Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Decizii de recalculare a pensiilor militare anulate de Tribunalul Teleorman

Avocatul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Costel Gîlcă, a declarat pentru MEDIAFAX că Tribunalul Teleorman a admis, vineri, primele acţiuni ale cadrelor militare disponibilizate prin care s-a solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, fiind vorba despr 16 dosare.

Costel Gîlcă a precizat că, la nivelul întregii ţări, sunt peste 12.000 de reclamanţi din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, prima decizie fiind cea de la Tribunalul Teleorman.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor contestate, emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi menţinerea deciziilor de stabilire a cuantumul pensiei conform cuantumului plătit în luna decembrie 2010.

Reclamanţii au mai cerut obligarea MAI la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită şi plătită în decembrie şi pensia recalculată conform Legii 119/2010 şi HG 735/2010, de la 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare, plata cheltuielilor de judecată, precum şi a dobânzilor rezultate.

Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010. Instanţa a apreciat, în motivarea decizie, că HG 735 discriminează beneficiarii pensiilor care nu au depus cereri de recalculare. ICCJ a precizat că HG 735/2010 – act administrativ unilateral cu caracter normativ – produce efecte “erga omnes”, ca şi sentinţa contestată cu recurs.

Suspendarea aplicării HG 735/2010 s-a dispus până la o hotărâre definitivă privind anularea actului normativ.

Legea 119/2010 ale cărei norme de aplicare erau incluse în HG 735/2010 a rămas însă valabilă, fiind necesară însă o nouă ordonanţă de urgenţă cu o nouă metodologie de recalculare a pensiilor militare.

Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, OUG 1/2011 care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.

Decizia de a emite ordonanţa a fost luată după ce Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

sursa: MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

40 Responses to “Decizii de recalculare a pensiilor militare anulate de Tribunalul Teleorman”

  1. indisciplinatu says:

    Cand a decis CCR asa ceva???…daca are cineva nr. deciziei si poate indica Monitorul oficial in care a fost publicata ar fi foarte bine.
    Eu stiu ca CCR s-a pronuntat in favoarea recalcularii pensiilor militare de stat nu si pentru cele apartinand magistratilor si celor din sistemul public…imi aduc clar aminte de celebrele decizii 871, 872 si 873 din iunie anul trecut!!!

  2. COLONEL BATRAN says:

    decizia nr.180 a ccr indica ,ca in cazul recalcularii pensiei se plateste cuantumul cel mai favorabil

  3. COLONEL BATRAN says:

    decizia nr.120/2007 a ccr

  4. rezerv says:

    bla, bla, bla…. vorbiti sa nu taceti. acum toti va laudati ca s-a anulat , de catre instanta , hg 735…bani dati degeaba avocatilor. hg 735 nu mai este in vigoare. recalcularea se face . l 119…. oug 1/ 2011….hora merge inainte.

  5. JVEK G. says:

    –URMEAZA FAZANIADA- faza in masa

  6. Covăsneanu says:

    Ce face Stelica P? N-are şi el o opinie? Doamne fereşte! Să nu fi păţit ceva!

  7. Stelian P. says:

    Covăsneanu
    Nu-ti fa griji, n-am patit nimic. Pur si simplu nu ma intereseaza subiectul.

  8. sindicalistul says:

    Acest avocatel ne face numai rau prin declaratiile lui iresponsabile. Maine o sa auzim ca numarul sindicalistilor ce au dat in judecata a ajuns la 120.000, poimanie la 1.200.000 si pana la sfarsitul anului toara”gloata romana” nu numai cea din Bucuresti se va inscrie alaturi de “maresal” in SCMD ( Singura Categorie Mereu Destabilizata)

  9. voinea says:

    Sindicalistului,
    Spre deosebire de mafiotii si ageamii de la M.Ap.N Costel Galca lucreaza sistematic,inginereste si cu cartile pe fata.Intra pe blogul “www.costelgilca.ro ‘si o sa vezi ca o sa gasesti numarul dosarului si termenul de judecata pentru fiecare pensionar.SCMD dispune la aceasta ora de o logistica impresionanta care a fost pusa la dispozitia domnului avocat.
    Sper sa aiba succes ,desi personal acum dupa finalizarea organizarii pe detasamente si asigurarea mijloacelor eficiente de comunicatii as opta pentru alte forme de lupta.
    Col(r)ing.Voinea Ion

  10. PLANO10 says:

    In ultimul paragraf, Mediafax a gresit. A vrut sa se refere la ICCJ care a suspendat hotararea guvernului. CCR nu judeca aspecte care privesc constitutionalitatea Hg-urilor.

