Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Conducerea MApN în misiune în Afganistan

O delegaţie formată din ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general-locotenent Ilie Botoş, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, alţi reprezentanţi ai conducerii M.Ap.N., s-a aflat vineri 2 noiembrie într-o vizită de lucru în teatrul de operaţii din Afganistan.
Pe de o parte vizita a prilejuit întâlnirea delegaţiei cu militarii români dislocaţi în Kabul dar şi cu reprezentantul civil al NATO în Afganistan, ambasadorul Maurits R. Jochems, cu locţiitorul comandantului ISAF, general-locotenent Nick Carter, şi cu comandantul Comandamentului Întrunit al ISAF (IJC), general-locotenent James L. Terry.

Cu militarii români aflaţi în Afganistan s-a discutat despre modul de îndeplinire a misiunilor încredinţate, despre colaborarea cu ceilalţi militari participanţi la forţa internaţională şi cu trupele afgane, dar şi despre gradul de asigurare a sprijinului logistic.

Delegaţia a dorit, de asemenea, să asculte şi să afle problemele, inclusiv cele personale, cu care se confruntă militarii români dislocaţi în structurile internaţionale din capitala afgană, discutând cu ei despre starea de sănătate, condiţiile de trai, starea de spirit, preocupările şi grijile lor.

Ministrul i-a asigurat de tot suportul său şi al conducerii M.Ap.N.

Cu reprezentanţii NATO şi ISAF s-a discutat despre locul şi rolul contingentului românesc în cadrul operaţiei NATO din Afganistan, contribuţia Armatei României la Forţa Internaţională de Asistenţă de Securitate (ISAF) în perioada 2013-2014, precum şi coordonatele pe care se va orienta viitoarea misiune NATO în Afganistan, post 2014 (International Training Advisory and Assistance Mission).

sursa: Biroul de Presă al MApN

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

14 Responses to “Conducerea MApN în misiune în Afganistan”

  1. VASILE says:

    Dragi camarazi,

    Azi, 02.11.2012, cunoscind programul d-lui Prim ministru Ponta, faptul ca va fi prezent la Targu Jiu, am pregatit o delegatie SCMD din teritoriu care sa poarte o discutie cu domnia-sa.
    Va informez ca delgatia, formata din Col. (r) MISU NAON (Filiala Craiova) si Col.(r) MUNTEANU VASILE (Filiala Targu Jiu), a fost primita de dl. Prim ministru si cu concursul d-lui ministru de Interne MIRCEA DUSA, care, va reamintesc, in acesta dimineata a avut o intalnire la Bucuresti cu presedintele SCMD.
    Cu condescendenta si respectul nostru fata de politica in domeniul social, promovata de GUVERNUL USL, de reparatiile morale la care s-a angajat acest Guvern, delegatia care a reprezentat vointa ferma a tuturor militarilor in rezeva si retragere (madatata fiind de filialele din Zona Sud Vest ale SCMD) au cerut semnarea si publicarea celor doua ordonante de urgenta, actiune care treneaza de doua saptamini.
    RASPUNSUL D-LUI PRIM MINSTRU A FOST POZITIV(Verba volant, scripta manent VERSUS RECLAMA FNI- “DORMI IN PACE , GUVERNUL LUCREAZA PENTRU TINE/DORMI IN PACE GUVERNUL TE-A LUCRAT BINE”), specificind faptul ca daca revendicarile SCMD nu se vor putea indeplini integral,
    (DECI INCA O DATA SE VEDE POZITIA FERMA DIN 13 IUNIE 2012 CAND A ANULAT IN CAMERA DEPUTATILOR P.L. 758/2011 DE REVENIRE A CUANTUMULUI CELOR CU PENSIILE TAIATE-ADICA CUM SPUNEA BLEJNAR , NE DUCE CU ZAHARELUL MAI CEVA DECAT DAN DIACONESCU CU BANII LA OLTCHIM, Guvernul nu poate cere respect pentru sine ,atata timp ,cat EL nu respecta pe ceilalti !…NU facem apel la …promisiuni sau MINCIUNI indiferent cine este la guvernare !NOI avem contract cu TARA si cerem RESPECTAREA LEGII ! Pentru NOI ,membrii SCMD (si banuiesc pentru toti militarii profesionisti ),legea ,este STATUTUL MILITARILOR ,ONOAREA SI DEMNITATEA MILITARA (cititi si recititi Programul de guvernare al acestui guvern ).VA TRECE SIGUR SI TERMENUL DE 10.11.2012 ASA CUM A FOST PROTOCOLUL CNSC-USL SI VOM VEDEA CA IN PRIVINTA REVENIRII CUANTUMULUI PENSIILOR TAIATE RAMINEM DOAR CU ABURELI, FARA A AVEA CONSEMNAT UN TERMEN NICI DE 01.01.2013 SI NICI DE 01.01.2016 )
    se vor realiza partial (numai pentru ministerele care au bani) celelalte urmind sa beneficieze de aceleasi drepturi incepand cu 01.01.2013 (Detalii-Col.MISU NAON).

