Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Crin Antonescu: “când PNL va fi în Guvern va abroga L119/2010″

Crin Antonescu liderul PNL

Interpelat de Antena 3 după adoptarea de către guvernul boc a OUG de completare a L119/2010, prşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că acest act normativ nu a îndreptat greşelile făcute prin aplicarea L119/2010 şi a HG735/2010 şi că acest nu are “cum să se îndrepte cu domnul Boc”.

“Aţi văzut cu toţii, ce harababură e chiar în mintea domnului Boc. Nu are habar câţi bani economiseşte bugetul prin toată această operaţiune, nu are habar câţi oameni, măcar cu aproximaţie, sunt afectaţi de aceste măsuri.” a precizat Crin Antonescu.

În declaraţia sa Antonescu a specificat, că “în calitate de preşedinte al PNL, angajez public faptul că, la prima ocazie la care PNL va fi în guvern, Legea 119 va fi abrogată, ca să terminăm cu toate aceste lucruri.”

În opinia lui Antonescu toată această dezordine şi batjocură şi umilire a unor instituţii care au importanţa lor în orice stat care se respectă, sub orice regim politic, ca armata, ca poliţia, ca serviciile speciale a început de la toată teoria domnului Boc privitoare la principiul contributivităţii.

“Da, există principiul contributivităţii, este foarte corect, dar mai există ceva, mai există un angajament al fiecărui stat pentru categorii speciale de instituţii, cum sunt armata, cum e poliţia, care se respectă în orice stat, sub orice regim. Cu alte cuvinte, în momentul în care un copil la 14 ani a plecat de acasă la liceul militar şi în momentul în care s-a angajat pentru toată viaţa lui activă la un destin profesional care presupune un regim special, de obligaţii, de privaţiuni, de interdicţii, de incompatibilităţi, dar, de asemenea, şi nişte drepturi speciale, statul nu are voie ca după ce acel om şi-a desfăşurat toată viaţa în aceste condiţii să încalce sau să denunţe unilateral acest contract. Aceşti oameni nu primesc pomană prin pensiile lor. Statul, şi în fond noi toţi, societatea, ne-am asumat – dacă vrem să mai avem armată, poate nu mai vrem să mai avem nici un fel de armată, nici un fel de poliţie – să plătim contribuţia pe care ei nu au plătit-o. Deci oamenii ăştia nu primesc pomană, ci sunt un drept al lor” a declarat Antonescu.

Acesta a completat: “Şi atunci 119 va fi abrogată, iar categoria pe care tot o introduce domnul Boc acolo ca să ostilizeze lumea împotriva acestor oameni, şi anume a pensiilor pentru parlamentari şi funcţionari parlamentari, poate să facă obiectul unei legi speciale prin care, într-adevăr, aceste categorii, parlamentarii, să nu beneficieze de astfel de pensii, dar ceilalţi cu siguranţă.”

sursa: Antena3.ro

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

96 Responses to “Crin Antonescu: “când PNL va fi în Guvern va abroga L119/2010″”

  1. ilie de la scularie says:

    Bre , oameni buni , stie careva dintre domniile voastre al cui o fi fiind http://roarmy.ro/presa/ … ca tare se vede portocaliu pe acolo … Se zvonise cindva ca ar fi fiind al unora de-si ziceau Federatia Militarilor din Romania … condusi de domnia sa domnul ghinarar Degeratu …

  2. fagarasanu says:

    in Egipt si Tunisia a inceput , noi nu-i scoatem pe nenorocitii de PDL-isti din tara ?

  3. colonelul says:

    mi-e greata ,cand va vad ce comentati. sigur sunteti din aia ,care O VIATA INTREAGA AU ASTEPTAT ORDINELE SEFULUI SI IN PAUZE FACEAU BASCALIE. RUSINE. AICI VA DATI MARI. CE A-TI FACUT CONCRET? VA ASTEPTAM LA ACTIUNI CONCRETE NU LA “BASCAU”, A-TI LUAT VREODATA VREO DECIZIE SINGURI? A-TI INTOCMIT SI CONDUS SINGURI O APLICATIE DE ANVERGURA? ATUNCI ,VA PUTETI LUA AROGA DREPTUL DE A CRITICA. IN REST..SICTIR. CU VOI NU PUTEM REALIZA NIMIC. SUNTETI VESNICII IMBUIBATI CU CEVA DE LA BIRTSI CU CHEF DE CEARTA SI MISTOCAREALA.

