Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

CIA are un nou şef

John Brennan director CIA

John Brennan director CIA

Senatul american la confirmat prin vot pe John Brennan, principalul consilier pe probleme de terorism al preşedintelui Obama, în funcţia de director al CIA.



Votul are loc la două luni după numirea sa de către preşedintele Barack Obama şi a doua zi după obstrucţia, istorică din punct de vedere al duratei, din partea unui congresman republican în problema dronelor. Republicanul Rand Paul a blocat miercuri acest vot cu un discurs de aproximativ 13 ore în care a cerut Casei Albe lămuriri în privinţa folosirii dronelor pe teritoriul Statelor Unite.

Senatorii au votat 63 în favoarea şi 34 împotriva lui John Brennan, 57 de ani.

Brennan a lucrat 25 de ani în cadrul CIA. A fost analist pe spaţiul Orientului Apropiat, şi al Asiei de Sud, apoi şef staţie CIA în Arabia Saudită, şi director al Centrului Naţional de Contraterorism. Din 2005 a părăsit structurile guvernamentale şi a fost director executiv al unei societăţi ce se ocupă cu business intelligence, The Analzsis Corporation şi preşedinte al unei asociaţii profesionale pe probleme de intelligence, Intelligence and National Security Alliance. Cu începere din 2009, el a condus lupta antiteroristă şi a pus la punct programul dronelor. El unul dintre autorii “listei persoanelor de eliminat” aparţinând organizaţiei Al Qaeda în Pakistan, Somalia sau Yemen.

Procesul confirmării sale a permis ca dezbaterile asupra dronelor să revină ca subiect fierbinte al actualităţii. Senatorii au criticat deschis administraţia de la Washington pentru lipsa de transparenţă a programului, încheie AFP.

Confirmarea lui John Brennan a completat echipa de securitate naţională a preşedintelui, după instalarea lui John Kerry la conducerea Departamentului de Stat şi a lui Chuck Hagel la Pentagon.

sursa: Reuters, AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

9 Responses to “CIA are un nou şef”

  1. Fenchea Marius says:

    se scrie corect: “Senatul american l-a confirmat prin vot pe John Brennan,” aruncati un ochi la greselile gramaticale.

  2. Marlon Juvet says:

    An avut curiozitatea să urmăresc audierea lui Brennan în Senat. Pura coincidenţă a făcut ca discuţiile alea (mai corect ar fi aruncat cu rahat în ventilator) cu Ghiţă Vs. SRS pe teme de controlul serviciilor de la noi să aibă loc cam în acelaşi timp. Nu mai am nimic de comentat, vă las pe voi să faceţi comparaţiile….

  3. ROBERT HORVATH SUA says:

    URMARITI ROMANIA TV DUMINICA ORA 9….SIMONA GHEORGHE
    C.I.A VREA BANII INAPOI !

    VOICULESCU A FURAT BANII C.I.A TRIMISI LUI CEAUSESCU….PENTRU ARME RUSESTI, DATORITA REVOLUTIEI ARMELE NU AU AJUNS IN SUA, AMERICANII VOR BANII INAPOI SI PREGATESC EXTRADAREA LUI DAN VOICULESCU CATRE SUA. !

    Cifra de 400 milioane de dolari a fost pronuntata public prima data de procurorul militar Dan Voinea, care a facut parte din completul Tribunalului Militar Exceptional care, in 25 decembrie 1989, la Targoviste, a decis impuscarea sotilor Ceausescu:
    “Procuror: Pe numele cui sunt cele 400 de milioane de dolari din Elvetia”Elena Ceausescu: Ce bani?
    Procuror: 400 de milioane au fost depozitate in Elvetia!
    Elena Ceausescu: Dovada, dovada!”
    AM DOVADA DATORITA UNEI LUNGI ANCHETE PERSONALE.
    Robert Horvath
    Devartes Film International NewYork – Tokyo
    http://devanewyork.blogspot.com/

  4. szilard says:

    Are CIA unnou sef ? Nu ma innebuni !

  5. ROBERT HORVATH SUA says:

    S.O.S ! ATAC CIBERNETIC S.O.S !
    Incepand din aceasta dimineata au aparut probleme in comunicarea telefonica si internet intre RTV
    si Robert Horvath Dèva . Se pare ca Voiculescu a intrat in panica si serviciile interesate lucreaza de zor.
    S.O.S!

    BOMBA BOMBELOR : ZIARISTUL ROBERT HORVATH AI PUNE CATUSE LUI DAN VOICULESCU !

    URMARITI ROMANIA TV DUMINICA 10 MARTIE ORA 9….SIMONA GHEORGHE

  6. Din putul gandirii dobritoiului says:

    Horvath, iar ti-au dat drumul de la psihopupu? Nu te mai amesteca pitecantropule printre militari!

  7. ROBERT HORVATH SUA says:

    TA ESTE UN MATERIAL INFORMATIV ADRESAT RTV INAINTE DE ATACUL CIBERNETIC . Probabil ca voi fi nevoit sa ma adresez autoritatilor americane.

