Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Coreea de Nord şi Iranul au făcut schimb de tehnologie în cadrul programelor de dezvoltare a rachetelor balistice

Conform unui raport secret al ONU, prezentat membrilor Consiliului de Securitate al ONU, Coreea de Nord şi Iranul au făcut schimb de tehnologie în cadrul programelor de dezvoltare a rachetelor balistice.

Raportul subliniază că schimbul tehnologic s-a făcut cu implicarea unui stat terţ, cel mai probabil China. De altfel China a şi blocat în cadrul CS al ONU publicarea raportului.

Schimbul de tehnologie a rachetelor balistice s-a făcut cu încălcarea sancţiunilor ONU.

Pentru transferuri s-au folosit cursele aeriene naţionale ale celor 2 state, Air Koryo şi Iran Air.

Raportul ONU, întocmit de un grup de experţi, a fost prezentat vineri 13 mai, tuturor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Documentul poate fi pus la dispoziţia publicului doar prin aprobarea unanimă a Consiliului.

În cadrul CS al ONU China a reuşit să blocheze mai multe rapoarte critice la adresa Coreei de Nord, iar Rusia a reuşit chiar săptămâna trecută să blocheze un raport cu accente critice la adresa Iranului. Atât Rusia cât şi China se prevelează de faptul că hotărârile Naţiunile Unite nu ar trebui să afecteze suveranitatea ţărilor membre.

Detalii despre raportul secret au fost obţinute de agenţiile Reuters şi France Press, iar The New York Times a precizat că expertul chinez din cadrul grupului care a întocmit raportul a refuzat să-l semneze datorită instrucţiunilor primite de la Beijing.

sursa: Global Security

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.