Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

CE AR SPUNE ŞEHEREZADA?

Dorel Pietrăreanu ne propune o nouă lectură. “Ce ar spune Şeherezada?” este titlul unei noi povestiri-amintire de prin deşertul irakian. Aşadar, lectură plăcută.

Redescopeream în Bagdad şi, în general, în Irak, elemente cunoscute la “groapa de gunoi a istoriei” (cum zicea cineva pe la televizor, prin anii ’90) ale atmosferei pe care şi noi o avusesem cu până doar 4 ani înainte.

Cunoşteam acea atmosferă apăsătoare generată de sărăcie, de suspiciune, de foame. Şi mai ales de frică. Lumea pe stradă evita să-ţi răspundă şi la cele mai banale întrebări, privind cu teamă în jur, să nu cumva să fie văzută că a stat de vorbă cu un străin, ori (mai ales) un ofiţer ONU.

Eu, ofiţer fiind, aveam senzaţia că Bagdadul este o mare cazarmă. Militari înarmaţi plimbându-se de colo-colo prin oraş, în patrule sau în grupuri, forţe paramilitare (un fel de “gărzi patriotice”, cum erau la noi) tot înarmate, poliţişti înarmaţi aflaţi în intersecţie la fiecare colţ de stradă. Fără nici o exagerare, dacă mergeai prin Bagdad, oraşul Şeherezadei, în 100 de metri întâlneai măcar 4 militari şi 3-5 poliţişti. Înarmaţi. Şi aerul era cazon!!!

Maşinile militare, mici sau mari, se plimbau de colo-colo. Sigur nu cărau scobitori, dar sincer, nici mare lucru nu făceau. Era acel gen de zumzăit fără rost, despre care zicem: “garda moare, dar nu se predă”. Se îmbătau la ordin cu… apă rece. Într-un fel, mă amuzau, îmi erau sigur simpatici, dar îi şi compătimeam.

Între timp, cu unii vecini de la unul din hotelurile unde locuiam în Bagdad am început să mă împrietenesc şi, uşor-uşor, am mai aflat câte ceva despre viaţa şi obiceiurile lor. Despre aceste aspecte vă voi povesti în cele ce urmează.

Auzisem, şi cu alte prilejuri, că Saddam era necruţător, că a ordonat numeroase execuţii. Dar unul dintre vecini mi-a spus despre cinismul acestor execuţii. De cele mai multe ori execuţiile aveau loc în zile de sărbătoare. În unele situaţii, nesimţirea ori cinismul au fost de necrezut. Cadavrul celui executat era adus acasă la familie, iar familia îndoliată era obligată să plătească cheltuielile pentru transport, cât şi pentru gloanţele folosite la execuţie. Colegul meu, ofiţer indian, mi-a spus că a auzit şi el despre aşa întâmplări stranii.

Erau multe vorbe şi glume printre observatorii militari internaţionali relativ la ţinutele predominant militare ale lui Saddam, ştiut fiind faptul că băiatu’ nu avea armata făcută. Se spunea că îi plăcea să poarte uniforme militare, deoarece considera că acestea îi conferă o mai mare prestanţă, că este mai impunător. Unii chiar îl asemănau cu Goring, ori Hitler. Şi lor le plăcea să poarte uniforme militare.

Faptul că Saddam nu avea pregătire militară nu ar fi avut mare importanţă în timp de pace, dar au fost multe situaţiile când şi-a impus soluţia proprie în faţa generalilor săi, chiar pedepsindu-i, atât în războiul de 8 ani cu Iran, cât şi în războiul din Golf.

În Partidul Baas Arab Socialist, condus de Saddam, cei mai mulţi se înscriau din interes. Doar fiind membru al acestui partid puteai fi promovat ori ocupa o funcţie mai bună. Unul dintre vecini m-a blocat când mi-a spus că un prieten de-al lui care lucrase pe la noi, i-a spus că în partidul lor era la fel cum era în PCR, în România.

L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că:

-Înainte de Revoluţie voi, românii, aveaţi o vorbă pe care mi-a spus-o prietenul meu: “Avem mulţi membri de partid, dar puţini comunişti!” Aşa e şi la noi. Ce să-i faci!? Şi noi avem familii”.

Într-o seară am povestit celor doi vecini de etaj că l-am cunoscut pe Uday, fiul lui Saddam şi că am schimbat câteva cuvinte protocolare. Le-a cam dispărut zâmbetul şi culoarea celor doi amici. Aş mai vrea să subliniez ceva: în general lumea în Irak vorbea despre Saddam. Nu mult, dar vorbea. Dar, dacă întrebai ceva despre cei doi fii ai preşedintelui (Uday şi Qusay), parcă îi terminai. Foarte greu spunea cineva, ceva.

