Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Concluziile Reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO

În perioada 2-3 februarie s-a desfăşurat Reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre NATO. Principalele concluzii ale au fost exprimate de secreatrul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

În privinţa misiunii din Afganistan:

– Misiunea Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan urmează să se încheie în 2014, aşa cum este programat, dar anul viitor va fi decisiv;

– a fost analizată situaţia din Afganistan şi calendarul retragerii trupelor combatante;

– Rasmussen a negat că ar exista disensiuni între aliaţi, în ceea ce priveşte adoptarea unei strategii pentru Afganistan. Secretarul general NATO a minimalizat impactul anunţului făcut şăptămâna trecută de Franţa şi în urmă cu două zile de Statele Unite privind retragerea trupelor combatante din Afganistan până la sfârşitul anului 2013. Anders Fogh Rasmussen a spus că
Alianţa continuă să respecte calendarul stabilit la summitul de la Lisabona pentru tranziţia în Afganistan şi a lăsat să se înţeleagă că este vorba despre o acţiune coordonată. El a dorit să înlăture orice speculaţie despre temerile NATO că anunţul Franţei ar putea fi urmat de altele similare din partea altor state, fapt ce ar pune în dificultate strategia Alianţei pentru tranziţia în Afganistan;

– s-a discutat despre modalităţi de finanţare a forţelor de securitate din Afganistan după momentul în care acestea vor prelua misiunea Alianţei, în 2014. Costul estimat ar fi de 4,5 miliarde de euro anual, o sumă care depăşeşte posibilităţile uneia dintre cele mai sărace ţări din lume. Este puţin probabil să se găsească o soluţie până la summitul NATO din Chicago, din luna mai;

– NATO a anunţat lansarea unui plan de acţiune vizând intensificarea luptei împotriva infiltrărilor talibane în rândurile armatei afgane. Planul va fi pus la punct urgent, până la sfârşitul lunii februarie. Iniţiativa a fost propusă de ministrul francez Gérard Longuet, ca urmare a tragediei produse la 20 ianuarie, într-o zonă controlată de contingentul francez al Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan. Planul se va axa pe sporirea controlului în momentul recrutării soldaţilor angajaţi de armata afgană: mijloace tehnice sofisticate, date biometrice, teste mai aprofundate privind personalitatea viitorilor militari;

– s-a discutat despre mărimea ce trebuie să o aibă armata afgană, care ar urma să ajungă la 350.000 de persoane, potrivit unui obiectiv stabilit în 2010. Anumite state membre NATO pledează pentru un număr mai redus de militari afgani, de aproximativ 230.000 de oameni, ceea ce va permite reducerea costurilor legate de securitate, după retragerea trupelor ISAF, la sfârşitul lui 2014. O decizie în acest sens urmează să fie luată la summitul NATO care va avea loc la Chicago în cursul lunii mai.

Conceptul Smart Defence

– miniştrii apărării din cele 28 de state membre ale NATO, au aprobat planul “Smart Defense” constând în proiecte care vizează să “construiască o securitate consolidată cu mai puţine resurse, dar mai multă coordonare şi coerenţă”;

– aliaţii au discutat o serie de proiecte care vor aduce ameliorări reale şi vor utiliza la maximum resursele limitate pe care le au la dispoziţie;

– iniţiativele, propuse de secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen, includ construirea de capacităţi de apărare bazate pe tehnologii moderne – strângere de informaţii, supraveghere, recunoaştere (ISR), precum şi logistică şi antrenare;

– printre alte aspecte prioritare ale planului Smart Defense, NATO citează proiecte pentru alimentare în zbor, vehicule controlate prin telecomandă ce deschid calea în spaţii minate şi proiecte de susţinere logisitică pentru elicoptere şi aeronave de patrulare maritimă;

– la momentul summitului NATO de la Chicago (mai a.c.), este de aşteptat realizarea unui un acord politic şi un număr semnificativ de proiecte, ca şi o abordare pe termen lung, prin care Smart Defense să devină centrul modului în care NATO operează;

– s-a decis continuarea eforturile pe termen lung în perspectiva definitivării conceptului ‘Smart Defence’ prin prioritizarea, specializarea şi identificarea mai multor proiecte adecvate pentru o cooperare durabilă privind principalele
priorităţi ale Alianţei;

Misiunea din Kosovo – KFOR

– Ministrul german al apărării, Thomas de Maiziere, a declarat că nu se aşteaptă deocamdată la o reducere a trupelor NATO de menţinere a păcii din Kosovo, având în vedere situaţia dificilă din Balcani;

– NATO intenţiona iniţial să reducă la jumătate numărul trupelor din Kosovo, anul acesta. 5.800 de militari din 29 de ţări servesc în prezent în misiunea KFOR, Germania având cel mai mare contingent, de 1.349 de militari;

“este vital ca dialogul mediat de UE dintre Belgrad şi Priştina să continue şi să aducă rezultate sustenabile”, a spus secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Misiunea de poliţie aeriană în spaţiul aerian al ţărilor baltice

– ţările din NATO au decis să prelungească misiunea de patrulare (poliţie aeriană) în spaţiul aerian al ţărilor baltice;

– ministrul lituanian al apărării, Rasa Jukneviciene, a declarat că misiunea poate fi considerată ca făcând parte din conceptul Smart Defence;

– statele baltice nu au avioane echipate pentru controlarea spaţiului aerian. De aceea, de la intrarea lor în NATO în 2004, acest control este exercitat de partenerii din Alianţă. Avioanele străine au baza pe aerodromul militar lituanian Zokniai. În 2009, NATO a decis să prelungească misiunea până la sfârşitul lui 2014. Lituania, Letonia şi Estonia doreau prelungirea până în 2018.