    DAN VOICULESCU ….UN UNGHI NOU INEDIT !
    DATELE MELE FAC PARTE DINTR-UN DENUNT IN CALITATE DE CETATEAN AMERICAN SI JURNALIST DE INVESTIGATII SPECIALIZAT IN TERORISM SI TRANSPORT ILEGAL DE ARME. ASISTAM LA O CONSPIRATIE LA TOATE NIVELELE DE A ASCUNDE ADEVARUL.

    CEA MAI MARE FURT DIN ISTORIE. BANII LUI CEAUSESCU INTRE
    4-6 MILIARDE DE DOLARI.
    Stimata doamna
    In principiu sunt de acord sa raspund la orice
    intrebare, dar interventia mea va avea cateva puncte de referinta.

    – DAN VOICULESCU A FOST GENERAL DE SECURITATE.
    IN 1974 PRINTR-UN DECRET SECRET INTREPRINDERILE DE COMERT EXTERIOR
    AU
    FOST INCADRATE IN …..SI DIRECTORII PRIMESC FUNCTIA DE GENERAL.
    Surse CIA…Pacepa.

    – CRESCENT A FOST O INTREPRINDERE ROMANO PALESTINIANA APARTINAND LUI
    CEAUSESCU SI ARAFAT. FAUD SANBAR PROPRIETARUL CARE A LASAT
    MOSTENIRE
    CRESCENT A FOST ADJUTANT PLO. Actiunile teroriste
    palestiniene,campurile
    de pregatire au fost finantate ….Deasemenea cele ale lui Ceausescu
    Doc serviciului grecesc. Legaturile cu terorismul arab sunt
    cunoscute de serviciul israelian si american. Ele continua si azi.

    – AM CUMPARAT DE LA CANADIENI FILMUL ” AVEREA DIAVOLULUI ” SI AL VOI
    FOLOSI IN DOCUMENTARUL CARE AL PREGATESC . FILMUL MEU SI SERIALUL
    JURNALISTIC ” BANII LUI CEAUSESCU AU FOST GASITI ….IN JURUL LUMII.

    IN PREMIERA
    Am realizat ca in Romania Voiculescu nu va fi niciodata pedepsit.
    Solutia a
    fost trimiterea cazului in domeniul legislatiei SUA.

    -VOICULESCU A FURAT BANII C.I.A TRIMISI LUI CEAUSESCU….PENTRU ARME
    RUSESTI, DATORITA REVOLUTIEI ARMELE NU AU AJUNS IN SUA, AMERICANII VOR
    BANII INAPOI SI PREGATESC EXTRADAREA LUI DAN VOICULESCU CATRE SUA. !
    SENZATIONAL
    CEAUSESCU A CUMPARAT RACHETELE RUSESTI…ULTIMA TEHNOLOGIE DE LA
    GADAFFI.
    AFACEREA A FOST INCHEIATA DE VOICULESCU LA TRIPOLI. COMISION DE LA
    LIBIENI.
    ATENTIE MARITA
    Dupa revolutia libiana americanii au intrat in posesia unor documente
    uluitoare.
    De altfel intraga securitatea libiana si siriana vorbeste
    romaneste…..

    PREMIERA
    DENUNTUL MEU LA INTERPOL (DE CARE VOICULESCU VORBESTE
    PE BLOGUL PERSONAL).

    “SINUCIDERA” LUI MARIN CEAUSESCU

    DUPA IZBUCNIREA REVOLUTIEI AMBASADA, CRESCENT-AUSTRIA
    AU FOST FILATE MINUT CU MINUT DE SERVICIILE SUA,
    AUSTRIACE,OLANDEZE SI RUSESTI.
    LA DOUA ORE INAINTE DE STREANG….MC A FOST LA CRESCENT.
    VIDEOURILE SI MATERIALE FILMATE….IN ARHIVE. CE CAUTA VOICULESCU LA
    VIENA ?

    ECHIPA C.I.A A INCERCAT SA SALVEZE VIATA FRATELUI LUI CEAUSESCU. DAR A
    SOSIT PREA TARZIU
    ECHIPA DEA ….PARASI CLADIREA,

  8. ROBERT HORVATH SUA says:

    ULTIMA ORA : MOTANUL FELIX A FOST MANCAT DE SORICELUL ROBERT !
    FBI ANUNTA DESCHIDEREA UNEI ANCHETE. BANII CIA PENTRU RACHETE RUSESTI SAU
    OPRIT IN BUZUNARUL CANGRENATULUI.

  9. ROBERT HORVATH SUA says:

    DAN VOICULESCU : ROBERT HORVATH M-A DENUNTAT LA INTERPOL SI FBI ! SUNT ACUZAT DE CRIMA SI DE FURTUL BANILOR CEAUSESCU !

    Cititi pe blogul personal al acestuia :
    . Zilele trecute, de pildă, am descoperit cum un simpatic critic al acestui blog, domnul Robert Horvath, luptă zelos împotriva mea cu FBI si Interpolul pentru că nu i-au apărut niste comentarii…. Cam in aceeasi maniera, Traian Băsescu vorbea, in campania din 2009, despre cum vreau eu să mă înfrupt din sarea României, împilând pe cale de consecintă poporul. ”
    ROBERT HORVATH IN DREPT DE REPLICA :
    Aveti dreptate. Banii furati de Ceausescu vor fi redati poporului roman. Va invanuesc de crima si de furtul secolulului. 6miliarde dolari …Banii lui Ceausescu.