  4. ANDERSON says:

    Arghezi in actualitate…
    Tudor Arghezi – Boierii….(PDL+UDMR)

    În ţară, două soiuri de boieri
    Împart puterea între ele,
    Boieri de-o zi, boieri de ieri,
    Stăpânitorii vieţii mele,
    Şi unii, şi-alţii de pripas,
    Şi nu le poţi mai da de nas.

    Unii purced de la Fanar,
    Şi alţii de la coada vacii,
    Dar întăriţi cu-acelaşi har,
    Să sugă ţara şi săracii,
    Şi toţi de-o teapă şi un soi,
    Şi unii şi-alţii sunt ciocoi.

    Dintre clănţăi şi-nvăţători
    Se pregateşte-a treia ţeapă,
    Omizi, gândaci şi lipitori,
    Şi-alt supt, mai crâncen, va să-nceapă,
    Căci corciturile dădură
    Pe cea de-a treia corcitură.

    Şi fiecare cârd se cheamă
    Cumva, cu numele bălţat,
    Şi se prefac, ca-n panoramă,
    Că se înfruntă şi se bat,
    Dar ca şi corbii, pe un leş,
    Sunt întru totul înţeleşi.

    Când crede împlinit sorocul,
    Suflerul face semn să vie
    Alţi măscărici să ţie locul
    Şi ţara luată cu chirie –
    Şi unii vin, şi alţii pleacă,
    Lasând-o-n jale mai săracă.

  5. vica ion says:

    colonelul e foarte serios.
    Parca daca ai fost mare candva te mai baga cineva in seama! Nu stim ce activitate a avut fiecare, nu ne invrajbim, unii poate au avut activitati mai importante decat aplicatii de anvergura, poate au fost tot timpul in prima linie. Sau la 10.000 metri inaltime cu viata multor camarazi in mana.
    Mai multa luciditate. ASTEPTAM SA VEDEM CUM ARATA PENSIILE RECALCULATE. Daca la 80% le cresc pensiile credeti ca/i mai vedeti pe la ONG -SCMD?. Unde mai este nea Abraham dupa ce a aflat ca va primi mai mult?.
    Repet, dupa ce vor vedea ca efortul financiar nu/i prea mare, cred ca la cei care le scad pensiile vor primi cuantumul din decembrie 2010. Daca nu, vor castiga in instanta. Dar cred ca trebuie actionat individual nu prin SCMD, justitia nu are nimic cu hotararile la gramada (era sa spun altecva, ca la efectul de t…a). Atentie comisionele lui nea Ciorbica@sotia sunt 3.400 lei de persoana, plus 500 Euro comision de succes partial si 1000 Euro succes deplin. Probabil pe mana cu SCMD, dar nu cred ca SCMD da banii de onorariu din cotizatia de 100 lei/membru. Banii aia au alta destinatie. Apropo DNA unde esti?. Dar cred ca nu se baga ca sunt banii de la ONG, sau de la FRA…..! Aoleo, ce ati crezut ca spun?. Nu. nu sunt bani FaRA acces pentru DNA. Stie SCMD ce sa faca cu ei, nu va faceti griji ca nu se vor cheltui pentru a va apara in instanta pe fiecare. Cati sunteti, 35.000, adica 3.500.000 lei?. Buna afacere, dar uitati/va ce spun liderii de sindicat cu experienta, sau intrebatii pe sindicalistii civili si o sa aflati ca in instanta trebuie actionat individual.
    Va doresc succes!
    Nu fiti agitati, asteptati pana in decembrie si veti vedea ca va fi OK! Si iar vom merge bucurosi in campania electorala si rezervisti si activi, vom pazi sectiile de votare, vom fi presedinti de comisii de votare, ce sa facem mai castigam un ban.

