Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Cadrele militare nu beneficiază de majorarea pensiei de pe 1 octombrie

În condiţiile în care, de pe 1 octombrie, creşte pensia socială minimă iar punctul de pensie este majorat cu 2%, cadrele militare şi magistraţii vor fi exceptaţi de la această majorare.
Potrivit lui  Emil Boc,  “majorarea nu se va aplica şi pensiilor acordate în baza legilor speciale – respectiv, celor de care beneficiază cadrele militare sau magistraţii”.

“Avem resurse financiare în bugetul de stat pentru acoperirea costurilor legate de majorarea pensiei sociale şi de majorarea cu 2% a celorlalte pensii din sistem, cu excepţia celor speciale”, a dat asigurări prim-ministrul.


Sursa: NewsIn

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

14 Responses to “Cadrele militare nu beneficiază de majorarea pensiei de pe 1 octombrie”

  1. mega2005 says:

    Am o rugaminte,…nu mai postati asemenea articole de doi bani si nu mai concluzionati ca niste copii de clasa I….
    Puneti mana si cititi legislatia in vigoare sau consultati un specialist de la Serviciul pensii militare si alte drepturi de asigurari sociale/Directia Financiar-Contabila a MApN…asemenea stiri superficiale nu-si au rostul…Oricum Boc, handicapatul, nu face distinctie intre sistemul public de pensii si cel al pensiilor militare de stat,…probabil, fiind asa de incapabil,..adica BOU,…crede ca daca face precizarea aceea de KKT o sa cada populatia pe spate,.. Din cate cunosc mai recent, foarte rar.. aproape ca deloc cand sau majorat pensiile din sistemul public nu s-au majorat si cele militare prin acelasi act normativ.
    De regula MApN si celelalte institutii militarizate au avut cresteri de pensii ca urmare in principal a majorarii soldelor pe Legea nr.138/99 si al actelor normative speciale de recalculare a acestora..
    In concluzie, Boc si Comandantu Suprem vor sa-si atraga simpatia poporului punand iar la colt Armata..
    Vedea-i-as in ZEGHE pe amandoi!!!!

  2. Mărin Juvete says:

    O sa se “majoreze” din ianuarie, probabil, sau cand noul secretar de stat la ministerul muncii, dl. Seitan, va trece noua lege a pensiilor, cred ca tot prin asumare directa.
    Ce ziceti de alaturarea (fortata??) dintre doua idei aparent disparate:
    1. Extras din “Raportul comisiei prezidentiale de analiza a riscurilor sociale si demografice”, (cu referire la pensiile “nesimtite”, “obtinute prin frauda morala” si ce au mai debitat tot felul de limbrici pe la TV): citez- “….o alta consecinta negativa este AFECTAREA GRAVA a BUGETELOR curente ale institutiilor de aparare….” inchis citatul.
    2. “Miza expoziţiei de la Constanţa, contractele de înzestrare a armatei ” -despre interviul cu Aurel Cazacu, Money.ro. 18 septembrie 2009: “În ceea ce priveşte implicarea lui Mircea Băsescu, a reprezentat o garanţie pentru participanţii la expoziţie a faptului că ceea ce se discută acolo ajunge…la şeful statului. Mai mult, fratele preşedintelui ar fi stat la masă cu reprezentanţii companiilor interesate înzestrarea armatei”; “”Era într-o anumită relaţie cu şeful statului şi reprezenta o garanţie pentru acei oameni vizavi de verticalitatea şi seriozitatea acelei manifestări”.

  3. mega2005 says:

    Mărine,
    sa dea Dumnezeu sa n-ai dreptate,…cu luna ianuarie!!!

  4. Mărin Juvete says:

    Dupa cum vedeti, am avut gura aurita ( nu spui cu ce, ca mi-e rusine). Hai sa vedem ce forma va avea, cum va fi cu bazele de calcul si altele asemenea. Si cum va fi cu retroactivitatea; sper sa nu sara tot felul de romani verzi, dar Frunda de exemplu, (pe care eu unul il admir, are cele mai documentate si elegante expuneri dintre toti oamenii politici, si nu de ieri-azi) si-a explimat unele dubii foarte mari privind stilul heirupistic in care s-ar trece aceasta lege, constitutionalitatea unor prevederi si alte asemenea. E treaba aia din dreptul roman, sa se faca dreptate de-ar fi sa se darame lumea. Statul asta mi-a pretins 21 de ani sa nu cracnesc nimic si sa execut, in acord cu legea. Asa ca acum, e obligatia lui nu cracneasca si sa se achite de sarcinile sociale. Legea compensatiei, nu-i asa? Faptul ca e criza este o chestie conjuncturala, fara nici o legatura de gen-cauza/efect, deci nu ar trebui sa fie adus in discutie. Ati urmarit campania publica din Marea Britanie, pentru sensibilizarea opiniei publice asupra situatiei grele in care se zbat fostii soldati nepalezi – gurkas, care din varii motive nu au cei 20 de ani de serviciu ca sa beneficieze de o pensie? Nu am auzit nicaieri nici un comentariu genul “pensii nesimtite”. Din contra. Si daca tot suntem la capitolul asta, cred ca un pic de atentie si sustinere ar trebui sa acordam si camarazilor nostri fosti soldati si gradati voluntari, care la 40 de ani primesc o copita in spate de la sistem si sunt aruncati ca o masea stricata.