Alliance Ground Surveillance – Acord pentru implementarea unui program de supraveghere aeriană

– s-a ajuns la un acord pentru implementarea unui program de supraveghere aeriană care va include achiziţionarea de avioane fără pilot;

– 13 state NATO, printre care se numără Germania, Italia, România şi Statele Unite, vor participa la sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS, Supraveghere Terestră Aliată), urmând să fie achiziţionate cinci avioane fără pilot până în 2017.

“Recenta operaţiune din Libia a evidenţiat importanţa acestor echipamente. Vom demonstra că suntem determinaţi să tragem învăţăminte din aceste misiuni”, a declarat secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
– sistemul AGS le va conferi comandanţilor NATO capacitatea de a vedea ce se întâmplă pe teren;

– centrul de comandă al sistemului va fi la baza aeriană Sigonella, în Sicilia, şi va avea asociate câteva baze de comandă şi control;

– Sistemul ar trebui să intre în funcţiune în 2015 şi este bazat pe sistemul american Global Hawk;

– sistemul va fi finanţat de statele membre ale Alianţei, cu excepţia Marii Britanii şi Franţei. “Nu vom contribui la finanţare pentru că deja am investit în sisteme similare”, a explicat ministrul francez al Apărării.

România a fost reprezentată la Reuniunea Miniştrilor Apărtării din ţările NATO de secretarul de stat, Viorel Oancea, ministrul Apărării refuzând ca de obicei să participe la astfel de reuniuni.

surse: NATO.int, MEDIAFAX, AGERPRES, RADOR, NewsIn, Euronews, Radio România Actualităţi

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

8 Responses to “Concluziile Reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO”

  1. andrei says:

    intrebari pentru militari:
    daca esti subofiter,filiera indirecta,necombatant(financiar),trebuie sa te duci in aplicatii?
    daca esti ofiter,filiera indirecta,necombatant(financiar),trebuie sa te duci in aplicatii?

  2. Bure Bista says:

    Recomandabil e sa faci ca Oprea. Sa faci orice altceva decat presupune cariera militara, sa de dsai pe lang potentatii zilei si apoi pe o filiera indirecta la filiera indirecta sa parvii.

    Personal consider ca Armata nu ar avea nevoie de financiari. Cu certitudine gasesti asa specializare in viata civila.

  3. ANONIMUS says:

    Asemenea intrebari sunt admise numai “civililor”. Un militar, sau unul care stie ceva despre armata, cunoaste foarte bine diferenta intre combatant si necombatant.

  4. andrei says:

    eu nu stiu ce va plangeti atata,pensiile militare au crescut enorm pe timp de criza,salariile militarilor sunt singurele care in loc sa scada cu 25% au crescut cu 5%,si daca peste 20 de ani o sa ajung ministru aparari,macar nu o sa mi se spuna izmanar ci bursucul cu parul rar de la birou financiar::)))
    lasand gluma la o parte,daca sunt necombatant si pe filiera indirecta,trebuie sa mai ma duc in aplicatii?
    p.s. nu se merita sa faci 8 ani de zile scoala militara+ o facultate si dupa sa vina un izmanar ca oprea si sa spuna ca in urma recalcularii o sa ai o pensie de ceapist,tu fiind colonel(stiu am spus mai sus ca au crescut pensiile,dar per total)

  5. Bure Bista says:

    Andrei draga tu ai auzit de ofiter subofiter activ necombatant? In primul rand ofiterul financiar este ofiter apoi financiar sai ce o fi. Poate ai inteles. ca altfel de ce-i dau o carca de bani pe haine si alte drepturi specifice militarilor?

    Scoateti-va din cap ce va spus pila, mama matusa sau unchiul ce v-au convins sa intrati in armata. Si unitatea din Afganistan are nevoie de financiar!

    Acum sunt libere locurile la dezapezire. Cred ca financiarii s-ar descurca foarte bine. Ca nu e greu sa dai cu lopata. Ne-a aratat-o boc.

    Deci fara gluma: esti NUMA bun de aplicatii sau razboi.

    Bafta

  6. indisciplinatu says:

    Hai bai,..nu fiti pe nashpa,..a vrut si copilu’ sa stie una alta…ce rai sunteti!!!

  7. indisciplinatu says:

    Pana la urma va intreb eu,..Oprea a participat, in sfarsit la reuniune??
    Cine stie sa ne spuna si noua!!!!

  8. indisciplinatu says:

    …..A fost Oancea…..nu citisem pt ca stiam ca oprea nu serveste asa ceva,…el “evita”….ca in bancul cu Leana lu’ Nea Nicu!!!