Din declaraţiile noului ministru al Apărării, Mircea Duşa

Mircea Dusa, la investitura sa ca ministru al Apărării. foto jurnalul

Deşi este a doua zi de Crăciun, unii miniştri sunt la datorie. Astfel, noul ministru al Apărării, Mircea Duşa, în scurta conferinţă de presă ţinută în această zi, de 26 decembrie – după ce a vorbit despre situaţia drumurilor naţionale şi despre dezăpezire, a răspuns la câteva întrebări. Probabil din calitatea de fost ministru al Adiministraţiei.

Unele dintre ele au vizat strict ministerul în fruntea căruia a fost investit de curând, MApN.
O primă întrebarea s-a referit la priorităţile Ministerului Apărării în 2013.

Ministrul a dat următorul răspuns:

“(…) Deci, sigur că la Ministerul Apărării sunt câteva priorităţi legate de misiunile şi de responsabilităţile pe care le avem noi ca stat NATO, de misiunile şi responsabilităţile pe care le aveam ca stat al Uniunii Europene şi, sigur, legat de parteneriatul cu SUA legat de amplasarea sistemului acesta antirachetă la Deveselu, unde deja s-a împlinit un an de când am semnat acest tratat şi unde noi avem, până la operaţionalizarea sistemelor, avem de pregătit baza materială din acea zonă, legat de căile de acces, utilităţi în zonă şi alte probleme, pe care statul român, ca parte, trebuie să le rezolve până când scutul va deveni operaţional”.

O altă întrebare a vizat stadiul negocierilor cu Portugalia, vis-a-vis de achiziţionarea avioanelor multirol.

Mircea Duşa  a declarat că “deja există o hotărâre a CSAT”, că o “să se continue discuţiile şi că, în funcţie şi de discuţiile ce vor avea loc la începutul acestui an vizavi de aprobarea bugetului”, să se “prindă acele sume în bugetul Ministerului Apărării, pentru ca programul să se deruleze.”

Iar o ultimă întrebare a vizat categoria pensionarilor militari, din cadrul MAI şi MApN. Astfel, reporterul l-a rugat pe ministru să explice “situaţia pensiilor speciale” şi care ar fi părerea sa referitoare la acest subiect.

Mircea Duşa a afirmat că o astfel de ştire (n.r. cea a pensiilor speciale) a văzut-o în urmă cu o zi şi ea a apărut în urma unei declaraţii date de doamna Câmpeanu, ministra de la Ministerul Muncii.

Este normal ca şi în România, anumite categorii de personal să beneficieze de.., nu de pensii speciale pentru că dumneavoastră iar o să ne întoarceţi la subiectul cu pensiile acelea supradimensionate. În Armată, de exemplu, la Poliţie, este vorba de pensiile ocupaţionale, nu de pensii speciale. Ştiu că ştirea aţi preluat-o ca pensii speciale. Eu vorbesc de pensii
ocupaţionale. Dar asta se va analiza la timpul respectiv”.

Întrebat fiind dacă susţine această iniţiativă Mircea Duşa a afirmat că “pensia, indiferent cum se numeşte, că e ocupaţională sau e o altă denumire, trebuie să reflecte exact aportul pe care salariaţii respectivi l-au adus la fondul de pensii de-a lungul timpului şi, sigur, şi în funcţie de valoarea şi importanţa muncii pe care au avut-o”.

Aşadar, acestea au fost câteva din răspunsurile oferite de noul ministru al Apărării, referitoare la ministerul în fruntea căruia a fost investit.
Citiorii pot trage concluziile care se desprind din spusele sale.

Şi fiindcă încă tot e sărbătoare, Crăciun fericit alături de cei dragi!

S.B.

Sursa: conferinţă de presă a Guvernului României

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

61 Responses to “Din declaraţiile noului ministru al Apărării, Mircea Duşa”

  1. LICA says:

    Reprezentanţii FMI ar fi amintit Guvernului că aceste recalculări au fost admise la acea vreme în ciuda faptului că militarii aflaţi acum în pensie nu au contribuit niciodată la sistemul public de pensii.
    Mergând mai departe, surse Antena 3 suţin că FMI nu numai că nu acceptă recalcularea pozitivă a pensiilor militarilor, dar şi că acestea “nu trebuie să depăşească 350 de lei”.
    În mod ciudat, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a întâlnit mai întâi cu Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, nu cu Guvernul României, aşa cum era normal. TRAIAN BASESCU ESTE INITIATORUL BULVERSARII PENSIILOR DIN SISTEMUL MILITAR.