  2. Socrate says:

    Bretonel cauta sprijin electoral , pentru el si partidul din care face parte .

  3. ANDU says:

    CE ATATA AGITATIE,REVIN PENSIILE LA CUANTUMUL DIN 2010,PANA IN 8 DECEMBRIE,USL IA PESTE 50%.
    NU REVIN, USL VA FACE SUB 50%,IAR CHIORU BETIV I VA BAGA PE CEI DE LA USL LA PUSCARIE(DE AIA AMANA ATATA NUMIRILE LA DNA SI PARCHET,CA SA LE POATA NUMII DIRECT CHIORU BETIV CU AJUTORUL SLUGILOR DE PADUCHEI PDLACI).
    NOI PIERDEM AMARATELE ALEA DE PENSII DAR CEI DIN USL-ASI ISI PIERD LIBERTATEA SI POATE CHIAR VIATA,DACA NU SE REVINE PE LEGEA DIN 2001 A PENSIILOR MILITARE.
    STIU, SITUATIA II MAI BOLNAVA DECAT UTERUL LUI NUTZII COOR DE FIER UDREA,ADICA CEI CU PENSII MARI VOR PRIMII SI MAI MULTI BANI IN 2 LUNI,IAR CEI CARE CHIAR AU NEVOIE,AVAND PENSII MIZERABILE FATZA DE GRADUL PE CARE IL AU SI FATZA DE SUBALTERNII LOR(FOSTI) DE CEA MAI JOASA SPETA,VOR VEDEA LA ANU SI LA MULTI ANI.
    EU REPET,BANUIESC CA SITUATIA ASTA BOLNAVA II INDREPTATA IMPOTRIVA UNUI GRUP PRECIS DE MILITARI,VAZAND MILITARI CARE AU IESIT IN ACELASI TIMP,LA ACEEASI ANI,UNUL SUBOFITER CU PENSIA MARITA MULT SI ALTUL,OFITER CU PENSIA TAIATA MASIV.
    II CUM A SPUS CHIORU BETIV,SUBOFITERII SA STEA LINISTITI CA LOR NU LI SE VOR TAIA PENSIILE.

  4. VASILE says:

    vineri, 2 noiembrie 2012
    Schimb de replici Dobritoiu- Tatu pe chestiunea reparatiei pensiilor militare
    Tudor Tatu (ofiter in rezerva):
    EI SUNT, DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU, CEI CARE IN 24 IANUARIE 2011 AU APRINS SCANTEIA DEMITERII GUVERNULUI BOC SI MRU.
    EI SUNT DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU, CEI DATORITA CARORA SUNTETI MINISTRU AL APARARII.
    EI SUNT DOMNULE MINISTRU, CE CARE AU VOTAT USL LA ALEGERILE LOCALE SI PENTRU DEMITEREA LUI BASESCU.
    EI SUNT DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU, CEI PE CARE II MINTITI DE OPT LUNI DE ZILE CA II REPUNETI IN DREPTURI.
    EI SUNT DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU, CEI DE LA CARE ASTEPTATI SA VA VOTEZE SA AJUNGETI SENATOR.
    EI SUNT DOMNULE MINISTRU DOBRITOIU, CEI CARE NU MAI VA VOR VOTA , ATAT PE DVS CAT SI USL