  6. Skiuc says:

    @ ilie de la scularie: cata mizerie e acolo, n-am crezut ca poate exista asa ceva…
    @ vica ion: TIE chiar nu ti-e rusine de aberatiile pe care le debitezi de cateva zile incoace? chiar atat de nesimtit esti? ai luat mai mult decat aveai, taci dracu din gura aia spurcata! de obicei, nu vorbesc urat dar tu esti un JEG imens! ai fost TU vreodata la 10000 m? stii ce-s aia VM? aia din rdlc stii ce sunt? jegule!

  7. akord75 says:

    @colonelul
    cu tot respectul va rog sa ne lamuriti ceea ce ati postat mai jos;citez

    A-TI INTOCMIT SI CONDUS SINGURI O APLICATIE DE ANVERGURA?

    Oare chiar asa sa fie ??Mi-e mi se pare cel putin o lipsa de modestie si o mare imposibilitate.Va rog nu mai vindeti castraveti la gradinari!!E ridicol!

    P.S.si cu tot respectul.-‘Sictir’ sa folositi in familie aici nu se permite

  8. parablue says:

    pentru vica ion

    Domnu vica, sunteți ori cu VACA sau cu CAPUL ÎN NORI … ! N-ui bai, ca e totuna !
    Auzi : cresc pensiile la un procent de 80% dintre pensionarii militari…să vină DNA-ul și să ciufuleasca sindicatul…

    Pârâciosule mic, credulule …
    Aveti habar daca nu cumva cei postati pe site-ul MApN-ului or fi fost ,,selecționați,, ? Puteau fi acele inregistrari cosmetizate sau nu ? Măcar din perspectiva faptului că marea majoritate a adeverințelor cu veniturile salariale sunt greșit întocmite , în minus sau…în minus ?
    Domnu Vi…ca (na că nu mai stiu cum sa va zic), chiar așa de iresponsabili îi considerați pe sindicaliști încât să lase funcționarea sindicatului la întâmplare ?
    Aveti vreun motiv să-i socotiți așa ? Lăsați-i domnișorule c-or ști ei ce să-și facă !

    ,,Luciditatea,, dumneavoastră imi amintește de unul făcut de părinții săi doar pentru alocație !

    PS Aveți un scris portocaliu, ușor veninos domnule Ion !
    zile mai bune !

  9. akord75 says:

    Pt.cine este interesat

    vineri, 28 ianuarie 2011
    Comunicat nr. 2/28.01.2011
    Sambata, 5 februarie 2011, orele 11.00 A.M., la pensiunea Perla Muresului de la Oarda (la intrarea in Alba Iulia) toti avocatii, desemnati sau angajati deja de filiale, se vor intalni cu domnul avocat Costel GILCA si cu avocatii pe zona de sud, pentru a se pune de acord si a stabili ultimele detalii in privinta proceselor.
    Din partea Serviciului Juridic va fi prezent dl. Emil PIELMUS.
    SCMD va achita cheltuielile de hrana si cazare.
    Pentru detalii, adresam rugamintea domnilor avocati sa ia legatura cu domnii:
    – Emil PIELMUS – 0720.391.242 ;
    – Ioan STATE – 0740.301.047.
    Filialele care nu au avocati proprii vor fi repartizate, in urma discutiilor, avocatilor care se vor prezenta la aceasta activitate.

    PRESEDINTE SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU

  10. roarmy says:

    Domnule Ilie, care scularesti in scularie, site-ul roarmy.ro este un proiect privat ,fara nici-o legatura cu vre-o organizatie. Zvonul pe care l-ati auzit vine probabil de la prea multe scule in scularie. Cat despre portocaliu cred ca ar fi bine sa va puneti niste ochelari pentru ultraviolete. Si ca sa revin la lucruri normale si sa va lamuresc: site-ul roarmy este un site personal exact asa cum este si cel al d-lui Rinciog :site-ul SCMD. Fiind un site personal, scriu si pun pe el ce-mi doreste inimioara ca doar eu il platesc. Nu e moca….
    Acest site a sustinut SCMD-ul atata timp cat aceasta organizatie a sustinut pensionarii militari (se poate verifica). Asa cum am spus-o si pe site, nu vom mai sustine acest sindicat atata vreme cat isi bate joc de sarbatorile nationale, de onoarea si demnitatea militara pe care o aclamati tot timpul. Vom sustine in schimb pensionarii militari cu ceea ce putem (veti ramane surprins sa stiti cati pensionari am indrumat catre SCMD).