    1. Contractul cu FMI semnat in 2009/2010 are niste clauze foarte clare, printre care ar fi si aceasta dependenta a alocarii de fonduri bugetare catre fondurile sociale numai cu acordul acestuia;
    2. Acordul este in vigoare pana in 2014 parca si pana atunci….. mucles! – indiferent cine este la carma tarii;(DE ACEEA IN 13 IUNIE USL A ANULAT PROIECTUL DE LEGE DE REVENIRE A CUANTUMULUI CELOR CU PENSIILE TAIATE , CARE ERAU DEJA APROBATE DE SENAT)
    3. La anul trebuie sa rambursam 5 miliarde la FMI si…. daca nu respecta politica acestuia atunci… este chestia de… cu alifie sau fara alifie;
    4. Concluzie – atata timp cat tara are nevoie de FMI atunci nu vom avea sub nicio forma drepturile redate. Cu alte cuvinte soarta noastra este pecetluita indiferent de cat ne lamentam, enervam, strigam, urlam, injuram, etc. Suntem vanduti, suntem sub tutela straina si orice miscare gresita…. atrage dupa sine retragerea banilor si lasarea noastra de izbeliste pe o piata in care imprumuturile sunt cu dobanzi foarte mari.

    Poate daca s-ar lua cu asalt Executivul asa cum au facut-o rezervistii sarbi in urma cu cativa ani.. 5000 de rezervisti in 7 ore si-au recastigat drepturile care erau amenintate cu o scadere doar de cativa euro daca nu ma insel.

    5.000 de euro, cel mai mare venit din pensie al unui fost magistrat din Moldova
    PENSIILE “NESIMTITE” NU AU DISPARUT
    „În judeţul Iaşi beneficiază de indemnizaţia socială minimă garantată un număr de 26.499 de persoane, adică 350 de lei”, ne-a declarat Adriana Grecu, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi. La Iaşi sunt peste 146.000 pensionarii din sectorul de stat, pensia medie în cazul lor fiind de764 de lei
    La Iaşi, cea mai mare pensie acordă pentru sectorul de stat este de 5.829 de lei, fiind încasată de un profesor nevăzător. Sunt cinci pensii de peste 5.000 de lei înregistrate în judeţ. Cea mai mare pensie plătită la Iaşi este de 20.927 de lei, încasată de un magistrat pe baza legilor speciale”, ne-a declarat Isabela Grigorovschi, purtătorul de cuvânt al CJP Iaşi iar la Barlad sunt 2 fosti magistrati cu pensii de 13.234 si 12.430 de lei . Asta înseamnă un venit lunar de 26 de ori mai mare decât leafa minimă a unui absolvent de studii superioare şi de 60 de ori mai mare decât pensia minimă garantată.

    In ziua de 13 iunie 2012 , la Camera Deputatilor s-a anulat de catre USL , sansa sa revina in 9 decembrie pe cai mari, deoarece a anulat P.L. 758/2011 , de catre USL avizata si aprobata la Senat si anulata tot de catre USL la Camera Deputatilor. Deci nu va deosebiti cu nimic de PDL, si mai ales PSD+UNPR.
    Ce parere aveti la ei se poate si la noi Nu???
    A aparut in MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012 , LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicata**)(*actualizata*)
    privind statutul judecatorilor si procurorilor (actualizata pana la data de 26 ianuarie 2012*)
    Si acum, atentie ce apare la ART. 82*)alin.7
    (7) Judecãtorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. JUDECATORII SI PROCURORII MILITARI POT OPTA INTRE PENSIA DE SERVICIU SI PENSIA MILITARA DE SERVICIU !!!!!….
    Intrebare: MAI EXISTA PENSIE MILITARA DE SERVICIU , DEOARECE PENTRU MILITARII DE CARIERA A FOST DESFIINTATA , SAU EI ATATA MERITA????
    Si la ART. 85*)alin.2
    (2) Pensiile de serviciu ale judecãtorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevãzute la art. 84 se actualizeazã ori de câte ori se majoreazã indemnizaţia brutã lunarã a unui judecãtor şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacã în urma actualizãrii rezultã o pensie de serviciu mai micã, judecãtorul sau procurorul îşi poate pãstra pensia aflatã în platã.
    Deci la ei se poate ??!!!!!!!!!!!!!!!
    CE PARERE AVETI DE ACESTE PREVEDERI ?