    Ministrul Dobritoiu:
    Domnule TATU, desi nu v-am cunoscut in scurta mea cariera in care nu mi-am castigat gradele la ruleta politica, servind doar in cadrul MApN, imi recunosc si-mi respect camarazii mei de arme, fapt ce ma determina sa ma bat pt drepturile drepturile noastre (inclusiv ale mele, cu pensia redusa cu 75%, in prima etapa si inghetata la minus 25% actualmente). In ceea ce ma priveste, domnul meu, fiind deplin constient de uriasa nedreptate a amputarii veniturilor castigate dupa o viata de munca de catre guvernarea anterioara ostila acestei tari, eu voi continua lupta pt intregirea veniturilor noastre. De asemenea, tot constient fiind de nevoile camarazilor mei, eu imi asum sa fiu unica tinta a celor nemultumiti (pt ca altii nici macar nu isi asuma riscul sa discute cu membrii sindicatului) si nu numai atat, am prezentat in sedintele de guvern actele normative pt curmarea acestei nedreptati, dar din nefericire, MFP nu a agreat promovarea acestora datorita lipsei resurselor pt acoperirea datoriei de 200 mil lei a Ministerului de Interne la pensii.

    Tudor Tatu:
    La adunurea generala a SCMD,in urma cu o luna, ati spus ca MAI si SRI au identificat sumele si ca in doua saptamani introduceti cele doua ordonante in sedinta de guvern, adica in 17 oct.In continuare ati dat interviuri unor ziaristi , Cu ocazia rectificarii bugetului au fost alocati baniMAI,Acum veniti cu alte gogorite, aruncati varza in curtea vecinului.Din ce ati scris, inteleg ca trebuie sa ne luam adio!

    Corneliu Dobritoiu:
    Revin, inca odata, datorita hotiei salbatice a portocaliilor, care au prabusit bugetele si au indatorat aceasta tara la limita prabusirii, determina Ministerul Finantelor la o politica bugetara foarte prudenta. Ca urmare a discutiilor repetate cu prim-ministrul Ponta, imi voi asuma negocierea rezolvarii problemei pensiilor reduse cu reprezentatii FMI in 7-8 noiembrie. Cu alte cuvinte, domnul meu, ma voi bate pana la capat, chiar daca RO este DEPENDENTA de acordul cu FMI, chiar daca -in ultima instanta- voi solicita decuplarea Pensionarilor MApN (incluzand si pensionarii altor servicii carora noi le platim pensiile) de cei ai MAI. Iar in ceea ce ma priveste, desi as dori sa discutam prin viu grai, sa va cunosc, sa stiu din ce institutie proveniti, eu, fara a intruni qvorum guvernamental, voi continua sa apar interesele institutiei pe care o reprezint chiar daca nu ma veti vota. Iar daca dvs credeti ca nenoricirile generate Basescu, Boc si compania aleasa a serviciilor si parchetului se pot sterge in timp scurt va doresc vise placute si votati cu cine credeti dvs. Va astept, cu toata consideratia, la discutii impreuna cu alti pensionari ai MApN. De saptamana viitoare va stau la dispozitie, dar daca apartineti altor structuri va rog sa va adresati reprezentatilor acelor structuri.

    Parerea mea:
    O noua tzeapa pentru rezervistii cu pensiile taiate. De data asta, Ponta a vizat direct slabirea PNL la alegeri. Mai intai i-a pacalit pe liberali ca va rezolva problema, impingandu-i la declaratii publice hazardate, dupa care a dat inapoi pentru a-i umple de ridicol si submina in fata celor 26500 de rezervisti. Eu zic ca Ponta si Georgescu fac jocul lui Basescu, sabotand PNL inainte de alegeri si impiedicand cu orice pret o eventuala prietenie intre liberali si MApN-MAI. Pentru basisti este clar ca PNL reprezinta pericolul principal in cazul unei eventuale revanse. Aici nu este o simpla chestiune de fonduri, ci de raporturi de forta. Ma astept ca dupa alegeri sa avem la guvernare o coalitie ARD-PSD.