    Deci domnule Ilie, lasati teoria conspiratiei deoparte si luati lucrurile asa cum sunt:este site-ul meu personal, eu, un pensionar militar care nu are ce face ziua si isi face de lucru. Daca mai doriti si alte detalii va astept cu un e-mail, sa nu perturbam zona de comentarii.

  11. malvin says:

    @roarmy 12.44 am
    Cred totusi ca e “moka”!

  12. malvin says:

    @roarmy 12.44
    Scuze! Am confundat site-ul cu grupul de discutii..

  13. eu says:

    @colonelul
    Daca ai condus aplicatii de anvergura la fel cum scrii a-ti ( gramatical sa scrie ati ) inseamna ori ca ai omorat anvergura, ori ca ai omorat trupele pe harta. Bine ca v-a-ti ( sic !) coborat de pe postament. Iesiti din situatie sau a-ti (sic!) trantit-o…trantito in viziunea a-ti

  14. Tunarul says:

    Pentru cine a urmărit postările, vă prezint două aspecte:
    1. A dispărut specialistul nr. 1 -,, VOSI,,. Oare și-a terminat misiunea de propagandist și a fost retras de șefii lui?
    2. Domnul Stelian P., parcă spunea în primele postări că a fost profesor de ,,științe politice,,- activitate foarte grea și stresantă în instituțiile militarizate, și era nemulțumit de prevederile Legii nr. 164/2001, pentru că a obosit prin poligoanele de instrucție, în tabere, aplicații sau pe șantierele patriei. Domnule Stelian, dacă mă înșel vă cer scuze anticipat.

  15. Stelian P. says:

    Tunarul
    Va accept scuzele. In prima postare am copiat scrisoarea unui fost profesor publicata intr-un ziar si intitulata “Un alt punct de vedere” deci nu imi apartinea mie mesajul. Nu am fost profesor si aproape 20 de ani am detinut functii de comanda, deci vreau sa cred ca sunt “militar adevarat” asa cum separa unii pe aici militarii.

  16. vica ion says:

    Cu mintile infierbantate nu trebuie sa te pui.
    Mai bine ma retrag. Nu fac parte din nici un partid politic dar nu/mi ia nimeni dreptul sa gandesc lucid.

  17. parere personala says:

    @vica ion
    Nici eu nu sunt sindicalist sau membru de partid….insa…a gandi liber nu echivaleaza cu a arumca cu noroi in cineva.Ai argumente ce pot fi probate…OK.In alta situatie nu te joci cu vorbele!

  18. mos teaca says:

    vicooooo, …..fii nebunateca, lasa…….luciditatea!

  19. Vosi says:

    Tunarul,

    Nu am dispărut şi nici nu m-am considerat “specialistul nr.1″
    De asemenea, nu am fost decât propriul meu “propagandist.”
    Realist, cu cărţile pe faţă, mi-am spus anumite opinii, am făcut calcule.
    Caută în arhivă, vei găsi ultima mea postare în care spuneam că am primit decizia definitivă, cu ceva milioane în plus faţă de decembrie 2010.
    Se zice că va rămâne aşa. Eşti invidios ?
    Nu fi, căci nici eu nu am fost invidios pe cei care au ieşit după 2001, cu pensii mult mai mari, deşi aveau la pensionare acelaşi grad cu mine, başca, stagiu şi funcţii mai mici.
    Unii zicem că s-a făcut dreptate.
    Tu ???
    Acum se vrea solidaritate, camaraderie, dar nu v-am văzut să vă zbateţi prin 2005 – să zicem – pentru pensiile noastre, ale celor de dinainte de 2001.
    Oricum, eu m-am pensionat în 1998. Atunci calculul pensiei s-a făcut ca şi la civili: am ales cei mai buni 5 ani din ultimii 10. Cuantumul rezultat s-a mărit cu procentul corespunzător OMM.
    Parcă şi noile reglementări cam tot aşa prevăd…
    A dispărut fenomenul “înghesuiala” din ultima (ultimile) lună(i).
    Într-un cuvânt, fiecare plânge la momentul potrivit !!!