  2. gheo says:

    Nu este o noutate “spectaculozitatea depunerii juramantului” de la “parlamentari la guvernanti”, ba chiar este promovata nerusinat de festiv, ii priviti, ii privim cu totii, cu o mana pe “biblie” si una pe fituica aia care nu “reprezinta nimic” pentru ei ca si “biblia” de sub mana, dau un cadru festiv unui gest prin care “astupa ochii fraierilor” care ii si cred ca-si vor tine juramantul, o cacelma de fapt, comparati acest jalnic act “actoricec” pentru care “ei”, nu raspuns in fata nimanui de cate ori il incalca si este “o regula sa nu-si respecte juramantul cu, “juramantul militar” pentru incalcarea carui-a suporti rigoriile legii adica esti trimis “dupa gratii” !, asteptati ceva de la “ei” care jura “fals” cu o mana pe biblie si o mana pe o fituica fara valoare ???, faceti o mare greseala, printre modificarile Constitutiei Romaniei ar trebui facuta aceea prin care “parlamentarii si guvernantii Romaniei” sa le fie interzis juramantul pe cartea de capatai a credintei unei natiuni “Biblia” si pe o alta carte de capatai a aceleiasi natiuni “Constitutia”, prin juraminte “false” prin care aduc insulta si dezonoare … “natiunii” !!!.

  3. De La Logistica says:

    1) Vad ca tiot insisti si dai apa la moara idiotilor cu contributia unora si necontributia altora. La un articol anterior ti-am dat cateva detalii. dar , dupa cate vad , iti place sa insisti in sustinerea idiotilor care tot bat talanga cu contributivitatea.
    2) Referitor la cresterea multor pensii militare dupa recalculare . Da , este foarte adevarat , circa 90% dintre pensii au crescut dar sunt si circa 10% care au scazut. Daca s-ar fi aplicat mentinerea in plata a cuantumului cel mai avantajos , asa cum prevedea Legea 19/2000 pentru pensiile recalculate , nu s-ar fi intamplat mare poveste. Dar militarii au fost defavorizati la acest capitol. Fiindca s-a schimbat metoda de calcul , trebuia lasat omului cuantumul cel mai avantajos.
    Cred ca asta vrea sa rezolve si noul ministru al apararii dar trebuie sa lupte cu idiotii care o tin langa ca militarilor le-au crecut pensiile , pe ansamblu .

  4. De La Logistica says:

    Subscriu !

  5. Altfel says:

    Sincer, cred ca nu e cazul sa se mai enerveze nimeni si sa mai raspunda celor care, batuti in cap fiind, ei nu pot gandi ci doar scriu ce li se ordona. De curiozitate, intrebati-l pe unu d-asta care da din bici cu stabilirea pensiei dupa valoarea contributiei, care crede el ca ar fi diferenta dintre a linge talpi si a-ti pune viata la dispozitie. Sa vedeti ce lozinci scoate, si pe gura, si pe nas! Sa vedeti ce trimiteri face la NATO, la parteneriate strategice, la UE, la FMI, ma mir ca nu ne spune si cum e pe luna. Ca, daca-l intrebi daca stie CONCRET, nu din citite prin ziarele are scriu ce li se ordona, cum stau lucrurile cu pensionarii militari de unde o vrea el, isi va aduce aminte cum au distrus comunistii tara asta si ce noroc avem cu aia ca el, care tin stindardul democratiei la catarg. Bleah!

  6. karadeniz says:

    @ De La Logistica
    Legea 119 nu și-a propus din start să includă în prevederile ei menținerea cuantumului cel mai avantajos. Motivul este chiar acela pentru care a apărut această lege, diminuarea unor pensii cu un cuantum disproporționat cu celelalte pensii din sistemul public. Este vorba de justiție, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, personalul diplomatic și consular, funcționarii publici parlamentari, deputații și senatorii, personalul aeronautic civil și personalul Curții de Conturi. Magistrații și consilierii curții de conturi au reușit să fie scoși de sub incidența acestei legi. Singurii care nu aveau ce căuta în această lege au fost militarii. Gabriel Oprea nu a avut nici verticalitatea necesară și nici capacitatea intelectuală și cunoștințele necesare ( deși se consideră a fi jurist) pentru a se opune acestei acțiuni, calitatea de animal politic prevalând în fața celei de militar. Cum întreaga sa carieră a fost creată prin relații, mită și fraudă, a preferat să aplice aceleași metode pentru îndulcirea aparentă a prevederilor legii 119 pentru foștii săi camarazi.
    Artificiile create de Oprea, pentru militari, în legea119 și mai ales în OuG1, au dus, ce-i drept, la creșterea pensiilor a aproximativ 85-90% dintre aceștia , dar această lege inclusiv prevederile pentru militari din legea 263 nu rezistă unei analize juridice atente, și intr-o zi vor fi schimbate. Rămân umilința adusă militarilor, miile de morți premature și teama tuturor că mâine cuponul de pensie poate veni cu o altă valoare.

