Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

DGIPI îşi pierde competenţele de serviciu de informaţii?

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului de Interne de către noul ministru, Radu Stroe, acesta a declarat că Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) va fi reorganizată în aşa fel încât să se intereseze strict de culegerea de informaţii legate de angajaţii MAI care comit infracţiuni.

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă va fi reorganizată ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unei Ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern în 22 decembrie. Structura va fi coordonată de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat.

Şeful DGIPI şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.

Radu Stroe a spus că nu ştie deocamdată care va fi numele secretarului de stat care va avea în subordine Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), dar a subliniat faptul că instituţia va fi reorganizată, în aşa fel încât să asigure “împrejurarea ca toţi lucrătorii din MAI să fie feriţi să încalce legea”.

“DGIPI va trebui să se intereseze strict de lucrătorii MAI care încalcă legea. Nu să se intereseze cu cine mă întâlnesc eu după orele de program sau dacă mănânc în altă parte. Nu spun că ei fac asta, dar vorbeşte lumea”, a spus Stroe, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului.

Ministrul Afacerilor Interne a menţionat că nu poate să spună deocamdată dacă şeful DGIPI (chestorul Gelu Oltean, n.r.) va fi schimbat.

“O să ştim abia după ce aprobăm reorganizarea şi discutăm cu primul ministru. În principiu, eu nu vreau să dau un semnal că actualul şef va fi schimbat, nu dau nici semnalul că va fi veşnic. Voi discuta cu domnul prim-ministru şi vom vedea. Este altă structură, este altă funcţie. Personal am înţeles că profesional e bun. Vom vedea”, a mai spus Radu Stroe.

Potrivit Legii, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MI în noua organizare a Guvernului n.n.) care desfăşoară activităţi de informaţii şi protecţie internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului. D.G.I.P.I. are rolul de autoritate informativă departamentală şi reprezintă o parte componentă a Comunităţii Naţionale de Informaţii a României.

sursa: MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

9 Responses to “DGIPI îşi pierde competenţele de serviciu de informaţii?”

  1. PLANO10 says:

    Nici nu trebuia sa functioneze vreodata ca un Serviciu de informatii
    Art 6 din Legea 51/1991, privind siguranta nationala, inca in vigoare, regelmenteaza ca avem 2 servicii de informatii, unul de paza si 3 structuri departamentale.
    In materie de informatii s-a inovat mult pe langa lege, dupa adoptarea legii Sigurantei Nationale, atat la SRI cat si la Armata si la Interne; s-a mai infiintat si cel mai draconic organ de politie politica la DNA.

    Art. 6.
    Organele de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale sint: Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, precum si Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei, prin structuri interne specializate.
    Activitatea pentru realizarea sigurantei nationale este organizata si coordonata de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.

  2. Bure Bista says:

    Plano de lasi sedus de teoria rolului de politie politica pe care-l au serviciile de informatii.

    Nu serviciile de informatii fac politie politica ci ceva indivizi de pe acolo care le place sa slugareasca diferiti politruci.

    Cat despre rolul structurii de informatii a MI acesta este major: Pai nu e normal ca din mediul sigurantei si ordinii publice sa ai informatii de la cei de la MI? Astia au reprezentanti care pot furniza informatii CORECTE din orice colt de tarisoara si de cea mai buna calitate.

    Probabil Dl Stroe e si el un vajnic luptator impotriva politiei politice si nu stie cum sa strice ceva ce functioneaza.

    Cat despre DNA si alti procurori nu pot sa te contrazic caci realitatea m-ar contrazice ea pe mine. Slaba pregatire, slabe rezultate. Ii fumeaza pe procurori orice avocat.