    Acum, cei INTERESAŢI, săriţi pe mine !
    Nicio grijă, m-am spălat în locul corespunzător…

  20. mos teaca says:

    vosi, nu fi….pervers! si….nu te lasa…!

  21. Vosi says:

    mos teaca, ok şi o zi bună ! :)

  22. papagalu says:

    corect.in 2001 cind sa iesit cu noua lege,cei care erau atunci activi nu au comentat.ne rideau in nas-roata s a intors.Cei care s au bucurat atunci si ne rideau in nas,o parte suspina acum.eu zic sa tacem si sa fie pensia lungaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa…….

  23. Tunarul says:

    Vosi!
    Te înșeli, pentru că nu m-a interesat niciodată pensiile colegilor mei, ca atare nici pensia ta (care nu s-a calculat ca la civili, ci în funcție de soldele alese de tine). Nu mă interesează dacă cineva pierde sau câștigă pe moment, dar sunt îngrijorat de viitorul nostru. Cu asemenea politici și politicieni (cum sunt cei care se află astăzi la putere), s-ar putea ca în viitorul apropiat și punctajul obținut acum să fie schimbat. Cred că Legea nr. 119/2010 este una foarte prostă, chiar dacă are unele aparențe de dreptate (pentru satisfacția ″papagalului″ de la postarea anterioară), deoarece ne-a anulat statutul de militari, deci ne-a fost șters cu buretele trecutul și viața noastră, pentru unii mai bună, pentru alții mai rea. Cred că Legea nr. 164/2001, cu unele îmbunătățiri, ar fi fost mult mai bună. Nu sunt unul dintre cei care a profitat de bunăvoința șefilor la trecerea în rezervă: din contră, factorul decisiv al trecerii mele în rezervă l-a constituit conflictul de idei, legate de activitatea din instituție, pe care l-am avut cu unul dintre generalii șpăgari și locțiitorul acestuia.
    Cred că ar fi fost foarte bună o lege a pensiilor militare care să prevadă ca pensia să fie compusă din două părți: una fixă, determinată în baza contribuției virtuale, realizată de-a lungul carierei militare, și una variabilă, în funcție de gradul avut înaintea trecerii în rezervă (de exemplu, cu cel puțin trei luni, pentru a nu se specula gradul obținut la data trecerii în rezervă). Cred că un asemenea mod de calcul ar fi mult mai echitabil, și ar respecta cât de cât ierarhia militară. Ce zici de această idee, îi poți face propagandă în garnizoana Cluj?
    Ultima parte a postării răspunsului tău m-a dezamăgit. Nu acesta trebuie să fie limbajul unui absolvent de ″litere″, indiferent de locul unde a fost obținută licența: la Babeș sau la Decebal (cred că ți-ai dat seama la ce mă refer). Dacă am fost nepoliticos prin limbaj, te rog să primești scuzele mele, mi-am permis acest lucru deoarece suntem colegi de generație, s-ar putea chiar din aceeași promoție.

    Pentru domnul Stelian P. Vă mulțumesc pentru faptul că m-ați lămurit!

  24. Vosi says:

    Tunarul,

    Acea ultimă parte mi-o asum.
    Mă aşteptam la noi invective şi ironii gen “specialist nr.” etc.; spre liniştea mea mi-am luat măsuri de contracarare anticipate.
    Dacă este aşa mare deranj, scuze !
    Cât despre o anume propagandă, aceasta nu se face în (pe) garnizoane.
    Observ că în societatea noastră se vrea rezolvarea tuturor problemelor în stradă, prin sindicate, prin televiziuni etc.
    Procesul de legiferare are un tipic al său.
    Numai bine ! :-h

  25. sejc says:

    vosi.si altii ca el…m-am pensionat inainte de 1998.afla ca nu te invidiez.nu-i invidiez nici pe cei ce s-au pensionat dupa 2001.fiecare cu norocul lui.din ceeace spui trag concluzia ca nu faci parte din sistem si ca ai furat meserie din miscare.stii ca pensiile anterioare anului 2001 au fost de mult aduse la nivelul celor de dupa?vezi ca aceasta nestiinta te-a desconspirat.esti propagandist pdl s-au te bagi si tu in treaba?in alta ordine de idei stiu ca mie imi scade pensia cu 800 lei dar nu port pica celui caruia i-a crescut.ma bucur pentru el si lupt in acelasi timp pentru a mea.nu inteleg de ce tu te uiti in curtea mea sa vezi daca mi-a murit capra?o asemenea atitudine este caracteristica mahalalei.