  7. marincas says:

    @ LICA
    Este adevarat ca la recalcularea pensiilor din sistemul public prin aplicarea legii 19/2000 ,pensiile care au avut cuantumul mai mic au ramas in plata la vechiul cuantum. Ai uitat insa sa faci legatura cu prevederile ulterioare care specificau faptul ca aceste pensii nu se indexeaza odata cu celelalte pensii pina la reechilibrarea diferentelor . Asa ca in momentul de fata pensiile nemicsorate la recalculare au devenit cu timpul prin neindexare mai mici decit restul pensiilor nemicsorate in momentul recalcularii. Deci pe parcurs s-a ajuns la vechea situatie.
    Ori daca se aplica acelasi principiu si pentru pensiile militare recalculate peste citiva ani se va ajunge in aceeasi situatie,deci avantajul este doar de moment.
    Parerea mea este ca trebuie pusa pe tapet o noua lege care multumeasca pe toata lumea si care sa elimine acea mirsava schimbare unilaterala de regula in timpul derularii contractului.

  8. ANDU says:

    bravo,exact asa ii,militari nu aveau ce cauta in mizeria asta de recalculare/revizuire.
    izmanaru ii un netrebnic.
    lasa karadeniz, pe pamant nu o sa le faca nimeni dreptate militarilor,dar vor plati in iad, cei care au bagat in mizeria asta cu recalcularea,singurele persoane din romania care nu trebuiau bagate acolo.
    in afara de militari,nimeni nu merita pensie ocupationala.

  9. ardiles says:

    Sa se revina la vechea L 164 CARE A FOST ABROGATA si atunci nu va mai fi diferente intre militari pensionati in baza a doua legii(L 119 si L263) si actualul guvern ar gasi resurse si pentru civili de 4 la suta,nu e normal ca un militar in activitate sa aiba salariul mai mic decat o pensie militara,aceste legi sau facut la misto,fara nici-o logica,din razbunare pentru anumite categorii de militari.

  10. LICA says:

    În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult despre unele „greşeli” făcute de legiuitor în ce priveşte diminuarea cuantumului unor pensii ale militarilor, ca urmare a aplicării unor acte normative (Legea 119/2010, Legea 263/2010 şi OUG1/2011) emise de fosta guvernare, dar puţini oameni ştiu exact în ce constă aceste „greşeli”.
    Vom încerca să explicăm, în cele ce urmează, despre ce este vorba.
    Legea 119/30.05.2010, precizează, în art. 1, că „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;…”
    Art. 180. – (1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi pensiile de asigurari sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurari sociale pentru agricultori, stabilite pe baza legislatiei anterioare, precum si ajutoarele sociale stabilite potrivit legislatiei de pensii devin pensii in intelesul prezentei legi.
    (7) In situatia in care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decat cel stabilit in baza legislatiei anterioare, se pastreaza in plata cuantumul avantajos.
    DECI TRANSFORMAREA LEGII 164/2001 PRIN LEGEA 19/2000 NU S-A REALIZAT , SI TOTUL ESTE O STRUTOCAMILA DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA CELUI CARE A DISTRUS BAZA LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT SI ACELA ESTE GUVERNATORUL COLONIEI ROMANIA , TRAIAN BASESCU, SI CAT ESTE PE SCAUN NIMIC IN BINE NU SE VA SCHIMBA .

    Ce parere aveti la ei se poate si la noi Nu???
    A aparut in MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012 , LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicata**)(*actualizata*)
    privind statutul judecatorilor si procurorilor (actualizata pana la data de 26 ianuarie 2012*)
    Si acum, atentie ce apare la ART. 82*)alin.7
    (7) Judecãtorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. JUDECATORII SI PROCURORII MILITARI POT OPTA INTRE PENSIA DE SERVICIU SI PENSIA MILITARA DE SERVICIU !!!!!….
    Intrebare: MAI EXISTA PENSIE MILITARA DE SERVICIU , DEOARECE PENTRU MILITARII DE CARIERA A FOST DESFIINTATA , SAU EI ATATA MERITA????
    Si la ART. 85*)alin.2
    (2) Pensiile de serviciu ale judecãtorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevãzute la art. 84 se actualizeazã ori de câte ori se majoreazã indemnizaţia brutã lunarã a unui judecãtor şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacã în urma actualizãrii rezultã o pensie de serviciu mai micã, judecãtorul sau procurorul îşi poate pãstra pensia aflatã în platã.
    Deci la ei se poate ??!!!!!!!!!!!!!!!
    CE PARERE AVETI DE ACESTE PREVEDERI ?