Adevărul e că eu întrebam din pură curiozitate. La televizor erau numai imagini cu familia conducătoare, ceva imagini despre realizările din industrie şi agricultură. Şi la meteo pe fundal era imaginea cu Saddam. Comentariile erau numai în arabă. Noroc că mă împrietenisem cu doi băieţi din echipa trimisă de CNN şi, pentru că ştiau araba, îmi spuneau despre ce zic irakienii pe la TV. Gulgute şi lăudăroşenii, despre măreţele lor realizări. Cunoaşteam placa!

Deci, vecinul mi-a spus că, oficial, relaţiile dintre Saddam şi Uday sunt bune, dar sunt unele domenii în care au opinii diferite. Uday ar fi iubit o fată, dar Saddam s-a opus căsătoriei. Probleme ar fi apărut şi pentru că Uday ar fi făcut unele greşeli în coordonarea traficului cu armament şi tutun, iar comunitatea internaţională ar fi aflat. De asemenea se mai vorbea că Uday ar fi fost copilul preferat al mamei. Cred că mi-au spus şi motivul, dar nu mi-l mai amintesc.

Cei doi vecini mi-au spus că lumea vorbea mult despre răutatea, sadismul lui Uday. Când l-am întâlnit eu, el era şi preşedintele Comitetului Olimpic din Irak. Qusay, fiul mai mic era favoritul lui Saddam. Pe Qusay l-am văzut numai la televizor.

Treceam adeseori pe lângă statuia Şeherezadei şi îmi aduceam aminte cum îi citeam fiicei mele, Crina-Maria, când era micuţă, povestiri din “1001 de nopţi”. Pentru că niciodată nu eram singur nici când eram singur(!) când mă plimbam, privind lung la statuie îmi spuneam, aşa în colţul gurii:

-“Oare ce ar spune Şeherezada dacă s-ar trezi din somnul ei de veci şi ar veni să-şi vadă urmaşii, să vadă ce se întâmplă în ţara sa, ce se întâmplă cu ţara sa!?”

Era 1993, eram căpitan, era vară şi era cald.

Mă uitam la forfota nefirească de pe străzi, mă adăposteam în vreo cafenea din Bagdad, pe malul fluviului Tigru, la ceas de seară, gândindu-mă:
-“Cine ştie ce se ascunde în spatele uşilor irakiene închise? Important e să mă întorc eu cu bine şi sănătos acasă, la ai mei… la Romania! Restul e… detalii tehnice… ”

(Va urma)

Povestire de Dorel Pietrăreanu

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “CE AR SPUNE ŞEHEREZADA?”

  1. watcher says:

    Era acel gen de zumzăit fără rost, despre care zicem: “garda moare, dar nu se predă”……… chiar asa? Aceste cuvinte memorabile ar fi apartinut, potrivit traditiei, generalului Cambronne, seful Garzii lui Napoleon Bonaparte, si ar fi fost rostite in timpul bataliei de la Waterloo, cand francezilor, inconjurati, li s-a cerut sa capituleze. Expresia a ramas, ca simbol al luptei eroice, pana la moarte si nicdecum nu poate fi folosita in situatia pe care o descrii tu… no offense !

  2. Anonim says:

    …si chestia cu plata de catre familie a gloantelor folosite la executie e de fapt a chinezilor de prin anii ’80(cand ii executau pe stadioane cu public,cu un glonte in ceafa in’ seturi’ de cate 10
    cred ca povestirile lui dom’ Pietrareanu incep sa semene a basme

  3. Plotonieru says:

    Sa traiti, dom maior Mura ! Ati trecut pe anonim ? Tot bataios cum va stiu si om dintr-o bucata ( chiar daca bucata aia e din partea intunecata), da parca s-au mai muiat replicile. Ceva mustrari de constiinta acum in saptamana mare?
    Pai colonelul Pietrareanu ce sa spuna dacat basme ca omul s-a plimbat prin zone linistite din lumea araba. N-a fost in stres ca matale, mereu in SPL-1, (slibovita, palinca, lichior). Ca daca aparea inamicul aerian si nu trageai volhoava in treij de secunde disparea Romanica de pe harta.
    Sarbatori fericite va doresc !

  4. ROBERT HORVATH SUA says:

    Propun si eu o lectura palpitanta

    CITITI : http://devanewyork.blogspot.com/2012/04/daca-treci-prin-casa-mortii-o-carte.html

    DACA TRECI PRIN CASA MORTII ! O CARTE SEZATIONALA DESPRE ROBERT HORVATH APARE IN SUA ! NEW YORK TIMES : ” UN DOCUMENT ISTORIC CARE SE CITESTE CA O CARTE DE AVENTURI ” !