  26. mos teaca says:

    vosi, ce-au oamenii cu tine? zic sa mai faci o….pauza!

  27. ANDERSON says:

    La al XIV-lea congres al PDL, Basescu, gîrbovit de ani si plictisit de povara puterii, se adreseaza participantilor:

    – Dragii mei, eu… eu m-am hotarît sa renunt. Propun sa fie aleasa în locul meu prietena mea, Elena!

    – Huooo! Huooo!

    – Atunci propun sa ma înlocuiasca la presedintie prietenul meu, Boc.

    – Huooo! Huooo!

    …- Smecherilor! Stiam eu ca tot pe mine ma vreti!!! HI HI HO HO!

  28. Soimaru says:

    @ANDERSON SI CEI CARE ASTEPTATI O REPARATIE MORALA SI MATERIALA _CITITI ART5,6,7 din ordonanata si veti intelege de ce Princinosu nu mai este Vehement. Acum savureaza victoria

  29. Soimaru says:

    A SEJK- de dai foarte istet dar nu esti. NU au fost niciodata aduse la acelasi nivel,iar ce s-a facut s-a facut pe etape de ANI. VEZI l90.Calcularea soldei brute cu zmecherii era de fapt principala problema,dar pe care tu te faci a nu o baga inh seama

  30. akord75 says:

    tot ce se discuta la TV n-are nici o importanta
    Stiti cu totii f.b. ca fiecare jandarm are in dotare cate un AKM.

  31. akord75 says:

    in rest?…doar politica de proasta calitate

  32. ANDERSON says:

    Soimaru> esti in eroare…nu astept nimic! dar sunt convins ca´´ nu mor caii cand vor cainii!´´

  33. colonelul says:

    dragi camarazi! sacuze pentru cei care nu au inteles MESAJUL. vroiam sa spun ,CA TREBUIE IN PRIMUL RAND SA NE FACEM CURATENIE IN PROPRIA OGRADA. AM FOST UNUL DIN PRIMII INSTRUITI DE GENERALUL PINTA. M-A DEJAMAGIT ..TOTAL .NU MI-AM INCHIPUIT VREODATA CA VA AJUNGE ..LA NIVELUL GENUNCHIULUI LUI BOC. RUSINE …TOV. GENERAL. CAND ERAI TANAR LOCOTENENT ..IUBEAI O FATA FRUMOASA..OSPATARESA. DEEEE..ALE TINERETII VALURI.LA REVOLUTIE ,ATACAI LA M.ST.MJ. , TERORISTII CU……TANCURILE. NU MA MIR CA AZI AI DEVENIT ..SECRETARUL LUI BADALAN. TOV. GENERAL…..!BADALAN TREBUIE SA DEA SOCOTALA PENTRU MORTII DE LA ARAD. TU CE O SA FACI? …NENOROCITILOR, A-TI AJUNS GENERALI TOTI PUPINCURISTII. POLITICIENII RAD DE VOI. LE-ATI LINS PANTOFII,PENTRU A PURTA PE UMERI GRADUL DE GENERAL. ACUM,TREBUIE SA SUPORTAM ,DIN CAUZA VOASTRA ,SCUIPATUL PE OBRAZUL ARMATEI ROMANE, A UNUIA CA GUSE,TAPALAGA,PORA SAU PIPIDI. RRRUUUUSSSSSIIINEEEE..DOMNILOR GENERALI FACUTI LA APELUL DE SEARA. VA MERITATI SOARTA SA FACA MISTO,UNUL CA OAJDEA,CARE DE ABIA LEAGA 2 FRAZE. MAI PINTA, MI-E RUSINE SA SPUN ,CA AI FOST COMANDANTUL MEU DE PLUTON. RAMAN U COLONEL PE MERIT,NU PE PILE!