  11. voinea says:

    Daca acesti nemernici de guvernanti au indraznit sa ia de la gura copiilor si a mamelor credeti ca se vor jena sa ia si de la gura pensionarilor? Avem trei cai de actiune: -1.In justitie, insa ma indoiesc ca multi dintre noi vor mai trai pana cand isi vor recupera banii pierduti; -2.prin alegeri democratice in 2012 prin mobilizarea exemplara a tuturor nemultumitilor.Aceasta impune sa ne desemnam proprii candidati in circumscriptiile electorale, sa pregatim electoratul sa vina masiv la vot si sa nu mai permita actualelor gasti politice sa mai patrunda in parlament; -3. ACUM ,prin demonstratii masive sa dam jos acest guvern si pe Basescu, sa-i judecam ca pe niste tradatori de tara si neam ce sunt, sa ajungem la alegeri anticipate care sa duca la alegerea unor oameni care stiu si vor sa ne apere interesele. Nu va intrebati de ce acesti nemernici nu se ating de averile acumulate ilicit?Tot de la gura celor cinstiti si saraci vor sa rupa?Cat o sa-i mai suportam?Nu v-ati saturat? Cu stima, Col(r)ing.Voinea Ion

  12. akord75 says:

    @sindicalistul
    imi permit o corectura…
    ….se scrie ‘avo-catel’ ca si lui ii e foame

  13. DEL´MARE says:

    voinea> esti in disperare de cauza…SCMD si-a pierdut din eficienta,aproape ca nu mai are aer !!! iar matale,latri in continuare,precum lupii la stele !!!

  14. raul says:

    Mai nene del’mare cert e ca n-ati priceput un lucru!Bagandu-ne in aceeasi oala cu ceilalti vom avea soarta lor !Pana acum pensiile noastre erau platite din bugetul MAPN ,asa ca atat timp cat tara avea armata existam si noi-nu mai zic de actualizarile viitoare de la soldele activilor care vor creste ,nu cand si cum zice Dogaru ,dar vor creste ,acum insa suntem la mila guvernului -prin punctul de pensie si a economiei ,daca merge bine daca nu ,pauza !Acum va bucurati la cativa techini in plus dar o sa plangeti mai tarziu!N-am nici-o gara cu sindicatul dar trebuia sa ia cineva atitudine ,desi sunt de parere ca asta trebuia sa o faca cei din conducerea MAPN -ului care ar fi trebuit sa zica ,,hopa ,pana aici reforma ,cum eu tac si-ti inghit atatea civilie ,de la poarta cazarmii si de baietii mei pensionari ,ma ocup eu!”Dar pt asta trebuie sange ,care din pacate de la Stefan cel Mare nu-l mai are niciun roman in vine!

  15. SEJC says:

    @STELICA,zi si tu ceva.Ti-a taiat popa limba? Au trecut in hipoacuzie,fratii tai,talmacean,nicolicea,visan,popoviciu,tinel ,frumoasa pora si alte javre?Sa fii iubit.Fii destept ,dar nu prea mult.Semnalizeaza la dreapta si ia-o la stanga cat mai este timp.

  16. Stelian P. says:

    SEJC
    Daca ai descoperit taina scrisului atunci uita-te putin mai sus. Ce am scris acolo e valabil si pentru tine.

  17. Buldogul says:

    Stelica fara Frica, esti cel mai jegos rezervist pe care l-am vazut din toate timpurile si marturisesc ca mai mare javra portocalie sau uneperi-sta nu am vazut pina in acest moment. Esti un nemernic de cea mai joasa speta umana si sunt convins ca pentru 2 lei esti in stare sa-i vinzi pe ai tai care te-au facut si ti-au dat viata. Nu ai scrupule si esti un fripturist si un pupincurist care sunt convins ca asa ai fost si cit ai fost activ. Mars de aici ca faci cel mai mare rau tuturor militarilor prin duplicitatea si unisensul de care dai dovada de cite ori postezi. Esti ca o moara stricata care huruie tot timpul acelasi zgomot si aceleasi zumzet nocive de o slugarnicie rara. de fapt tu nu ai tata si nu ai mama doar tie sa-ti fie bine, cit despre coloana vertebrala acest cuvint iti este strain de cind ai aparut pe aceasta lume. sa-ti fie rusine Stelica Patriciu !