    Cu deosebit respect.
    NIMIC CONCRET NU SE VA REGLEMENTA

  5. Socrate says:

    Donule Vasile,
    Cunoasteti foarte bine ce reprezinta UNPR. Cunoasteti foarte bine ca intre Plagiator si Izmanar exista o apropiere de ordin familiar. Cunoasteti foarte bine reactiile lui Bretonel fata de potlogariile Izmanarului in domeniul avansarilor declarate de acelasi Bretonel si de Dogaru ca fiind suspecte. Cunoasteti foarte bine raportul execrabil dintre liberalii lui CACARAU si presedintele BASHESCU. Poate ati aflat ca intre partidul bolsevicilor si partidul libertinilor cacaristi exista contradictii care par a deveni vizibil antagoniste . Daca cunoasteti toate acestea , nu va este clar ca este posibila si o reasezare a spectrului politic pe partea stangista ( bolsevica) si trimiterea la muzeu a spectrului libertin ( de stanga-dreapta ) condus da catre CACARAU ?. Nu uitati ca in mintea Izmanarului tot ce a facut pentru pensionarii militari reprezinta o opera de arta si s-ar putea ca anul viitor sa-l avem iarasi ministru fiindca are in sange INTERESUL NATIONAL. Promisiunile Plagiatorului sunt un fel de atentionare asupra a ce este posibil sa se intample daca noi , cei 26500 , vom mai canta in struna lui Bretonel.

