Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Cehia vrea să extindă contractul de leasing cu Suedia pentru avioanele Gripen

Se aşteaptă ca Republica Cehă să ajungă la un acord cu Suedia în vederea extinderii contractului de leasing pentru 14 de avioane Gripen şi după 2015, citează cotidianul Právo un oficial.

“Este este evident că vor ajunge la un acord în final, dar Ministerul Apărării mai poartă încă discuţii pentru că se doreşte obţinerea unui discount cât mai semnificativ,” a declarat sursa. Prezentul contract de leasing pe o durată de 10 ani se ridică la 20 miliarde de coroane ceheşti Kč.
Prim-ministrul Petr Nečas, l-a desemnat pe ministrul Apărării, Alexandr Vondra (ODS), la începutul lunii februarie, să negocieze o eventuală prelungire a contractului de leasing cu guvernul suedez, cu cel mult cinci ani.

Vondra s-a angajat atunci să înştiinţeze Cabinetul cu privire la evoluţia discuţiilor la jumătatea anului 2012. Potrivit cotidianului Pravo, în cazul în care nu se va ajunge la un acord acceptabil pentru partea cehă până la finalul lunii iunie, guvernul ceh va iniţia o nouă licitaţie cu alţi contractori din domeniul apărării.

“Ar fi foarte greu să optăm pentru un alt avion de luptă. Acestă opţiune ar putea fi foarte scumpă. ”
Avioanele de luptă Gripen sunt realizate de  SAAB. Oferta americană de avioane care să asigure protecţia spaţiului aerian ceh ar însemna furnizarea de avioane F-16, de la Lockheed Martin sau F-18, de la Boeing.

Consorţiul european care produce Eurofighter (EADS, Alenia Aeronautica din Italia, şi BAE Systems) au afirmat că încearcă să stârnească intersul pentru discuţii legate de achiziţia de avioane second-hand Typhoon.

Ministrul de Externe, Karel Schwarzenberg, a declarat în acest context că nu ar avea niciun sens să fie schimbat furnizorul   de acum”.

“Menţinerea Gripen-urilor este în interesul nostru, deoarece piloţii militari sunt instruiţi acum pentru zbura cu ele … Ar fi foarte greu să schimbăm furnizorul actual cu un altul şi o nouă opţiune ar fi foarte costisitoare “, a declarat el citat fiind de Pravo.

 

Sursa: ceskapozice

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Cehia vrea să extindă contractul de leasing cu Suedia pentru avioanele Gripen”