Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

CIA a încercat să-şi răzbune agenţii ucişi în Afganistan

Hakimullah Mehsud, liderul talibanilor aliaţi cu Al Qaeda implicat în atacul de la baza CIA din Afganistan, a fost ţinta unui raid al avioanelor fără pilot americane în Pakistan.

Raidul aerian american a provocat moartea a cel puţin zece persoane într-o tabără a insurgenţilor situată într-un district tribal pakistanez, Waziristanul de Nord, dar se pare că militantul terorist a scăpat nevătămat.

“Hakimullah Mehsud era prezent la locul atacului”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Azam Tariq, într-o declaraţie telefonică acordată AFP.

“A părăsit zona în momentul atacului, este în viaţă şi nevătămat”, precizează purtătorul de cuvânt.

Autorităţile militare nu deţin informaţii precise despre situaţia teroristului.

Doi agenţi de informaţii au confirmat că Mehsud a fost ţinta atacului. “Se afla în această tabără de ceva timp, nu ştim dacă este mort sau a supravieţuit, anchetăm”, a declarat unul dintre ei.

Hakimullah Mehsud, în vârstă de aproximativ 30 de ani, este liderul Mişcării Talibanilor din Pakistan (TTP), aliată cu Al Qaeda. În ultimii trei ani, gruparea a organizat numearoase atentate, soldate cu moartea a 3.000 de persoane în Pakistan.

Hakimullah Mehsud i-a succedat lui Baitullah Mehsud, ucis pe 5 august 2009 într-un atac american în Waziristanul de Sud.

Hakimullah a apărut pe 9 ianuarie alături de un agent dublu iordanian care avea legături cu al-Qaida, într-o înregistrare video-testament. Agentul dublu este autorul atentatului comis pe 30 decembrie în Afganistan, soldat cu moartea a şapte agenţi CIA.

sursa: BBC

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.