  6. VASILE says:

    PUTEREA CUVÂNTULUI DAT
    ȘI SEMNIFICAȚIA UNEI STRÂNGERI DE MÂNĂ
    Vineri, 02 noiembrie 2012, din inițiativa colegului Sturza de la Filiala Deva, am luat decizia ca împreună cu câțiva colegi să mergem la Tîrgu Jiu pentru ai înmâna domnului Prim Ministru Victor PONTA, o scrisoare de bun simț menită a-i atrage atenția, asupra adevăratei stări de spirit care se manifesta în rândul militarilor de carieră și pentru a-l sensibiliza și motiva în relația pe care o are cu militarii rezerviști membri sau nu ai SCMD.
    Deși pregătită în pripă, acțiunea a fost reușită, grație eforturilor făcute de către colegul Sturza, dar și al câtorva colegi din Filiala Craiova care prin bunele relații cu Prefecții de Hunedoara, Dolj și Gorj și cu concursul unor Președinți de Consilii Județene, Primari ai municipiilor Craiova și Tg-Jiu, au reușit să-l sensibilizeze pe premier, pentru a avea o întâlnire scurtă cu reprezentanții militarilor din județele Hunedoara, Dolj și Gorj.
    Scrisoarea Președinților de Filiale din județul Dolj a fost înmânată domnului Prim-Ministru prin intermediul domnului Ministru Dușa, ea având un impact emoțional deosebit, deschizând calea unor discuții sincere într-o manieră destinsă și foarte consistentă în mesaj.
    Excelența sa a ținut să-mi precizeze următoarele:
    1. La nivelul Guvernului României, dar și în cadrul USL există voința politică pentru repararea urgentă a nedreptăților comise asupra drepturilor de pensie ale militarilor. Pentru revenirea la normal a pensiilor diminuate se va adopta o Ordonanță de Urgență în acest an, iar pentru revenirea la statutul de militar se va adopta în Parlament în anul 2013 o nouă lege a pensiilor militare de stat.
    2. La nivelul M.Ap.N. există resurse financiare necesare pentru rezolvarea problemelor legate de revenirea la normal a pensiilor diminuate, dar mai sunt unele probleme la Ministerul Administrației și Internelor unde nu s-au găsit toate resursele. În acest sens domnii Miniștrii Dușa și Florin Georgescu fac eforturi pentru a identifica noi surse de finanțare până la sosirea în țară a delegației FMI. În scopul găsirii unei soluții, problema va fi discutată și cu reprezentanții fondului.
    3. Indiferent dacă vor fi sau nu toate resursele financiare necesare, Ordonanța de Urgență de revenire la normal a pensiilor diminuate va fi aprobată în acest an, într-o formă care să nu mai discrimineze diferitele categorii de militari.
    Pentru instituțiile care nu au în buget toate resursele, prevederile Ordonanței se vor aplica începând cu 1 Ianuarie 2013.(PERSONAL LT.COL(R)B.V.,AM 39% TAIAT SI SUNT MULTI MILITARI REZERVISTI REALISTI , SUNTEM SATISFACUTI DACA SE APLICA OUG CU INCEPERE DE LA 01.01.2013, PE BUGETUL LUI 2013, CU CONDITIA SA FIE PUBLICATA SI APROBATA).
    Aceasta este maniera de abordare și rezolvarea acestei sensibile probleme legate de drepturile militarilor pensionari. Orice alte intoxicări, manipulări, puncte de vedere sau interpretări „binevoitoare” sunt în acest moment lipsite de obiect și nu fac decât să ne slăbească încrederea în partenerii de dialog, semănând confuzie și derută în acțiunile pe care urmează să le întreprindem.
    În mesajul meu transmis domnului Prim-Ministru l-am asigurat de întreaga noastră apreciere și susținere, mulțumindu-i pentru disponibilitatea manifestată pentru rezolvarea tuturor problemelor prin dialog.
    L-am asigurat de bunele noastre intenții în relația cu USL-ul spunându-i că noi „nu am fost și nu vom fi niciodată minerii cuiva” și nici nu ne identificăm cu cei care doresc destabilizarea instituțiilor statului pentru că noi toată viața am slujit țara și poporul.
    Exprimându-mi încrederea în cuvântul domniei sale l-am rugat să se bazeze pe sprijinul nostru, domnia sa răspunzându-mi că „întotdeauna m-am bazat pe sprijinul dumneavoastră pentru că apreciez că ați făcut și faceți pentru țară”.
    Ne-am despărțit spunându-i că pentru noi, cuvântul dat are putere de lege, iar strângerea de mână înseamnă mai mult decât orice „contract social” semnat sau nu.
    A zâmbit cu subînțeles, lăsându-mi impresia că s-a bucurat că la Tîrgu Jiu nu departe de Poarta Sărutului a cunoscut și altfel de militari, mai sinceri, mai pragmatici, mai puțin interesați de alte politici, mai onești și mai deschiși la dialog sincer.
    Am participat la o lecție reciprocă de viață din care fiecare am câștigat câte ceva, lucru cel mai important fiind încrederea reciprocă.
    Am înțeles vineri că între oamenii onești puterea cuvântului și strângerea de mână valorează cât o înțelegere scrisă și parafată și am mai înțeles că dacă vrei poți.
    Este rândul nostru dragi camarazi să meditați și să trageți concluzia asupra a tot ce nu am dorit să facem până acum și din vina cui si mai ales ce trebuie să facem de acum înainte.

    Cu stimă,
    Președintele Filialei 1 Craiova
    Col.(r) Ec.
    Ioan Mișu NAON

  7. SIERRA says:

    Stimati contributori,

    Urmaresc de ceva vreme discutiile dumnevoastra pe acest site si va marturisesc ca nu va inteleg. Indiferent de tema articolului, dumneavoastra sfarsiti invariabil prin a discuta numai despre dumneavoastra si despre pensiile militare. Cred cu sinceritate ca acestea sunt probleme deosebit de importante, dar nu inteleg de ce nu infiintati o platforma web unde sa le dezbateti. Ma asteptam ca acum, fiind la pensie si avand mai mult timp la dispozitie, sa va puneti in valoare pregatirea si sa dezbateti articolele de pe site-ul infomondo. Faptul ca pe acest site comentariile pertinente si la tema sunt “rara avis” poate sugera ca adevaratii specialisti sunt totusi extrem de putini… sau pur si simplu nu sunt prezenti pe acest site.