  18. JVEK G. says:

    Buldogule – ce bine semeni cu Bleaga(ala parca totusi e mai destept un pic)

  19. SEJC says:

    @Stelica,fii stabil,adica uita-te pe o singura gaura.Ori stelian p,ori del,mare,ori svek,ori fratauceanu.ori,ori….Pe tinel,visan,pora,talmacean,nicolicea,hoara nu-i pupi in rect sub un singur nume?Sa fii iubit.Fii destept,semnalizeaza la dreapta si ia-o la stanga cat mai ai timp.

  20. eu says:

    Verificati 774/91/2011 si 775/91/2011 Tribunalul Vrancea… Si mai sunt cateva zeci la alte instante din tara. Oamenii lu d.o.g.a.r.u au inceput sa piarda. Pentru ce dau bani pe avocati ?! Fuhrerul se dilueaza…Vaiet victimile, parca asta era lozinca sub care, glorios, s-au incolonat in spatele celui fara de rusine.

  21. fagarasanu says:

    este regretabil ca sunt multi LINGAII – PDL isti si in randul rezervistilor.
    daca nu va convine SINDICATUL stati deoparte , lasati comentarile cretine ;
    mai bine lasati spatiul de comentari in alb decat sa scrieti idioteni , ne-am cam saturat de subcultura si smecheria voastra ;
    lasati pe fiecare sa gandeasca asa cum crede ; bine rau oricum hotararea este a ficaruia , inamicul nostru consider ca este Basescu,Boc,Oprea= ACUM , in viitor o sa vedem cine vor fi inamicii.
    va tot balacariti , va place , nistocareala ieftina de racan fara obiectul muncii .
    IMI ESTE GREATA DE VOI – INTELEPTII LUI BOC !!!!

  22. indisciplinatu says:

    pt Plano
    multam,…n-am fost atent,…era vorba de ICCJ dupa cum ai mentionat…un HG nu se judeca la CCR,…corect!!!

  23. JVEK G. says:

    FAGARAS..atata timp cat voi vorbiti cu nesimtire si in numele nostru,nu va asteptati voi sindicatul lui peste sa stam deoparte. V-ati facut de ras peste tot, va injura si ne injura intreaga societate civila . Cu toate astea mai aveti tupeu sa scoateti capul…

  24. Stelian P. says:

    SEJC
    Stiu ca ai fi fericit dar din pacate nu pot sa te ajut. Nu postez sub alte nume si nici nu vad de ce as face-o. Voi urlati in numele a 7% si logic ar fi ca la un urlator sindicalist sa apara vreo 11 contre. Tu chiar nu realizezi cit esti de ridicol ?

  25. inca activ says:

    Domnilor,
    O sa incerc sa fiu cat mai obiectiv cu putinta, ca un om aflat inca in sistem. Au dreptate toti aceia care, au castigat drepturile meritate in urma recalcularii/revizuirii. Este o reparatie morala si financiara. Dar, au dreptate si aceia care, au constientizat pericolul reprezentat de ruperea aestora de soldele militarilor activi. Sincer, nu-mi doresc ca atunci cand voi iesi la pensie – daca mai apuc – sa depind de acel punct de pensie…o simpla variabila. Nu stiu daca cei 7, 10, 15, 25 % din randul “nemultumitilor” isi exprima indignarea din cauza scaderii pensiilor…as vrea sa cred mai degraba ca, adevarata lor indignare este determinata de “ruperea” de activi si, in special de pierderea statutului de militar.
    Am colegi care au iesit la pensie si care, din discutiile cu ei, mi-au spus ca nu cuantumul pensiei ii deranjeaza, ci tocmai ruperea de sistemul militar…sunt simpli “asistati”. Niciunuia nu i s-a spus atunci cand au trecut in rezerva ca statul poate oricand, oricum si oricui sa-i modifice drepturile obtinute prin lege … fie ea buna sau rea. Poate ca atunci cand termenul “onoare” va fi corect inteles si aprofundat, in special de clasa politica, poate, poate va exista speranta.

  26. eu says:

    verificati dosarele 774/91/2011 si 775/91/2011 ale Tribunalului Vrancea… Mai sunt zeci in tara identice. Unde este d.o.g.a.r.u.?!

  27. eu says:

    Cenzurati, baieti, cenzurati . Ori site-ul vostru, ori anticamerele secu tot aia. Au dreptul toti la o informare pertinenta.

  28. Gica contra says:

    eu
    ce este cu dosarele de la Vrancea?

  29. ELENA says:

    @eu
    Am verificat si la aceste 2 dosare este solutie de respingere. Dar am verificat si daca numele celor 2 care contesta deciziile se afla pe lista membrilor de sindicat (va rog sa intrati pe pagina filialei si sa verificati si Dvs. cele spuse de mine). Ei bine, nu! Ca atare, o fi avand si dl. Dogaru pacate, ca orice muritor, dar de ce sa fie vinovat pentru ceea ce nu a facut?

