Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Comisia de Apărare din Senat – aviz favorabil cu un amendament la OG privind recalcularea pensiilor militarilor

Comisia de Apărare din Senat a dat aviz favorabil, marţi,15 februarie, Ordonanţei de urgenţă care prevede recalcularea pensiilor militarilor, cu amendamentul potrivit căruia dacă la recalculare vor rezulta sume mai mari, acestea se vor aplica, iar dacă vor rezulta sume mai mici, vor rămâne în plată pensiile care au cuatumul mai mare.
Preşedintele Comisiei senatoriale pentru Apărare, liberalul Teodor Meleşcanu, a declarat, în calitate de coautor al amendamentului, că la formularea acestuia s-au avut în vedere atât principiile de drept, cât şi prevederile Legii 19/2000 a pensiilor.

“Singura problemă la care nu am primit răspuns este de ce a fost nevoie de tot acest exerciţiu. Mă refer la desfiinţarea sistemului de pensii ocupaţionale şi trecerea la cele pe bază de contributivitate, în condiţiile în care nu se face nicio economie şi în condiţiile în care bulversarea, pentru foarte mulţi e foarte mare”, a afirmat Meleşcanu.

Notă: Amendamentul a fost acceptat în Senat, însă în Camera Deputaţilor, ce va fi?

Sursa: AGERPRES

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

63 Responses to “Comisia de Apărare din Senat – aviz favorabil cu un amendament la OG privind recalcularea pensiilor militarilor”

  1. Covăsneanu says:

    Nea Stelicăăăă! vezi, domnule că s-a umplut oliţa nepoţelului1

  2. .ROMMEL says:

    Re: Re: [roarmy230] Apelul SCMD pentru “Ziua Femeii”

    Domnule Ujica,

    Pe dvs. va inteleg!
    Aveti gradul de lt.col. , probabil ca ati iesit la pensie cu o functie de lt.col., cu solda de merit si indemnizatie de comanda. Deasemeni cred ca ati lucrat in UM cu conditii speciale(deosebite).
    Pensia dvs in baza L164 a fost mult mai mare si probabil v-a mai taiat-o L119.
    Aveti un scop personal si va inteleg!
    Va inteleg pentru ca si eu sint in situatia asta!
    Insa noi sintem 10-30% , nu avem majoritatea…
    Oare majoritatea pensionarilor kakii sint de acord cu “dictatura” minoritatii?
    E adevarat ca nu mor eu de grija altora…dar orsicit!
    19 februarie 2011, 20:02
    Anonim spunea…

    Ultimu dă parola/link-ul dacă nu vrei ca pe cârcă s-o iei!
    19 februarie 2011, 20:04
    Anonim spunea…

    From: Petru Doboseru
    To: roarmy230@yahoogroups.com
    Sent: Fri, February 18, 2011 11:16:13 PM
    Subject: Re: Re: [roarmy230] Apelul SCMD pentru “Ziua Femeii”

    Domnule HENKE,

    Chiar ca nu inteleg de ce dvs.personal ati iesi la strigat lozinci lesinate si a tropai pensionareste pe caldarimul Bucurestiilor?
    Pensie aveti si veti avea (mai mare, mai mult ca sigur), nu v-a luat nimeni gradul de colonel si titlul de inginer si o duceti mult mai bine decit 99% din populatia acestei tari!
    Numai pentru satisfactia puerila ca va poate da pe sticla “PROTV” -ului , a mai trai un pic periculos si a avea senzatii tari ?
    Pentru ce?
    Ca sa va injure gratuit, procentul populatiei (99%) care nu intelege de ce dvs, cu 40-50.000.000 de lei pensie (nu salariu), iesiti si va prostituati in public , urlind din rarunchi ca o duceti tare greu?
    S-ar putea ca populatia sa constientizeze ca e o mare discrepanta intre ea si noi!
    Si atunci, e posibil sa fim fugariti, asa cum sint fugariti pietonii de pe zebra!
    Nu stiu unde ne vom ascunde atunci si pe unde vom scoate camasa!
    Dvs. vreti sa va distrati sub comanda unui napoleon inchipuit , iar eu si alti ca mine sa suportam ostaseste consecintele nefaste ale acestei paranoia !
    Nu e echitabil si nici loial!
    19 februarie 2011, 20:07

  3. Stelian P. says:

    SEJC
    Ma bucur ca recunosti. Pentru unii ca tine legile promulgate sub influenta alcoolului sunt chiar prea bune. Oricum promulgatul nu influenteaza continutul dar asta pe tine te depaseste.

    Covăsneanu
    Mirosul pe care il simti nu vine de la olita nepotelului meu ci de la baia pe care te lauzi tu ca o faci. Se mai inseala unii ce sa-i faci, asa sunt dogarienii.