  8. ogiga says:

    Sunt impresionat pana la lacrimi. Misu Naom, membru PNL si consilierul lui Mihai Voicu, ministru liberal in guvernul Ponta, este mai putin interesat de ,,alte politici”. Vorba lui Lica, astia chiar ne ,,profaneaza”

  9. rezervistuanticipat says:

    Legea 119/2010 a făcut mai mult rău militarilor decât legea 164/2001. Un tânăr care vrea să-şi sacrifice viaţa intrând în armată de la vârsta de 14 ani nu se gândeşte numai la solda pe care primeşte pe timpul cât este activ, tânărul se gândeşte şi dacă familia sa este asigurată de statul roman dacă îşi pierde viaţa cât este activ şi dacă are o viaţă decentă după ce trece în rezervă.
    Semnarea unui contract cu statul roman nu se face numai pentru o carieră scurtă în care eşti activ, se face pentru toată perioada vieţii.
    Militar eşti decând ai ales această carieră şi până când mori, acest lucru nu pot să-l înţeleagă tinerii politicieni din ziua de astăzi care nu au făcut armată!
    Păcat că în toate structurile de conducere au fost promovaţi numai tineri care nici măcar nu au o familie şi dau lecţii de viaţă la oameni de 80 de ani care au trecut prin două războaie mondiale. Am fost impresionat la referendum de oamenii foarte în vârstă care au ieşit în cârje la vot, iar tineretul se distra prin staţiuni.Numai pentru ruşinea pe care a produs-o acestor oameni băse trebuia să demisioneze.
    Dacă micul Titulescu voia să repare nedreptăţile militarilor de carieră putea de mult să scoată o ordonanţă în care se specifică că se aplică de la 01.01.2013, dar nu a făcut-o şi nici nu o va face atăta timp cât ascultă de sfaturile lui Oprea! Eu unul nu mai am nici o speranţă!

  10. Ionel N. says:

    Cred ca trebuie sa schimbi tu site-ul!

  11. Ionel N. says:

    Esti mai tare ca “mama Omida”!!!!!

  12. SIERRA says:

    Domnule Ionel N.

    Stati fara grija, voi parasi (definitiv) site-ul imediat dupa ce va raspund. Avand in vedere nivelul dvs. de intelegere nu pot sa spun decat ca va meritati soarta…

  13. nevada says:

    @sierra. Ati remarcat o cestiune evidenta. Orice subiect si predicat ar fi in discutie, se revine invariabil la pensioara balaioara, bat-o vina.Iar comentariile sunt de multe ori stupide. Trebuie sa tineti cont totusi ca majoritatea rezervistilor au preocupari serioase, incepand de la cresterea nepotilor , la a-si aduce contributia la bunul mers al lucrurilor in comunitatile in care vietuiesc, nu la aruncatul caschetelor , fluierarea Imnului National, huiduieli pe la biserica , injuraturi ca la usa cortului etc. Cei mai vocali dintre pamanteni au pierdut cam multisor la pensiile smecherite. Dina tabelele publicate de MApN veti constata, de ex ca un brav pensionar cu pensie de cca 14.000 lei in dec 2010(pensioara smecherita) a ajuns dupa revizuire la cca 4500 lei si de aici mare suparare mare.
    De aici, toate eforturile si presiunile de revenire la mult iubita si stimata pensioara balaioara de 14000 lei .

  14. VASILE says:

    TOATE PROMISIUNILE FACUTE DE USL , SUNT DOAR SIMPLE ABURELI, CARE NU SE DEOSEBESC DE TAIERILE PDL.
    IN ROMANIA NU POT CREDE , DECAT ATUNCI CAND VAD CUPONUL DE PENSIE .
    PREA NE DUC CU ZAHARELUL SI NE MINT DE INGHEATA APELE.
    INDEXAREA INSEAMNA DOAR 5%, CONF. LEGII 263/2010.
    CAT DESPRE DESFIINTAREA SI TAIEREA PENSIILOR LA FOSTII MILITARI DE CARIERA (DEOARECE LA MAGISTRATII MILITARI ESTE IN VIGOARE) EXPERIMENTUL A REUSIT DEOARECE ESTE ASUMAT DE CATRE CALAUL TRAIAN BASESCU IN RELATIA CU FMI, SI NU SE VA SCHIMBA NIMIC , DEOARECE SI PREMIERUL A DECLARAT AZI CA NU EXISTA NEGOCIERI ACUMA CU FMI, DECI NE DUCE CU TROMBONUL.

