Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat represiunea autorităţilor siriene contra manifestaţiilor opoziţiei

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate au adoptat miercuri dupa amiaza o declaraţie ce condamnă violările generalizate ale drepturilor omului şi utilizarea forţei împotriva civililor în protestele antiguvernamentale, comise de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Declarartia survine după mai multe săptămâni de blocaj şi tăcere asupra escaladării violenţei în Siria.

Demararea negocierilor asupra unui text a fost declanşată de asaltul militar intens lansat de guvernul sirian în timpul weekendului când el a trimis trupe şi tancuri în oraşul asediat Hama.

Este pentru prima dată când Consiliul de Securitate se pronunţă asupra Siriei de la începutul manifestaţiilor împotriva regimului lui Bashar al-Assad la 15 martie. Această declaraţie rămâne totuşi mai puţin obligatorie decât o rezoluţie.
Textul nu conţine nicio referinţă la o anchetă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului asupra represiunii începute în martie de guvernul sirian, aşa cum au cerut Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia.

El cere în schimb că cei responsabili de represiune, care ar fi făcut deja 1.600 de morţi, ‘să dea socoteală’.
‘Consiliul de Securitate cheamă autorităţile siriene să respecte pe deplin drepturile omului şi să se conformeze obligaţiilor lor internaţionale’, adaugă declaraţia, care cere regimului lui Bashar al-Assad ‘să coopereze’ cu Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului.

Această declaraţie necesită aprobarea tuturor celor 15 membri ai Consiliului. Libanul, un vecin şi aliat apropiat al Siriei, nu a blocat adoptarea declaraţiei, dar a invocat o procedură utilizată ultima oară în urmă cu 35 de ani şi s-a disociat de text.Diplomatul a declarat, în timpul unei reuniuni a Consiliului, că această declaraţie ‘nu ar ajuta’ să se pună capăt crizei.

sursa: AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.