  34. Soimaru says:

    Anderson-nu mai inteles(nustiu daca astepti sau nu ceva).Am subliniat de ce Princinosu nu mai este vehement. Vedeti articolelele indicate din Ordon.1/2011

  35. militar in rezerva says:

    Reforma lui boc : pensiile nesimtite au devenit si mai nesimtite ! Coloneii si generalii cu 35 de milioane lei au acum 45 !! Maiorii , care si-au desfasurat activitate in ,, alte conditi ” ( marsuri pe jos, ger, ploaie, stanci, corturi, umezeala) au fost sanctionati cu lipsa 32 % din pensie, dupa ce anterior primisera si un sut in fund si din slujbele civile care le obtinuse cu greu, pentru ca au vrut sa munceasca ( sub oprobiul si injuraturile colegilor civili).Acum au ramas si fara serviciu si cu pensia ciuntita zdravan, sub salariu mediu pe economie. MULTUMIM DIN INIMA PARTIDULUI PDL !!! MULTUMIM DIN SUFLET DOMNULE OPREA !!! Veti avea in noi un dusman de temut , va asigur de asta !!!

  36. cobra says:

    “militar in rezerva” coloneii si generalii au fost si ei capitani si maiori, au fost si ei in “alte conditii” vezi ca dusmanii tai sunt in alta parte, iar daca nu era Oprea ministrul apararii erai fiul ploii (ti- inchipui pe stanisoara lund apararea militarilor, ne-ar fi desfiintat seitan si cilalti papagali. NU-TI HULI SEFII!

  37. mos teaca says:

    cobra….intreci…..limita cu …oprea! nu-l pune in rama si nici coronitza!
    vorbesti …placut da…. cu …tenta!

  38. militar in rezerva says:

    @ cobra
    n-am nici cea mai mica intentie sa-mi hulesc sefii, dar de ce a luat oprea de la mine, si inca si asa mult !!!! Nu trebuia intai sa de-a legea pensiilor si apoi…cumul pensie salariu ?????? Multi dintre noi am ramas si fara servicii si cu pensii de mizerie. E drept ??? Iar coloneii comunisti care mananca pensie de zeci de ani le-a crescut acum enorm pensiile ! Noi care ne-am sacrificat cariera pentru intrarea Romaniei in NATO suntem acum bataia de joc a lui basescu, oprea &companii.Sa nu uite ca noi suntem specialisti….si in putere maxima.Ne-a dezonorat profund !
    in concluzie , mananca-ti pensia linistit , noi cu basescu si oprea avem ce avem.Oricum, multumim pentru ,,solidaritate”….

  39. papagalu says:

    nenea militaru-esti prea vehement,pe undeva ai dreptate,dar nu poate legea sa i multumeasca pe toti.De ce in 2001 nu ai facut scandal cind cei iesiti dupa aceasta data va bagat la vechime 25 la suta si cei care au ieit innainte nu au beneficiat de asta pina in 2007 cind sa facut totusi ceva.Atunci rideati in nas si fluturati talonul-vai ce noroc am avut noi.gindeste te ca din 1998 sa aplicat ordonanta si pina in 2000 sa iesit masiv,majoritatea din cei 80 la suta,acestora le creste ca ei au avut cel puitn 25 de ani de cascheta.in 2001 erau locuri de promovare ,chiar daca sau desfiintat unitatile,adevarat ca in alte garnizoane-dar asta e cariera si meseria,nimeni nu va obligat sa plecati-zi mi unul care nu a cerut cu mina lui sa nu plece,care a stat la dispozitie pina atrecut in rezerva,.s au facut calcule gresite,am avut subordonati la 38-40 de ani.ofiteri sau sub. pe care ii rugam sa nu iese in anii 1998-2000,nu au vrut sa auda.aveau planuri mari,ok-unii chiar sau realizat,au afaceri prospere majoritatea,altii sau retras la tara si aua vile si ferme,altii……………..cind sau vazut in bani au luat ce nu au vazut toata viata,haine de lux,masini,excursii .etc.acum au rate la banci.in viata cum asterni asa dormi si trebuie privit in viitor cu ce ai in prezent.dar nu poti traii de laa 40 de ani numai din pensie,mai faci si altceva deoarece majoritatea ofiterilor au suficienta pregatire si orientare sa faca si altceva.sa stiti ca peste 70 la suta din subofiterii tineri au facut ceva si acum sunt bine mersii,nu traesc numai din pensie.asta e viata.

