Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Comunicat al MApN: “nu există un proces de mobilizare a rezerviştilor sau de recrutare a tinerilor”

Deşi evenimentele din Ucraina se precipită şi par să se apropie tot mai mult de graniţa cu România (probabil, în acest context au apărut unele specualţii de presă în mass-media românească) Biroul de Presă al MApN face următoarele precizări:
“Ministerul Apărării Naţionale infirmă categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviştilor sau de recrutare a tinerilor”.

“Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document”.

“Acest certificat este unul similar cu cel al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. Măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluţii în mediul de securitate, în vecinătatea României. Referitor la aprecierile privind capacitatea operaţională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naţionale precizează că acestea sunt speculaţii şi trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar. Ca membră a NATO, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al NATO, apărarea spaţiului comun aliat”, se arată în finalul comunicatului MApN.

Totodată, ministrul Apărării, Mircea Duşa, prezent la emisiunea Antenei 3, “Secvenţial”, a declarat că “nu există nicio acţiune de mobilizare a rezerviştilor şi nicio acţiune de recrutare a tinerilor din România, înlăturând astfel zvonurile privind reluarea stagiului militar obligatoriu”.

“Acel ordin care se referă la un certificat medical nu are nicio legătură cu ceea ce s-a vehiculat în presă şi în dezbaterea publică vizavi de mobilizare şi recrutare. Nu există nicio acţiune de nicio acţiune de mobilizare a rezerviştilor şi nicio acţiune de recrutare a tinerilor”, a declarat ministrul MApN, la Antena 3.

Mircea Duşa a subliniat că, “în pofida crizei din Ucraina, nu există niciun pericol la adresa siguranţei naţionale a României”, şi că “alocarea de fonduri pentru modernizarea Armatei este o necesitate obiectivă”.

Sursa:comunicat de presă al MApN, Antena3

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Comunicat al MApN: “nu există un proces de mobilizare a rezerviştilor sau de recrutare a tinerilor””

  1. roboti says:

    Voi, cei de la MAPN cand aveti de gand sa vorbiti?
    Dati un comunicat ca lumea …
    Intotdeauna ati avut plan de mobilizare …
    E adevarat ca era cu probleme, dar acesta a existat intotdeauna, ma rog, redactat asa cum l-ati redactat, dar l-ati avut…
    Puneti un ofiter de operatii sa redacteze un comunicat ca lumea, chiar nu mai judecati deloc?

    Dati comunicate voi, cei de la armata, nu toti glumetii, care habar nu au de plan de mobilizare.

    Aveti structuri care se ocupa de mobilizare…
    Chiar nu mai ganditi?

    Am impresia uneori ca cineva v-a sters memoria, nu mai stati cu capul plecat pt ca radea lumea …
    Transmiteti mesaje de incredere si SPUNET CA AVETI planuri aprobate, asa cum sunt vai de ele, dar sunteti cat de cat pregatiti …

    Seful smg mai traieste???