  11. De La Logistica says:

    Va multumesc pentru interventie dar nu este in spiritul celor afirmate de mine. Va declar ca sunt un cunoscator al legilor din domeniul pensiilor dar sunt profund nemultumit de formatorii de opinie care habar nu au despre ceea ce scot pe gura . Un coleg de al nostru spunea , pe undeva , ca il deranjeaza faptul ca in Legea 19/2000 s-a prevazut mentinerea cuantumului cel mai avantajos pentru pensiile recalculate cu neindexarea acestui cuantum pana la ajungerea cuantumului recalculat la valoarea cea mai avantajoasa , ramasa in plata. Consider ca este o atitudine gresita. Asa se intampla , normal , cand se schimba un mod de calcul cu altul , cum a fost in cazul nostru , a rezultat un nou cuantum si ramane ca atare. Ne nemultumeste dar nu avem ce face , s-a gresit prin lege deci este legal. Pentru reparare este nevoie de o alta lege care sa aiba la baza alte principii de calcul. S-ar putea ca , prin adoptarea unei alte legi , sa apara alte nemultumiri care pot fi estompate tot prin adoptarea principiului cuantumului cel mai avantajos.

  12. Ion says:

    @ marincas
    Afirmatia “trebuie pusa pe tapet o noua lege care sa multumeasca pe toata lumea” este frumoasa, dar juridic falsa. Pentru ca nicio lege nu multumeste pe toata lumea. Este dovedit stiintific.
    O lege buna este aceea care nemultumeste cat mai putini din cei carora li se adreseaza.
    In noianul de interese din ultima vreme si de incapabilitate legislativa, mai toate legile nemultumesc mase mari de oameni. Cateva exemple: legile restituirii proprietatilor, taxa auto, legea salarizarii, legea pensiilor etc etc.

  13. marincas says:

    marincas

    @ De La logistica

    Ati inteles gresit.
    Replica era doar pentru afirmatiile lui Lica precum ca militarii prin recalcularea pensiilor nu au beneficiat de prevederile legii 19/2000, adica de mentinerea cuantumului mai avantajos. Am atras atentia doar lui Lica ca prin prevederi legislative acele pensii nu au mai fost indexate pina la echilibrarea diferentelor fata de cuantumul mai avantajos.

  14. messerschmidt says:

    ai ceva la mansarda… insisti….doar steli p te ajuta

  15. cititor says:

    Domnul ministru a fost, cumva, intrebat cum sta cu engleza? Va merge cu interpretul dupa dumnealui la intrunirile de la cartierul NATO?

  16. Bovary says:

    Invata!!

  17. LICA says:

    Ce sa inteleg, ca asteapta sa mai moara dintre noi? Da’ ce mama naibii, noi i-am votat esalonat si etapizat? Baietii astia cocotati pe scaune inalte ar trebui de fiecare data cand vad unul dintre noi sa aiba sentimentul acela de jena cand te intalnesti cu cineva, ii datorezi bani si nu stii pe unde si cum sa-ti scoti camasa. Din punctul meu de vedere sunt chiar nesimtiti. De un jumatate de an tergiverseaza problema, ba ca banii, ba ca fmi. Dar bani sunt doar ca nu este bunavointa. Ma gandesc cu groaza ca i-am pus pe baietii astia sus ca sa ne bage cat mai mult in mocirla. Si cata incredere aveam in ei…

  18. Ion says:

    Declaratiile ministrilor din timpul Craciunului, Dusa si Campeanu despre pensiile diminuate (mai la Sfantu-Asteapta), dar mai ales ale lui Ponta despre normele de hrana si de haine (care nu se vor mai da ascutitorilor de creioane), seamana izbitor cu ale lui Boc care, tot de Craciun, anunta sfarsutul cumulului pensie-salariu la stat, cat si al al sporurilor si stimulentelor salariale.

    Atitudinea de prudenta economica a premierului si ministrilor este corecta. Dar in condiţiile în care ai câştigat alegerile cu un scor zdrobitor, blamand fara incetare fosta putere pentru masurile de austeritate asumate, sa recurgi la aceleasi masuri economice pe care le criticai atunci cand erai în opozitie, cum se poate explica aceasta intorcere ca la Ploiesti?

  19. anonim says:

    Ce naiba ,chiar nu gasim pe nimeni ,cinstit,si in stare sa ne coaguleze si sa terminam cu toate javrele din Romania? Tot pretindem ca suntem smei si atat.Nu pot sa nu-i dau dreptate lui Lica.Oare ne-am nascut sa fim slugi?Sa fie de vina sistemul militar care ne-a educat sa batem din pinteni si sa raspunem am inteles? Chiar nu avem sange in instalatie?PDL, Basescu si Boc si-au batut joc de noi.Acum se pare ca USL.Vedeti ca in Serbia veteranii au facut legea.Noi suntem mai prosti?M-am saturat de Dogaru cu diplomatia lui.Vreau, eu unul , mai mult.Am pierdut orice speranta.