    @all
    http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/dupa-teleorman-si-tribunalul-mehedinti-a-admis-actiunile-militarilor-573390.html

  30. Vosi says:

    NOSTIMADĂ

    Până azi, 31.03.2011, am primit 3 (trei) decizii de pensii:
    1 – Decizie privind recalcularea PENSIEI MILITARE cf. L 119/2010, pe baza salariului mediu brut pe economie.
    2 – Decizie privind recalcularea PENSIEI MILITARE cf. L119/2010, pe baza veniturilor lunare realizate.
    3 – Decizie privind revizuirea PENSIEI în baza OuG 1/2011 (dispare termenul MILITAR!).

    În fapt, eu primesc pe card cuantumul pensiei din dec. 2010

    Nostimada este că în ultima decizie, cea de revizuire, pensia brută este cu 100 de lei mai mică decât cea din decizia 2, cea recalculată după venituri.

    Deşi ultimul cuantum brut din ultima decizie este mai mare decât cel din dec. 2010, fiind o diferenţă între ultimile două decizii, mă face să cred că totul se face la plesneală.

    Întrebând când voi primi diferenţele, linişte şi pace, nimeni nu ştie nimic…

  31. rezerv says:

    mai VOSI, CE TE GRABESTI CA FATA MARE…..asteapta. daca nu stii sa citesti deciziile si sa observi de unde vin diferentele dintre ele inseamna ca IQ-UL tau e mic. exerseaza.

  32. Ghita de la Pocreaca says:

    @Vosi 31 Martie 2011 la 11:25 am :
    Si ati reusit sa descifrati ‘misterul’ scaderii cuantumului rezultat din revizuire fata de cel de la recalculare ?

    Este bine ca ati realizat si dvs. (chiar daca atit de tirziu) ca toata nostimada asta a recalcularii (va mai aduceti aminte cu ce tarie o sustineati ?) este facuta “la plesneala” … Aveti grija ca REVIZUIRI se vor mai face … si veti mai primi decizii …

  33. Ghita de la Pocreaca says:

    @Vosi 31 Martie 2011 la 11:25 am :
    Am spus mai sus : “Aveti grija ca REVIZUIRI se vor mai face … si veti mai primi decizii …”
    Ca sa nu spuneti ca vorbesc prostii , iata ce spune L.263/2010 :
    “Art. 107. – (1) în situatia în care, ulterior stabilirii si/sau plătii drepturilor de pensie, se constată diferente între sumele stabilite si/sau plătite si cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, DIN OFICIU sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.” .

    Altfel spus : cind va fi nevoie de bani … se vor revizui din oficiu pensiile la care se va fi ‘constatat ca exista diferente’ intre ceea ce este in plata si drepturile ‘legal’ cuvenite … aveti vreun document care sa contracareze o astfel de masura ???

  34. neluT says:

    Am primit decizia pe baza veniturilor lunare si am o nelamurire. Am fost pilot militar si am iesit la pensie in iunie 2002, iar din 30 05 2001 pana in 31 05 2002 cand am iesit la pensie la rubrica conditiil de munca scrie “normale” iar pana atunci “alte conditii”.Poate cineva sa ma lamureasca?

  35. Ionel N says:

    pentru neluT
    Nu ai precizat daca in ultimul an ai ocupat o functie care presupunea ,efectiv, executarea de zboruri sau ai fost incadrat pe o functie manageriala. ” Alte conditii” se acorda daca cel putin jumatate din timpul de lucru ti-l desfasori in conditiile respective!!!

  36. neluT says:

    am fost pe functie de navigant toata perioada de ofiter si am execut zbor pana in ultima luna

  37. Ionel N says:

    pentru neluT
    In acest caz, cred ca este o gresala in dosarul dvs. !Contestati decizia si faceti precizarile necesare! Mult succes!!!

  38. AMES says:

    @INDISCIPLINATU
    Decizia nr.120/2007/ Curtea a reţinut că “operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.

  39. SEJC says:

    @AMES,repeta,te rog si capului sec ,respectiv celui ce se tot semneaza sub pseudonimul de Stelian p.Baiatul asta, sigur are ceva la mansarda.Impinge indaratnicia pana la prostie.

  40. Stelian P. says:

    SEJC
    Ma bucur sa vad dogarieni aflati pe baricade, gata sa-si etaleze “inalta educatie” chiar si in sfinta zi de Pasti.
    Felicitari, cu intelectuali ca tine victoria “este garantata” !