Declaraţia preşedintelui Băsescu la plecarea la summitul NATO
“România doreşte ca zona Mării Negre să devină una de interes pentru NATO”, a declarat preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului participă la summitul aniversar al Alianţei, summit găzduit de Franţa şi Germania. Preşedintele României a mai spus că “NATO trebuie să-şi respecte angajamentele asumate la Bucureşti, faţă de Ucraina şi Georgia, cu condiţia ca statele respective să parcurgă procesul de reformă şi să realizeze criteriile necesare pentru aderare”.
Summitul marchează împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. Subiectul principal asupra căruia se vor focusa discuţiile vizează situaţia din Afganistan.
Sursa: RADOR
Etichete: summit NATO
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
Liderul Hamas, susţinut de Iran, afirmă cu nu vor recunoaşte statul Israel
În faţa vicistitudinilor naturii primează coloratura politică
Întâlnire Obama – Monti la Washington
Elveţia şi Serbia vor deţine preşedinţia OSCE în 2014, respectiv, 2015
Situaţia devine critică în Siria – armata a primit armament chimic
Catherine Ashton cere Rusiei realism în evaluarea situaţiei din Siria
Va fi trimisă o misiune comună ONU – Liga Arabă în Siria?
Marionete, păpuşari şi popor
România, mecanismul de cooperare şi verificare şi aderarea la spaţiul Schengen
Viktor Orban – mândru de noua Constituţie maghiară


Declaratie cu scop pur electoral, pe plan intern. Strategia pe un deceniu a Departamentului de Stat nu se amendeaza in raport de opinia unui stat riveran – fie si la Marea Neagra.
“Castanele pe foc”, Ucraina si Georgia nu au nici o sansa de a fi invitate pana cand Casa Alba si Kremlinul nu clarifica regulile de interferenta, in zonele proprii de influenta.
Viata ne-a dat dreptate din nou. Cu ce intentii s-a dus? Ei bine: la intoarcere vestea este alta – marirea numarului de militari romani in Afganistan. Pentru antrenamentul militarilor afgani – ca tot fug dupa o luna cu echipament cu tot, la talibani – si reconstructie, ca tot dau banii aliatii occidentali. Rezon.
-”Si spusele regelui gaseau ecou si adeziune in randul maselor”.
-”Comentator politic:”Intre clasa politica de azi si populatie s-a deschis o prapastie.Agenda politicienilor nu mai coincide cu interesul general.”
Desfasurarea summit-ului arata ca lucrurile stau la fel la toate nivelurile, cei drept la nivel superior pe plan national.
Si ce diferente am constatat intre spusele presedintelui la plecare spre Strasbourg, despre ce a inteles domnia sa acolo si agenda reala a summit-ului.