Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict

Grupul jurnalistilor care au participat la curs - iul 2013 foto mapn.ro

Grupul jurnalistilor care au participat la curs – iul 2013 foto mapn.ro

Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul Direcţiei de Informare şi Relatii Publice, a organizat, în perioada 1-6 iulie 2013, cea de-a X-a ediţie a „Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict”.

Cursul, ce a avut loc în garnizoana Miercurea Ciuc, la Brigada 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” a abordat, teoretic şi practic, teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, securitatea operaţională şi mijloacele de acordare a primului-ajutor.

Cursanţilor le-a fost prezentată tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare care au participat la misiuni în teatrele de operaţii internaţionale, tehnici de supravieţuire, instrucţie alpină, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, efectele armamentului şi a muniţiei de război, învaţarea şi exersarea măsurilor de protecţie si cum se realizează orientarea în teren necunoscut.

Scopul principal al cursului a fost de a pregăti jurnaliştii pentru activitatea din

Aspecte din timpul cursului -iul 2013 foto mapn.ro

Aspecte din timpul cursului -iul 2013 foto mapn.ro

zonele de criză şi război, dar şi pentru mediatizarea problemelor din domeniul apărării naţionale. Accentul a fost pus pe cunoaşterea şi înţelegerea riscurilor multiple la care se expun jurnaliştii care relatează din teatrele de operaţii şi pe formarea deprinderilor practice de acţiune în situaţii periculoase. Astfel, jurnaliştii au avut de parcurs o cursă cu obstacole, un traseu incendiat – folosind casca de protectie şi masca contra gazelor, au petrecut o noapte într-o bază de operatii înaintată (FOB), unde au fost luaţi prin surprindere cu un atac cu racheta, la 5 a.m. – pentru a vedea dacă au învăţat procedurile specifice unui astfel de caz, iar activitatea a fost încheiată prin realizarea unei misiuni de patrulare, în cadrul căreia 3 jurnalişti au fost luati ostatici, şi
ulterior, salvaţi.

De asemenea, s-a acordat o importanţă deosebită însusirii de către acestia a unui limbaj specializat şi a unei mai bune înţelegeri a vieţii militare. De-a lungul cursului, s-a pus accentul pe respectarea principiul păstrarii secretului profesional când situatia o cere, pentru a nu pune în pericol misiunile forţelor militare din teatrele de operaţii.

În scopul asigurării unei instruiri orientate pe specificul situaţiilor cu care se pot confrunta jurnaliştii, programul cursului a avut în vedere nu numai cele mai recente evoluţii înregistrate în situaţia reporterilor care transmit din zone de conflict şi riscurile actuale la care se expun pe timpul exercitării profesiei, ci şi luarea în considerare a experienţei Armatei României în
teatrele de operaţii.

“Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict” ediţia a X-a s-a dovedit a fi un real succes, beneficiind de o organizare ireprosabilă şi îndeplinindu-şi toate obiectivele, atât cele oficiale cât şi cele informale.

O diploma pentru un final fericit - curs jurnalisti care transmit din zone de razboi - foto Bianca Simion - InfoMondo Militar

O diploma pentru un final fericit – curs jurnalisti care transmit din zone de razboi – foto Bianca Simion – InfoMondo Militar

Recomand cu căldură acest program şi doresc să le multumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat în această activitate: reprezentanţilor Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice şi militarilor din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” din Miercurea-Ciuc.

Bianca Simion, InfoMondo Militar

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

9 Responses to “Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict”

  1. Reloaded says:

    Am un feeling ca activitatea a fost foarte interesanta! Din descriere asa rezulta! E o bila alba pentru mapn!

  2. UNU says:

    Bravo DIRP, se poate si altceva decat de slujit un ministru ca vai de el!

  3. Bure Bista says:

    Vad si eu in sfarsit altceva decat pitipoance care nu stapanesc limba romana dapoi jurnalismul.

    Poate vom avea astfel si stiri corect relatate despre mediul militar

  4. Bianca says:

    a fost intradevar o activitate inedita si foarte bine organizata. asteptam cu interes alte activitati asemanatoare

  5. Sweeper says:

    Felicitari colega! Te astept la Constanta, cand o sa va bagam la apa, la Centrul de Scafandri.

  6. indisciplinatu says:

    La cate serii de cursanti exista, am putea sa trimitem “batalioane” de jurnalisti in TO,…ca altceva, nu prea mai avem.

  7. Bianca says:

    let me know

  8. PENSIONARUL MILITARO-CIVIL says:

    Nu sunt fan Stalin dar iată ce le > spunea el, > în mai 1941, absolvenților academiilor militare.
    Avea dreptate? Ce ziceți? Fără a ne compara cu Franța, situația Armatei Române este aceeași: conducerea țării coruptă și imorală rezultă armată slabă și disprețuită. Dar mai bine citiți-l pe Iosif Vissarionovici Dugașvili: ”Noi ne mirăm că azi Armata Germană a bătut Armata Franceză și a cucerit Franța. De ce să ne mirăm? De ce uităm că și în 1870 germanii i-au bătut și i-au învins pe francezi și pe împăratul lor Napoleon al III-lea?
    Apoi germanii au fost învinși iar în 1918 de francezi. De ce? Pentru că francezii, bătuți fiind în 1870, au știut să învețe bine lecția bătăii, și-au făcut aliați de nădejde și și-au modernizat armata în timp ce nemții s-au culcat pe laurii victoriei și au făcut greșeala să lupte pe două fronturi.
    Problema aliaților și problema mai multor fronturi nu trebuie uitate,
    fiindcă sunt două lucruri importante de care va trebui să ținem seama pe viitor. Sunt probleme de importanță strategică. Aici cine greșește este pierdut. Cine-și face aliați nefolositori sa neputincioși și cine se apucă să lupte pe mai multe fronturi riscă să se prăbușească și să piardă războiul. Lenin a spus: cine este orb la defecte și se culcă pe laurii victoriei riscă să amețească din prea mult succes. Așa au făcut francezii. După ce i-au bătut pe germani în 1918 s-au îmbătat cu propriul lor succes, s-au mulțumit cu victoria și s-au culcat. Armata Franceză a rămas la nivelul din 1918. Ea nu și-a mai făcut nici un fel de griji. Automulțumirea i-a slujit drept modernizare. S-a moleșit. A devenit o armată coruptă de glorie. Gloria poate corupe o armată, să știți! Apoi poporul francez a început să-i privească pe militari cu dispreț, să se uite la ei de sus, uitând că militarii sunt baza de granit a statului. Francezii au început să-i privească pe ofițerii de armată ca pe ultimii oameni care neavând nici fabrici, nici bănci, nici magazine și nepricepându-se la nimic altceva, au fost forțați să se înroleze în armată ca să-și câștige traiul. Așa s-a rupt Armata Franceză de poporul francez. Toată armata Franceză a ajuns la cheremul lui Gamelin și Aransay care habar n-aveau ce înseamnă armata. La fel s-a întâmplat în Anglia. Conducătorii au uita. că Armata trebuie să fie înconjurată permanent cu o deosebită grijă de dragostea poporului și a guvernului – aceasta este cea mai mare forță morală a unei armate. Armata trebuie să fie cultivată. Când moralitatea țării este puternică, țara va avea o armată puternică și eficientă. Când conducerea țării este coruptă și imorală, atunci armata acelei țări va ajunge o armată slabă și disprețuită și nu va putea să-și apere poporul. Așa a fost și cu Franța.”

  9. grigore says:

    Esti, cel putin, RAUTACIOS (ca sa nu zic altfel)!