    Ponta: Nu negociem nimic cu FMI acum, în decembrie sau ianuarie vom avea o vizită de negociere
    Vizita celor de la FMI, CE şi BM este o vizită doar de constatare a stadiului actual, nu se negociază nimic în această săptămână(DECI PROBLEMA PENSIILOR FOSTILOR MILITARI-DESFIINTATE SI TAIATE , RAMINE DOAR O GOGORITA ELECTORALA), a explicat miercuri, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta, precizând că “cel mai probabil decembrie sau ianuarie vom avea o vizită de negocieri a FMI.
    Primul ministru a declarat că în timpul discuţiilor de la Palatul Cotroceni a fost abordat subiectul privatizărilor strategice, respectiv Transgaz şi CFR Marfă. “Nu există o divergenţă între Guvern, Preşedinţie şi BNR pe acest subiect. Am decis ca în negocierile cu FMI să avem un punct de vedere comun”, a arătat Ponta, răspunzând unei întrebări.
    El nu a vrut să confirme informaţiile potrivit cărora a decis, în acord cu Traian Băsescu, să ceară FMI să amâne cu un an privatizarea CFR Marfă şi listarea la bursă a acţiunilor Transgaz. “Daţi-mi voie să nu vorbesc despre conţinutul concret al mandatului de negociere. Despre conţinutul mandatului nu aş dori să dau detalii în acest moment, pentru că nu poţi să te duci la o negociere anunţând înainte ce anume îţi propui ca obiective”, a adăugat Ponta. El a susţinut, totodată, ironizând “sursele jurnaliştilor din cadrul FMI care îi informează înainte să plece de la Washington cu ce mandat pleacă”, că deocamdată autorităţile nu au discutat cu Fondul situaţia Oltchim, negând vehement că FMI înclină înspre o lichidare a acestei companii şi că nu ar fi de acord cu reluarea privatizării.
    De asemenea, după ce un reporter i-a spus că din ce ştie FMI nu e de acord cu ajutorul de stat acordat Oltchim, Ponta a spus că acest lucru ţine de DG Competition şi de CE, nu de FMI. “Încep să cred că, totuşi, este un sistem de intoxicare şi mă bucur că vă răspund la aceste întrebări, ca să le mai lămurim. Sper că nu de la Lăzăroiu vă luaţi informaţiile? O fi vreun Lăzăroiu şi la Washington”, a comentat Ponta.
    Încheind disputa cu jurnaliştii, premierul a precizat că “practic, cel mai probabil în luna decembrie sau la începutul lunii ianuarie vom avea o vizită de negocieri pentru o nouă scrisoare de intenţie cu FMI”, reamintind că memorandumul trebuie semnat de către Guvern, guvernatorul Băncii Naţionale şi preşedintele României, motiv pentru care este necesar ca aceste instituţii să caute consensul.

    PE 9 DECEMBRIE , NECESAR SI OBLIGATORIU FOSTII PENSIONARI MILITARI SA SE PREZINTE CU LEGITIMATIA DE REZERVIST LA VOTARE, A CELOR CARE AU PROMIS MAREA CU SAREA PENTRU PENSIILE DESFIINTATE SI TAIATE , ADICA VREO 30.000 SI FAMILIILE LOR CU TOT.
    RAMINE DEOCAMDATA AMNISTIA FISCALA A INFRACTORILOR FOSTI PENSIONARI MILITARI. NU E PUTIN SI E ONORANT SI PLIN DE DEMNITATE SOCIALA, IERTAREA DE DATORII.

    Barack Obama castiga detasat alegerile in SUA !!
    SOC ! Curtea constitutionala decide peste vointa alegatorilor ca Mitt Romney e presedinte , asa ca Basescu sa nu fie singurul presedinte cu bube in cap !!
    GLUMESC !
    Din fericire America e America acolo asa ceva nu se intampla pentru ca unul ca Basescu NU VA AJUNGE NICIODATA NICI CANDIDAT NICI SUSPENDAT !