  3. PLANO10 says:

    Burebista
    Structurile departamentale prevazute de L 51/1991 sunt organe de siguranta nationala, cu competenta stricta in interiorul acelor ministere, care protejeaza cadrele acelor ministere de fapte de coruptie si previn implicarea cadrelor in actiuni de genul celor pe care SRI le previne in mediul civil: tradare, transmitere de informatii, schimbarea ordinii constitutionale, atentate etc.
    Doi si un sfert a avut, prin incalcarea legii, inca de cand a fost creat de G.V Voiculescu, in 1990, competente paralele cu cele ale SRI sub pretextul ca ar culege informatii din mediul infractional.
    Activitati informative in mediile infractionale de drept comun desfasoara orice politist, potrivit preg[tirii sale profesionale.
    Este o mare eroare daca DNA-uliui i s-au dat competente informative. Este tot atat de grav ca si cand SRI-ului i s-ar da competente de cercetare penala.

  4. ROBERT HORVATH SUA says:

    Va doresc un an bun si mult succes.
    Va cer permisiunea de a posta o informatie importanta . Ea poate avea
    repercusiuni politice importante. Va multumesc anticipat.
    http://devanewyork.blogspot.com/

    BOMBA BOMBELOR : UN WATERGATE ROMANESC !
    FBI PE URMELE LUI DAN VOICULESCU ! DESCHIDERE UNUI CAZIER
    DE CATRE POLITIA METROPOLITANA NEW YORK !
    http://devanewyork.blogspot.com/

    Acum vreo doi ani serviciul extern a spart studioul de film al cineastului Robert Horvath din New York. Pentru a sustrage carnetul de telefoane si cateva fotografii si pentru a confuza ancheta politiei sau facut 7 spargeri similare, in intregul cartier al studiourilor si a galeriilor de arta, din cartierul Chelsea din Manhattan. Sau furat zeci de compiutere, Nu demult detectivul care se ocupa de cazul meu ma anuntat ca unul din raufacatori a fost prins a inceput sa vorbeasca. Desvaluirile acestuia sau referit la o organizatie criminala straina care actioneaza pe teritoriul SUA. A intrat pe fir serviciul FBI. Am predat specialistilor o proba extraordinara care a atras atentia asupra Antenei 3. Intr-o fotografie sustrasa din studioul meu apar pe bloguri romanesti cu agentul Andrei Badin un vechi angajat al serviciului extern. Mentionez ca nu m-am intalnit cu fostul comentator al Antenei 3 Badin niciodata in viata. ACTIUNEA CRIMINALA A FOST CONDUSA DE DAN VOICULESCU UN VECHI AGENT AL SERVICIULUI EXTERN,
    IN CURAND DESVALUIRI …..INCENDIARE
    Atentie ! Atentie !
    Pentru a intelege cazul si a vedea fotografiile deschideti
    UN WATERGATE ROMANESC
    http://devanewyork.blogspot.com/2009/11/atac-banditesc-ordonat-de-basescu-la.html

  5. Bovary says:

    A REAPARUT …NEBUNUL!!

  6. Robert Horvath Sua says:

    In timpul anchetei de la securitate mi se spunea…..ca sunt nebun.
    In SUA unde locuiesc crazy……are o canotatie pozitiva……aproape un
    compliment. Dealtfel nebunii schimba lumea si istoria…..normalii nici macar
    sosetele…care put. Scuzati sinceritatea si exactitatea informatilor.

  7. messerschmidt says:

    Ptyiiiiuuuu, Doamne iarta-ma, a aparut nebunuuuu….v-am spus eu ca asta e ca herpesul, apare cand nu te astepti….

  8. indisciplinatu says:

    Asa, si…???
    Cu ce ne imbunatateste noua traiul zilnic din Romania marea dvs. “bomba”???
    Dan Voiculescu e bine-mersi senator, Traian Basescu e “in libertate” la Cotroceni si ne citeste Constitutia la televizor iar baietii si fetele din parchete si de pe la instantele judecatoresti joaca sarba cu soarta a milioane de romani.
    Sincer, eu va cred …un om normal.

  9. indisciplinatu says:

    :)))