Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Coreea de Nord a dat mită pentru a obţine tehnologie nucleară

Cotidianul american Washington Post a publicat documente potrivit cărora Coreea de Nord ar fi dat peste 3 milioane de dolari mită unor responsabili militari pakistanezi pentru a obţine tehnologie nucleară. Declaraţia aparţine lui Abdul Qadeer Khan, cel care este considerat părintele bombei atomice pakistaneze.

Acesta ar fi avut rolul de intermediar pentru plata a 3 milioane de dolari unor responsabili pakistanezi care au aprobat apoi scurgerea de informaţii în beneficiul regimului de la Phenian.

Abdul Qadeer Khan a furnizat publicaţiei o copie a unei scrisori din 1998 semnată de secretarul Partidului Comunist nord-coreean, Jon Byong Ho, în care se precizează că “cele 3 milioane de dolari au fost deja plătite” unui responsabil pakistanez, iar “o jumătate de milion de dolari” şi “bijuterii” au fost date unui alt oficial pakistanez.

Unii oficiali din serviciile de informaţii occidentale au afirmat că ei consideră scrisoarea “autentică, reală” şi că este confirmarea faptului că tranzacţia – despre care existau informaţii că ar fi avut loc – chiar s-a realizat. Dar nu a putut fi dovedită până la apariţia acestei dovezi. Oficiali pakistanezi incriminaţi în scrisoare au afirmat că este vorba despre un “fals”.Khan, considerat de unii concetăţeni ai săi drept un erou naţional,este învinuit de oficiali pakistanezi că ar fi acţionat de unul singur în tranzacţionarea de secrete nucleare.

Dacă scrisoarea se va dovedi că este adevărată, ea va constitui dovada faptelor de corupţie la nivel înalt existente în regiune la nivel înalt. SUA suspectează de mulţi ani implicarea unor oficiali militari pakistanezi în comerţul ilicit cu secrete nucleare. Aceasta, datorită existenţei grupurilor teroriste în regiune şi parţial, datorită interesului guvernelor unor state de a achiziţiona fie bomba atomică, fie tehnologie pentru construirea ei.

Sursa: Washington Post

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.