  20. gigimarga says:

    Măi nene , nu vrei să înţelegi că, creşterea la cei 80% e făcută din burtă fiindcă la doi colegi de unitate cu funcţii similare în aceeaşi perioadă de timp s-au aplicat condiţii diferite de muncă, adică discriminatorii? Dacă se recalculează corect toate pensiile aflate în plată să vezi că o mică creştere va fi numai la 30% din pensionari la ceilalţi scăderea va fi de până la 60%! Totul este un haos produs de izmenar cu srisorile de mulţumire. Disciminarea între militari şi aplicarea condiţiilor de muncă speciale pentru unii care n-au muncit în viaţa lor în condiţii speciale nu poate rămâne aşa fiindcă vor apărea mari nemulţumiri în sistem şi în plus în maxim 5 ani vor trece în rezervă un număr din ce în ce mai mare de militari care vor face presiuni foarte mari asupra clasei politice.
    Totul este o tragere de timp a la Tonta!

  21. nevada says:

    @all. Tot bateti campii cu grupele de munca , cu corectitudinea aplicarii lor. Dupa capatana unora grupe de munca ar trebui sa aiba numai unii care au fost chipurile iradiati , altii vor doar pentru cei de la vm, parasutisti, scafandri , piloti.
    Invidia e lucru mare si vad ca nu stiti decat una si buna ca ati votat si nu ati castigat. V-ati vandut ieftin parpalacilor ! Si ati dat votul inainte ca la kiurve ! De fapt cu sau fara votul vostru cei care au preluat puterea ar fi avut cam aceleasi scoruri, ce conteaza cateva zeci de mii in plus la peste 4 milioane, ia faceti voi un calcul aritmetic.(nici 1% ). Iar cu grupele de munca, in Armata viata este stresanta, pentru cei care isi fac datoria corect, nu pentru bisnitari, trantori, profitori (cei care dau tunuri), deci se justifica 100% acordarea grupelor de munca , repet pentru cei care au activat in unitati operative si au muncit corect, asa incat ciocul mic. Nu mai puteti de oftica unii dintre voi .Inteleg, unii au fost victime colaterale dar asta nu inseamna sa batei campii cu aiureli si absurditati. Ati putea, cei cu pensiile scazute in urma recalcularii sa cereti o recalculare duoa L164( cea originala, fara adaugiri si zeci de amendamente abramburistice) si poate asa ati avea mai multe sanse. Voi o tineti una si buna-cuantumul cel mai avantajos, lege noua , umblati cu jigniri si epitete nedemne de un rezervist adevarat deoarece nu sunteti in stare sa alegeti graul de neghina. Voit sau nu voi sprijiniti smecherii care au pierdut foarte mult la recalculare deoarece aveau pensiile smecherite ! Si scandalul de aici porneste si de fapt de la ei, cei lacomi ,a pornit totul, de la cei pensionati pe la 45-47 ani cu pensii de peste 9000 lei noi !

  22. De La Logistica says:

    Amice , tot idiot esti.
    Pleci de la niste premize acceptate drept axiome dar o dai in idiotenie pe la sfarsitul peroratiunii tale. Daca tu esti multumit de ce ai primit , prin misculatii legislative , nu inteleg de ce te amesteci , ca un natang, in problemele altora. Vii cu o sugestie complet idioata , sa ne facem noi o lege 164 . Cum adica , mai ghita cu rat uman , sa ne facem noi , cei care “am smecherit “pensiile dupa Legea 164 o alta Lege 164?. Pai daca tu ai muncit , stresat de smecheri , hoti , chiulangii , si ai fost recompensat cu o crestere a pensiei , de ce nu ai fost capabil sa te implici pentru aplicarea corecta a Legii 164, atunci cand incasai regulat o solda mai mica decat pensia-ti recalculata?. Ai o atitudine de idiot . Nu as fi intervenit , dar parca prea m-ai deranjat. Si nu esti primul din aceasta categorie. Afla , natangu-le , ca nu celora care li s-au diminuat pensiile , le-au crescut morcovul cu frunza cat boschetul , ci voua , acei carora li s-au marit pensiile in urma unei metodologii de calcul total incorecte, moral nu aritmetic. Multi ati iesit la pensie cu stagiul standard de 30 ani , efectiv de serviciu , adica cu solda si v-ati trezit cu stagiul de 20 de ani , inclusiv scoala miltara. Este cazul sa faceti “ciocul mic”.Te anut anticipat , la orice interventie a ta , iti voi raspunde din ce in ce mai vulgar. Asa meriti tu si cei din tagma ta. Sa-ti fie rusine , acum la sfarsit de an si-ti doresc tie si acelora din tagma ta , sa va bucurati de atata fericire in noul an cate bucurii au avut dupa recalcularea pensiilor cei disponibilizati , nu smecherii din capatana ta naroada.

