescu).
    In filmul meu ” Averea Diavolului ” am cautat sa dau un raspuns la aceasta intrebare.
    Mi se pune mereu intrebarea ce probe am despre furtul banilor lui Ceausescu ?
    Asigur ca si eu si FBI au destule probe despre furtul secolului.
    Dar asigur pe orice om care a depasit 7 clase ca poate avea aceasta proba.
    Cum este posibil ca un om avea o leafa de director si eventual bani de diurna sa se lanseze in afaceri de sute milioane de dolari. Intr-un interviu chiar el recunostea ca a reusit sa stranga 30.000 de dolari sub comunism.. De unde provine restul?
    Am gasit dupa o lunga ancheta o solutie. L-am introdus in perimetrul legii americane. Banii CIA pentru armamentul rusesc au fost furati…..
    Sunt banii contribuabililor. Am facut denuntul catre FBI in calitate de cetatean american ,furnalist de investigatii specialist in terorism si transport de arme.
    Am si eu intrebari la care Voiculescu ? Crescent a fost o intreprindere romana-palestiniana. Cum se poate ca persoana care semna cecuri pentru Arafat sa ajunga Vice Senatului. Cum se poate ?
    Cel care a pus mana pe carnetul fratelui lui Ceausescu in care se gaseau conturile dictatorului se numeste Dan Voiculescu. El a fost la Viena in ziua in care Marin Ceausescu s-a sinucis
    Dati-mi posibilitatea sa spun adevarul.
    Cele 6 miliarde trebuie restituite romanilor.
    Sunteti un profesionist , un jurnalist de exceptie.
    In cadrul emisiunii dumneavoastra dupa interventia mea am fost atacat si desfintat . Credibilitatea mea a fost distrusa complet. In ultima analiza Dan Voiculescu a iesit din nou
    invingator.
    Ma adresez dumneavoastra si conduceii RTV cerand un DREPT DE REPLICA.
    Stimata doamna
    Aveti de ales.
    Cu sinceritate si respect.

    Robert Horvath Dèva

  6. ROBERT HORVATH SUA says:

    TITLUL :
    ACUZ OFICIAL PE DAN VOICULESCU DE CRIMA SI DE FURTUL BANILOR CEAUSESCU !

  7. ROBERT HORVATH SUA says:

    SCRISOARE ADRESATA:
    RTV
    REDACTOR SEF ADJUNCT

    Simona Gheorghiu

  8. szilard says:

    Schizofrenia si autismul se poate in cel mai bun caz stopa, dar nu trata.

  9. Gheo says:

    Dar “agramatismul” se poate trata sau macar, stopa?

  10. szilard says:

    Scuze, i-mi esti foarte simpatic, dar virgula se pune exact dupa terminarea cuvintului si apoi se lasa spatiu liber si apoi se continua, scuze incaodata.

  11. Fenchea Marius says:

    Gripen-ul are ca nu poti ca sa ii faci RK imediat ce il cumperi cu Lockheed Martin si Elbit…..in rest este ok dara spaga sa iasa!

  12. anonim says:

    Bine punktat ! Dai putin la inceput, apoi vin baietii de la firmele renulite si fac un rk de nota 20 si de 1 mld de dolari .

  13. Gramarul says:

    “i-mi” se csrie “imi” . …lasa virgula… “mie – imi – mi” ai auzit de formularea asta ? ever ? In rest, toate bune ! Asteptam avioane !

  14. Fenchea Marius says:

    Pai faza este ca nu dai putin! 680 de milioane de dolari in conditiile in care aveai 24 de avioane Gripen C/D noi la pretul de 1 miliard de euro – Si F 16 din portugalia vin fara armament ceea ce este si normal!
    Si sincer vorbind prefer oferta suedezilor cu plata in rate esalonate pe 10 ani cu perioada de gratie 3 ani – in care sa iti mai pui la punct economia si in care offset-ul functioneaza, iti mai faci si o fabrica de calacatoare si electrocasnice in tara si nu mai importi prostii de uz general pe valuta.