  5. Jean Munteanu says:

    De acord cu “mega 2005 ” . Nu lansati pareri pripite. La momentul trecerii in rezerva trebuia sa stiti ca nu ve-ti obtine majorari decit la modificarea soldei unui activ. Nu avem nici o legatura cu sistemul public de pensii. Si legat de asta cei care fac acum scandal ca avem totusi o pensie , sunt cei ce strigau dupa noi A.P.V.-istilor, iar acum isi cauta relatii pentru a introduce urmasii lor in sistemul militar.

  6. Mărin Juvete says:

    Cititi daca aveti rabdare proiectul legii. Este de gasit pe site-ul Ev.Zilei. Deci, cel putin cat ma duce mintea, recalcularea se va face ca si cum am fi contribuit conform cu noua lege. Sporurile pentru grupele a doua si a intaia se iau in calcul dupa regulile si domeniile conform legii in vigoare pana la aparitia legii asteia, “speciale” dupa care ne-am pensionat noi. Depunctarea – conform vechimii, cu cat mai repede, cu atat mai mult. Exersati-va talentele. Succese! Dl. Jean Munteanu – subscriu in totalitate la opinia dvs. privindu-i pe cei care strigau dupa noi “A.P.V.-istilor”. Referitor la introducerea urmasilor in sistem, nu au decat.

  7. Mărin Juvete says:

    …iar sintagma ” nu avem nici o legatura cu sistemul public de pensii” e de domeniul trecutului. Deja ma vad la coada la depus dosarul, cu maini tremurande, sub privirile incarcate cu sfanta manie proletara a.. nu mai zic nimic.

  8. Mărin Juvete says:

    Puncte de vedere mai nuantate se regasesc si in materialul, mai vechi, pe care in puteti gasi aici http://www.sfin.ro/articol_16648/pensiile_speciale_-_greu_de_reformat.html?action=print.

  9. mega2005 says:

    Zi-le Mărine,…nu te sfii!!!

  10. mega2005 says:

    Si….Multumim pentru articol….Mărine!!!

  11. Jean Munteanu says:

    Nu cred ca se va naste vreun politruc care sa-mi ia trusa de scule si sa lucreze in locul meu. Pensia indiferent de valoare exista . Am grija ca prin activitatile pe care le desfasor sa contribui la marirea ei . Mai greu va fi pentru cei obijnuiti cu ordonante la domiciliu ca isi vor da cu ciocanul peste degete. De la inceput eu asta am vrut sa arat . Stimabililor sunteti in stare sa luati viata in piept ? Hai la munca. Nu stati cu mana intinsa la guverne. Vroiam la un moment dat sa va spun povestea unei soti (de cadru )care urmandu-ma prin mai multe garnizoane de aviatie a fost nevoita sa lucreze si altceva decat meseria ei de baza (oficiant manuitor de valori). Darspun doar finalul. Cu manutele astea doua cum zicea Calinescu, i-am construit un salon de coafura .I l-am dotat dupa ultimele norme U.E. A-m ajutat-o sa se specializeze. Si acum stimati camarazi , doamna castiga foarte bine di aceasta meserie LIBERALA.

  12. Jean Munteanu says:

    Va rog scuzati greselile. Din cauza vitezei.

  13. Mărin Juvete says:

    Subscriu la opinia dvs., dle Jean Munteanu. O alta idee cu care eu unul sunt de acord, a actualilor guvernanti, este cea cu (i)moralitatea angajarii in administraţie a acelora pensionati din sistemul militar. Vezi doamne, “fără expertiya noastra se duce tara de rapa”. Afirmarea calitatilor pe piata liberă a muncii nu ar trebui sa fie o problemă, daca vorbim de calitaţi reale.

  14. Mărin Juvete says:

    O chestie extrem de interesanta si care multora le-a scăpat in continutul prevederilor proiectului legii: singurele situatii acceptate de pensionare anticipata vor fi cele cu maxim 5 sau 10 ani mai devreme (aici se contrazic, asa e cu chestiile astea facute pe genunchi) si cei aflati in aceasta situatie NU VOR MAI AVEA DREPTUL SĂ LUCREZE, pana la implinirea varstei complete. Asa că nu vad cum, in interpretarea talibană a trepanatilor portocalii, vom mai putea lucra LEGAL. Si uite asa se incurajeaza munca la negru. De mărirea punctelor pentru pensie, nu mai spun.