Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

BUN GĂSIT, IRAK!

Chiar dacă povestirile din ciclul “Observator ONU în deşert” s-au sfârşit, povestirile dlui Pietrăreanu continuă. Prin urmare , vă propunem spre lectură “Bun găsit, Irak!”

Când am fost anunţat că am reuşit la interviul cu cei de la ONU şi că din deşert voi pleca la Biroul de Legătură de la Bagdad al Misiunii, sentimentele mele au fost cumva contradictorii. Bucurie şi satisfacţie, deoarece eram primul ofiţer român, care de la înfiinţarea Misiunii era promovat de ONU într-o asemenea funcţie, dar şi o ciudată şi oarecum explicabilă stare de teamă şi chiar de nelinişte. Veştile despre viaţa din Bagdad nu erau ca „promoţiile” despre un oraş turistic…

În acelaşi timp mai era vorba şi de curiozitate, de dorinţă de a vedea oameni noi şi locuri încărcate de istorie (Mesopotamia, Asiria, Babilon!). Şi nu pot să nu recunosc faptul că eram foarte, foarte curios de a merge în „Groapa leilor”, de a-i vedea pe irakieni la ei acasă. Şi de ce nu şi pe Saddam !? Doar „din cauza lui” şi a acţiunilor sale ajunsesem pe acele meleaguri.

Ca observator militar ONU am avut posibilitatea să merg în multe locuri frumoase şi interesante din Irak, această ţară atât de „controversată” considerată de unii. Am discutat de multe ori cu Alya, translatoarea noastră irakiană pentru engleză-arabă, despre ţara ei, despre oamenii şi locurile vizitate.

După ce împreună cu colegii mei de la Biroul de Legătură din Bagdad, am participat la petrecerea prilejuită de logodna fiicei sale, unde i-am cunoscut familia şi rudele, discuţiile cu Alya au devenit mai interesante, povestirile ei fiind mult mai nuanţate, mai consistente. Mi-a povestit inclusiv despre viaţa şi familia preşedintelui Saddam Hussein, despre cancanurile din înalta societate irakiană.

Doamne cât de emoţionată a fost şi cu ce respect mă privea după ce i-am spus că l-am cunoscut şi am stat câteva minute de vorbă cu Uday, fiul cel mare al lui Saddam. Am sesizat că nu a fost la fel de entuziasmată, când i-am povestit şi despre întâlnirea de lucru pe care o avusesem cu primul-ministru irakian. La petrecerea de la logodnă,  rudele ei mă priveau cu mare admiraţie. Le povestise Alya despre cele două evenimente „mondene” ale mele. Ei nu avuseseră această şansă şi nici nu îndrăzneau măcar să viseze că se pot afla în preajma unor asemenea “personalităţi”, dar să mai şi discute cu ele, aşa cum o făcusem eu.

Într-una din vizitele echipei noastre prin diversele localităţi importante din Irak, am trecut şi prin Tikrit, locul de naştere şi al copilăriei preşedintelui Saddam. Ofiţerul irakian de escortă ne dădea unele informaţii preliminare despre importanţa locului în care ne aflam.

Fără nici o exagerare, vă spun că eu unul am fost impresionat de ofiţerul respectiv când l-am văzut că şi-a dat jos cascheta, a adoptat o poziţie cuvincioasă şi a început să ne vorbească despre copilăria preşedintelui Saddam. Nu vreau să fiu ironic sau să credeţi că îmi bat joc, dar nu am reţinut prea multe detalii, eu fiind, realmente bulversat de ofiţerul irakian care, parcă se prosternase în faţa copilăriei marelui conducător. Să mă iertaţi dar, cultul personalităţii despre care noi vorbeam cu privire la Ceauşescu era… apă de ploaie, faţă de ceea ce îmi era dat să văd.

Aproape că vocea îi tremura ofiţerului, când spunea că Marele Conducător, cu o faţă inocentă, în primii ani ai copilăriei sale, se ducea la şcoală în Tikrit, împreună cu alţi copii săraci, temându-se de urletele lupilor de prin pădurile pe care trebuiau să le străbată. Că nu a apucat să-şi cunoască tatăl etc. Văzând, în timp, cam ce era prin Irak, opinia mea este că Saddam a marcat şi a scris istoria recentă a poporului său de mustăcioşi, cât şi a familiei sale, cu o cerneală întunecată.

Nu am de gând să scriu despre viaţa lui Saddam Hussein, pe care din întâmplare, în cele 4 luni cât am lucrat la Bagdad, l-am văzut  pe stradă, în coloană oficială, de vreo 14-15 ori. Oraşul era destul de aglomerat. Nici azi, după 17-18 ani, nu reuşesc să îmi explic cum era posibil ca, la apariţia lui Saddam, toţi cei aflaţi pe stradă, în acea zonă, să înceapă să aplaude, să aclame, să ţopăie. Era un spectacol fascinant şi straniu. Parcă avea fiecare câte un arc ce se declanşa la vederea Conducătorului. Se bucurau ca nişte copii că au avut prilejul (ori, mai degrabă, privilegiul!) să-l vadă pe preşedinte, să-şi vadă idolul în carne şi oase. Mă uitam uimit la ei, încercam să văd dacă printre ei sunt oamenii preşedintelui care să pregătească ori să determine în vreun fel aceste reacţii. Nimic. Cred că Ceauşescu ar fi murit de oftică. Cu siguranţă, tot aparatul de protocol şi de propagandă al CC al PCR ar fi fost trimis la mină sau la canal.

Eu nu vorbesc despre ceea ce se prezenta la televizor unde, surprinzător sau nu, emisiunile lor cam semănau „în concepţie” cu cele de la noi, de dinainte de ´89. Eu povestesc despre cele văzute, constatate de mine prin locurile pe unde paşii m-au purtat.
Spuneam că nu îmi explicam reacţiile lor, pentru că oamenii aceia trăiau într-o sărăcie lucie. Numeroşii ani de războaie din ultima perioadă îi aduseseră într-o situaţie delicată (şi am vrut să fiu politicos ori elegant folosind acest cuvânt), iar embargoul începea să-şi arate colţii. Operaţiunea ONU “Petrol contra hrană” era pe cale să înceapă.

Multă lume pe la noi nu prea ştie ce înseamnă „embargoul economic” şi ce efecte cumplite are. Dragii mei, e mai rău ca după un război propriu-zis, lumea “moare” de foame. Aproape fizică e senzaţia că foametea îşi întinde mantia-i hidoasă peste sate şi oraşe. Şi e vorba despre o ţară care trăieşte pe o mare de petrol, îl extrage dar nu are voie să-l vândă.

Păcat de ţara asta că avea o asemenea conducere.

Povestire de Dorel Pietrăreanu
(Va urma)


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.