Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Comandantul ISAF apreciază că talibanii pierd teren în Afganistan

Generalul David Petraeus

Într-o scrisoare adresată militarilor din Afganistan, comandantul ISAF, generalul (SUA) David Petraeus, afirmă că talibanii pierd teren în faţa trupelor coaliţiei internaţionale.

În scrisoare, generalul Petraeus face următoarele aprecieri:

– trupele ISAF au reuşit să preia iniţiativa în teatrul de operaţiuni în ultimele 12 luni;

– coaliţia i-a respins pe talibani în Sudul afgan şi a produs “pierderi considerabile” la nivelul mediu al combatanţilor islamişti;

– 2010 a fost un an al reuşitelor marcante, obţinute cu preţul unor lupte dure;

– 2011 se anunţă unul dificil pentru ISAF;

– mulţumeşte trupelor ISAF pentru sacrificiile făcute;

– eforturile trupelor au permis semănarea “discordiei” în înaltul aparat decizional al talibanilor. “Numeroase raporturi vorbesc despre o discordie fără precedent între membrii shurei din Quetta, organul de comandă al talibanilor”;

– acum, insurgenţii reacţionează la operaţiunile ISAF şi nu invers.

Anul 2010 a fost cel mai sângeros pentru soldaţii străini din Afganistan de la începutul acţiunii militare în această ţară, în 2001, cu un bilanţ de 711 morţi.

Generalul Petraeus nu a făcut referire la momentul iulie 2011, dată avansată de administraţia Obama pentru începutul retragerii celor 100.000 de soldaţi americani din Afganistan. În ultimul timp, înalţi responsabili americani au relativizat această chestiune, explicând că ea ar putea reprezenta semnalul de retragere pentru un număr redus de soldaţi.

sursa: ISAF

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.