  23. dracula2 says:

    Individul este si idiot si Cezar …

  24. indisciplinatu says:

    @nevada
    Da-ne un exemplu de rezervist cu peste 9000 lei pensie si care sa nu fi fost, atentie, pilot pe la Romavia sau magistrat militar, altfel chiar esti pe langa subiect. Oricum, restabilirea situatiei anterioare pentru cei care au pierdut la recalculare/revizuire, este perfect realizabil dpdv juridic.
    O noua lege, similara cu fosta L164, iarasi este perfect realizabila,..doar ca cei cu pensiile ADEVARAT “smecherite” pe L119 si OUGR 1 nu vor mai fi de acord,…aici e buba, nu pe pensiile stabilite in baza L164.
    Probabil esti unul dintre “beneficiarii” lui oprea….

  25. Liviu says:

    @nevada, amice, esti idiot! Cu diploma.

  26. marin says:

    Sa vezi ce incaierare intre pensionarii pe contributivitate si cei pe L 164 in cazul in care s-ar da ordonanta.

    Cine va fi arbitru ?????????

  27. civicul says:

    nevada are mare dreptate.modul in care se manifesta unii dintre cei cu pensiile diminuate este nedemn si dezonorant pentru orice militar darmite pentru colonei.eu ca civil,urmarind postarile nu incetez sa ma cutremur vazand asemenea meschinarii la oameni care se pretind ca au fost in slujba poporului-pai la poporul de rand cand obtine unul o pensie de 1400 de lei ,inseamna ca ala a fost cineva,director la vreo institutie,functionar cu mare raspundere si tot asa,pe cand aici vad ca indivizi pensionati dupa legi care numai in statul nostru aiurit si corupt puteau sa apara, la varste de 40-45 de ani care primesc pensii de 3000-4000-5000 si chiar mai mult de lei,si se considera nedreptatiti ca printr-o lege corecta,pe contributivitate,li s-au ajustat pensiile cu cateva sute de lei.mai multa lipsa de bun simt ,dezonoare , lipsa de demnitate si de simt civic pana la urma ,nu am vazut la nici o categorie de cetateni,nici macar la asazisii revolutionari.rusine, rusine fata de cei din care va trageti,huo!

  28. Marlon Juvet says:

    Lasă că știa Oprea Reevaluatu’ engleză, cât pentru toți la un loc….

  29. anonim says:

    Numai prostii s-ar bucura. Vezi art 180/legea 19/2000″ cuantumul cel mai avantajos” asta ca sa nu te mai bucuri.

  30. al adin says:

    ex: rezervist, colonel, intrat in MapN cu 5-10 ani inainte de pensionare, fost ziarist de prima pagina la Scanteia/in conducere in minerit/inginer sau maistru in trust Carpati inainte de 1989 si prin deconcentrate dupa 1990

  31. LoremIpsum says:

    @De La Logistica

    Cred ca acum detii recordul de invective pe centimetru patrat de text, care e problema ta pana la urma? Te deranjeaza aducerea in discutie a grupelor de munca? Daca ai ceva impotriva celor scrise de nevada combate ideea, da dovada ca ai fost militar si poarta-te civilizat nu ataca persoana.
    Apropos, daca nu ai de gand sa abandonezi maniera de discutii si vrei sa continui pe aceeasi linie vezi ca natangu-le se scrie legat, uite iti dau niste exemple de folosire corecta a gramaticii:
    “De La Logistica, natangule” sau “De La Logistica, agramatule”.

  32. tuku says:

    tuku says:
    Decembrie 25, 2012 at 4:47 pm

    Ma intreb si eu retoric – cati fosti militari mai sunt in aceasta tara – carpe vad pe toate paginile ! Cati ani va trebuie sa va desteptati … si… sa nu mai stati la mila politiceniilor ?
    De ce ? cei ce si-au batut joc de ARMATA – sunt inca vii ?
    Reply

  33. marincas says:

    Ar fi bine sa vezi si faptul ca normele de aplicare a art 180 / legea 19 /2000 prevad neindexarea pensiilor pina la echilibrarea diferentelor intre cuantumul recalculat si cuantumul mai avantajos.
    Nimeni nu se bucura ,lumea este nedumerita cum va suna o lege cu doua modalitati de calcul,lucru nemaintilnit. Si atunci nu-i nevoie de o lege noua cu prnicipii cit de cit echitabile pentru toti?