  4. Stelian P. says:

    PS Revin cu o postare anterioara deoarece unii dogarieni prind greu si uita rapid:

    Din ordinul maresalului rezulta clar ca cei care au doar un dram de creier merg la manifestatie. Cei care au mai mult isi vad de treburile lor.
    Sus patria, jos mafia, medicamente la liber !

  5. Covăsneanu says:

    Tataie! Până la urmă te chinuie participarea la manifestaţie! Şi pe cumătrul lu’ Bercea Mondialul, Bă’secu, fireşte, tot asta îl roade! Îl îngrozeşte gândul că aude iar corul ostăşesc scandând ”ieşi afară, sau din ţară, J.O”!
    Nea Stelică, stai acasă, să nu-ţi sară proteza din gură!

  6. Stelian P. says:

    Covăsneanu
    Sfatul tau e inutil. Eu am mai mult de un dram de creier.

  7. .ROMMEL says:

    @COVASN.. vrei sa spui ca tu vei fi la marea manifestatie??!!!

  8. grominu` says:

    Ca să nu-i supărați pe ce care nu agreează manifestațiile, folosiți un limbaj moderat. Spuneți că, având în vedere stadiul la care am ajuns (pierderea statutului de militar, pierderile financiare dar și pierderea unor simțuri de către căței – de exemplu simțul măsurii), unii au afirmat că nu mai putem face decât un singur lucru, să scoatem afară j … cățelul. Dar dacă facem acest lucru trebuie să ținem cont de sfaturile celor care se ocupă cu protecția animalelor și a mediului: să aveți la dumneavoastră punguța și lopețica iar plimbarea să se facă acolo unde este locul de joacă al cățeilor. Cei care se ocupă cu drepturile omului susțin că lesa, zgarda și botnița nu sunt pentru oameni ci pentru căței (eventual pentru slugi), pentru că uneori cățeii și slugile devin agresivi și chiar turbează. De asemenea, câinii cu antecedente se țin în cuști.
    Ce e rău dacă scoți cățelul afara? Au mai avut și alții căței și s-au descurcat.

  9. sejc says:

    @STELIAN P,iti acord un bonus de 2 gr..Stii cu trimitere la creier.

  10. Stelian P. says:

    sejc
    2 grame din partea ta ? Ai tu atita in total ?

  11. digital says:

    se poate striga :*jos catelu,jucator!*??!!

  12. voinea says:

    Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult modul cum actioneaza Departamentul Organizare din cadrul SCMD-ului.Se cunoaste ca este condus de un profesionist.
    – organizarea pe detasamente de sine statatoare;
    – numirea comandantilor de detasamente;
    – stabilirea lanturilor de anuntare;
    -achizitionarea de sisteme moderne de comunicare;
    -secretzarea comunicatiilor;
    -recunoasterile in teren pentru manifestatia din 01.03;
    -faptul ca la aceste recunoasteri au venit toti comandantii de detasamente imi da certitudinea ca actiunea va avea succes;
    -daca si celelalte sindicate isi vor respecta cuvantul dat si vom fi peste 10000 de participanti ,putem trece la planul B si spera ca vom provoca caderea acestui regim mafiot si incompetent,tradator de tara si de neam.
    Simati camarazi ,nu uitati sa luati,mancare ,apa,medicamente si mijloacele de lupta comunicate prin liderii dumneavoastra.
    Cu stima si speranta,
    Col(r)ing.Voinea Ion

  13. voinea says:

    STIMATI CAMARAZI BUCURESTENI!
    DIN PROVINCIE NE VIN PESTE 1200 DE COLEGI CU TOATE MIJLOACELE DE LUPTA ORDONATE. VA ROG RESPECTUOS SA NU FIM MAI PREJOS.VENITI IN NUMAR CAT MAI MARE.NU UITATI CA ACESTI NEMERNICI NE-AU BATJOCORIT CUM NICI COMUNISTII NU AU INDRAZNIT VREODATA.IN ACEASTA NOAPTE TRANSMITETI SEMNALUL DE MOBILIZARE PE TOATE CANALELE AVUTE LA DISPOZITIE(TELEFONIE.INTERNET,VIU GRAI,MANIFESTE LIPITE IN BLOCURILE UNDE LOCUIESC MILITARI).
    AVETI IN VEDERE CA S-AR PUTEA SA TRECEM LA PLANUL”B” SI LUATI-VA BANI,MANCARE,APA SI MEDICAMENTE MACAR PENTRU 2-3 ZILE.
    DACA EGIPTENII AU REUSIT OARE NOI DE CE N-AM FACE-O?
    NU UITATI CA SI MILITARII ACTIVI,POLITISTII SI JANDARMII SUNT DE PARTEA NOASTRA.NU VA FIE FRICA SI BASESCU PICA!
    COL(R)ING.VOINEA ION