  40. mos teaca says:

    papagalu, mai domol ca…..macane! bag sama ca tii cu…ursu! nu te lua dupa altii si ………aici nu e loc de…zambete si plans pe umeri! e….solidaritate!

  41. militar in rezerva says:

    @ papagalu
    Chiar esti papagal, citeste cu atentie ce-am scris…asta intre doua limbi date lui oprea si ai lui.Bai papagalule, atunci, n-a luat de la voi sa-mi de-a mie…bai slugoiule, eu am iesit in baza unei legi in vigoare la acea data !

  42. cobra says:

    fratilor, hai sa nu ne atacam intre noi! Pe activistii comunisti (indiferent de grade) nici eu nu-i suport si cred ca ar trebui sa aiba pensia minima acordata celor care n-au muncit niciodata(n-am continuat revolutia pana la capat, in 1989 erau fericiti daca-i lasam in vita). Si eu sunt in situatia voastra, dar cred ca ne vom obtine drepturile cat mai curand. Cu unele exceptii pensiile care cresc sunt meritate, iar cele care au scazut vor fi readuse la valoarea din decembrie (intradevar vor scadea la recalculare cele obtinute prin linguseli si interventii jmecheresti de imputernicirii pe ultima suta de metrii inainte de pensionare. Ce or fi zis la momentele acelea militarii adevarati care nu si-au intinat onoarea cu milogeli la sefii tot comunisti si oportunisti “impuerniciti-ma si pe mine cateva luni sa iau si eu… au dat spagi? Hotiii de generali nu fac nimic pe degeaba, trebuie sa-si recupereze si ei spagile plus ceva pe deasupra) Sa fim demni ca daca avem dreptate ne vom recupera in justitie drepturile. Rusine celor care ne-au dezonorat la tembeliziuni plangandu-se ca niste babe aratandu-si fluturasii cu 3000 de lei.
    sunt solidar cu militarii adevarati nu cu politrucii de ieri si nici cu cei de azi, nu va mai lasati manipulati, priviti adevarul in fata si despartiti dreptatea de minciuna, identificati dusmanul, nimiciti-l atentie la fratricid!

  43. papagalu says:

    stea sunt cei afectati.astai viata

  44. Marlon Juvet says:

    @papagalul: ai avut tu ofiteri si subofiteri tineri ca subordonati, de care, de la inaltimea functiei tale, te rugai sa nu iese. Corect. Asa o fi, desi io unu’ nu prea cred asta, pentru ca scrii “unii chiar sau realizat”, frazele tale nu stiu de gramatica, punctuatie, majuscule la inceput, ma rog, detalii din astea, nesemnificative. Daca e real 9ceeace, reiau, io nu prea cred), e grav, da confirma miste idei mai vechi.Citeam acum vreo 6-7 ani un material in “Spirit Militar Modern” numit “Este armata o reduta a antiintelectualismului?”. Oi fi si tu din aia, pitecantropii cu origine sociala sanatoasa, adusi de partid in armata, cei care la examene candidau pe locuri proprii? Armata cred ca, la capitolul asta, a fost unul din precursorii politicii care in zilele noastre a devenit cunoscuta ca “Discriminare pozitiva”.

  45. vica ion says:

    Nu vroiam dar revin. Cred ca am avut dreptate cu procesele la gramada prin sindicat. Vedeti ca justitia disjunge cauzele?

  46. papagalu says:

    marlote juvete.Nu urmaresc scrisul gramatical si nici semnele de punctuatie[era sa zic circulatie].stai linistit,am filiera cit se poate de fireasca-liceu militar breaza.scoala sibiu,academie de comanda[nu stefan bulangiu],cursuri cu gramada asa cum au majoritatea.nu am nicio avansare la exceptional pt merite inventate,etc.promovat pe fiecare treapta si numai functii de stat major si omanda ,de la comandant ploton ,pina la……….pensie.asa ca denigrarea si banuiala ta nu ma deranjeaza,am iesit tot folosindu ma de ordonanta prin desfiintarea unitatii,stiu cum e,eu sustineam altceva-ai cap si pricepi,membru de partid a fost din 1998,si am reusit sa fac academia si altele datorita altor factori pe care ii banuesti.bafta