  34. Fane says:

    Pentru civicul din 29 dec. 2012 Eu cred ca faci parte din cei cu pensiile marite de catre izmenar si nicidecum din randul civililor, de aceea comentezi in numele acestora ,cand de fapt tu te temi ca printr-o Ordonanta s-ar putea sa cobori la pensia din decembrie 2010.Esti un las ordinar cum de altfel sunt si altii ca tine care dupa marirea pensiilor nu va mai intereseaza soarta celorlalti. Dar sa stiti cu totii ca exista un drept divin care odata si odata va face dreptate.Lasi ce sunteti.

  35. anonim says:

    Tare as vrea sa te vad cu pensia calculata cu 30 ani stagiu si cu grupa de munca corespunzatore locului de munca in care ti-ai desfasurat activitatea.(adica fara ,,daca esti functionar de birou).
    Lasa-te de goange.

  36. anonim says:

    Fabulezi.Dece nu-i dai si numele?Cine te crede ,daca nu aduci dovezi?Esti un farsor de proasta calitate.

  37. anonim says:

    De cat timp nu ai mai bagat indexarea cu rata inflatiei? Termina cu indexarea ca macane.Mai sapa tinere,mai sapa.

  38. yorick says:

    @ Lica
    mari prostii poti posta , deci FMI-ul nu da voie sa se revina la 10% dintre pensiile recalculate dar a fost de acord cu marirea a 90% dintre acestea !!!!!!!!!!!!! Tu te auzi ce debitezi ?!

  39. yorick says:

    ehe he Gheo dar ai vazut ce impact are saraca Biblie plimbata de procurori in mediul rural pe sub nasul taranilor ….

  40. yorick says:

    De ce nu vorbesti domnule specialist in legislatie despre cate principii fundamentale de drept si cate articole din Constitutia Romaniei au incalcat aceste legi da rahat ?!

  41. ardiles says:

    Fane ai dreptate,toata lumea la fel(binenteles sa difere varsta si vechimea ).

  42. De La Logistica says:

    Multumesc , natangule !
    Dar tot BOU ramai , cu toata cultura ta de ardei ( alege ce soi vrei tu ) .

  43. De La Logistica says:

    Corecta opinia !
    Numai sa nu te atace vreun fost furier de companie care nu intelege nimic altceva decat unde trebuie pus punctul , virgula , cum se scriu imperativele sau cum se foloseste cratima. Indivizii cu pensiile marite artificial ne mai avand alte dureri se interpun in discutiile celor care au avut de suferit de doua ori , prima data cand au fost disponibilizati , deci au devenit inutili si a doua oara cand li s-au diminuat drepturile oferite pentru compensarea actului lor de a renunta atunci cand li s-au cerut. Se interpun dar nu constructiv ci ca niste gainari care cauta permanent hartag dandu-se mari gramatici , in fond niste rahati cu crusta care nu put decat atunci cand ii starnesti.
    La Multi Ani !

  44. De La Logistica says:

    Stii cu ce te compar ?
    Acum ,cand te-ai descoperit, te compar cu un rahat cu crusta.Pana acum nu putzeai dar te-am starnit si ai inceput sa putzi. Urata forma de manifestare !

  45. LoremIpsum says:

    @De La Logistica

    He he, s-a suparat izmanarul.
    Spuneai ca nu ai fost functionar de birou. Dar ce ai fost, functionar operativ, de teren, de front? Mizeriile pe care le scoti din gura nu reusesc sa acopere ineptiile pe care le debitezi. Vezi ca mai intra pe aici si civili si ne faci tagma de ras, abtine-te.

  46. LoremIpsum says:

    @De La Logistica

    “ne mai avand”, esti varza prietene.
    Dar incet incet ai sa inveti, niciodata nu e prea tarziu.

  47. gheo says:

    Cred ca, fiind sfarsit de anj, ar trebui sa intram in “cel nou” cu sufletul golit de suparari si cu speranta ca va fi unul mai bun, lasand deocamdata, ciondaneala si incercand sa ne “reancarcam bateriile” pentru zile … poate mai bune, “LA MULTI ANI” si numai bine tuturor !.

  48. anonim says:

    Era nu demult unul pe internet cand Stelian P cand”tigri 2″.Ce mai pupa saracul in …. pe Basescu si UNPR. .De ceva timp i-a taiat popa limba.Sa fie de vina faptul ca UNPR s-a vopsit PSD? Ma intreb si eu, nu dau cu pm 7,62mm.

  49. Popescu says:

    Mai este Cristian – Poteras lt.col?

  50. anonim says:

    De trei ani , ” tinere” dar nu are nicio legatura cu comentariile de mai sus. aAsa ca mai citeste odata.

Leave a Reply


× 1 = 8