Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Distrugătorul USS “Donald Cook” va sosi la Constanţa

Distrugătorul USS  Donald Cook - foto wikipediaDistrugătorul USS “Donald Cook”, locat în baza navală la Rota (Spania) urmează să sosească în Marea Neagră.

“Scopul deplasării distrugătorului este acela de a oferi asigurări Aliaţilor cu privire la angajamentul american în regiune”, a declarat colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de NBC.

Potrivit postului american, Warren a confirmat miercuri că nava se va îndrepta către Marea Neagră, în zilele următoare, pentru a susţine Ucraina şi aliaţii din regiune în contextul crizei ucrainene.

Distrugătorul USS “Donald Cook” va participa la exerciţii ce vor fi programate, alături de aliaţii din regiune. El va ancora  în porturi aliate, aflate la Marea Neagră.
Potrivit postului american, nu există informaţii cu privire la data exactă la care distrugătorul va ajunge în zonă şi nici cu privire la durata şederii.

Anterior, distrugătorul USS Truxton a efectuat manevre împreună cu nave din România şi Bulgaria, în contextul crizei ucrainene.

Totodată, “misiunea USS Truxtun ar  urma să fie prelungită”,  potrivit presei bulgare, astfel că vor fi prezente două distrugătoare ameriane în Marea Neagră.

 

Sursa: www.nbc

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

40 Responses to “Distrugătorul USS “Donald Cook” va sosi la Constanţa”

  1. Pai ce sa faca si ei ?
    Se plimba si ei pe unde pot, cu 10 submarine nucleare rusesti pe dedesupt.

  2. Rusii ar trebui sa faca si ei exercitii navale linga americani in acelasi timp !
    Adica tot ce fac americanii(cu sanctiuni cu tot) sa faca si rusii, asta pentru ca afro-iudeo-americanii au luat-o razna si au s-o ieie pe cocoasa cit de curind !

  3. Ba n-ar strica sa le trimita din greseala o racheta pe distugatorul cuc !

  4. plotonierul says:

    Mai nene, în SUA nu te baga nimeni in seama, nu doar autoritatile de care vorbesti dar nici macar comunitatea romaneasca. Ai un blog plin de aberatii pe care nu ti-l citeste nimeni si te bagi in seama pe blogurile romanesti ca o musca enervanta. Daca nu te ia nimeni in seama ar trebui sa ai bunul simt si sa ne lasi in pace. Traim in anul 2014 iar mata ai ramas cu mintea pe vremea cand ai fugit din Romania.
    Ramai in lumea aia si nu ne mai tracasa.

  5. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ Plutonierul
    DREPT LA REPLICA
    Mai nene .
    Daca nimeni nu ma baga in seama dece am fost trimes la spitalul
    de urgenta de catre gorilele noii si eternei securitati ?
    Apoi ……singur si nesilit de nimeni am creiat asa numitul scandal ICR New York
    cand am am chemat politistii care injura limba engleza la expozitia antisemita
    pornografica si anticrestina .
    Scandalul m-a facut cunoscut chiar in cadrul
    militarilor cu grad mic si fara prea multa pregatire intelectuala.
    Intradevar traiesc in doua tari slab desvoltate SUA si Japonia dar in curand vom
    ajunge si noi la nivelul noului secol.
    Apoi…… nu am fugit ci am fost obligat de securitate ,sa aleg libertatea.
    Fac filme vizionate la cinematografele satesti iar expozitia mea de pictura
    DELA SALVADOR LA DEVA, oras transilvanian unde m-am nascut si de care ma leaga numeroa amintiri neplacute…..poate fi vizionata pe blogul personal, inclusiv prezentarea ultimului meu film
    Messia. (Vezi pe dreapta.)
    Cu o singura exceptie postez doar pe acest blog.
    Un blog cu comentatori culti si inteligenti. Cu exceptiile de rigoare.
    Multumesc pentru atentie. Sper sa nu se mai repete.

  6. ROBERT HORVATH SUA says:

    ERATA
    EXPOZITIA DELA SALVADOR DALI LA DEVA

  7. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ pitulice ionela
    ” afro-iudeo-americanii au luat-o razna si au s-o ieie pe cocoasa cit de curind !” iar tu pitulice mica ….vei sta din nou la coada la unt zahar si hartie higenica !

  8. ursu says:

    Roborţel, mic aurolac de NY ce eşti, după ce te-ai tot plimbat pe blogurile lui Plano, MH, Cezar maimuţa şi multe, multe altele unde ai sfîrşit prin a ţi se trage un şut în fund, acum vii aici şi poluezi şi acest blog. Stai liniştit pe bloaga aia a ta, cum bine îţi spunea cineva înainte şi nu ne mai stresa cu idioţeniile tale. Nu de alta, dar am ieşit din hibernare şi am o poftă nebună de a face sex, iar de te prind…

  9. ROBERT HORVATH SUA says:

    @Ursu
    Ma urmaresti cu atentie. Probabil dai si rapoarte.
    Plmba….ursu

  10. ROBERT HORVATH SUA says:

    ATENTIE !
    ASTEPT CU NERABDARE UN COMENTARIU PRO NATO.

    PROBABIL CA VA APAREA NUMAI DUPA MULT ASTEPTATA ELIBERAREA ROMANIEI,
    DE CATRE VITEAZA ARMATA ROSIE

  11. ROBERT HORVATH SUA says:

    INTREBARE
    DACA NIMENI NU MA BAGA IN SEAMA DECE VARANUL DAN VOICULESCU M-A DAT IN JUDECATA ? ASTEPT RASPUNS URGENT.

  12. Dani says:

    Da ce ma rusii nu au deastea.? Rusii aveau de toate chiar cand Ceausescu ne infometa la cererea lojei anticrestine a perciunatilor propaganada -due din care facea parte si el.Au facut rusii destule belele tarii dar infometarea populatiei ca si acuma nu e vina lor.

  13. Dani says:

    Iar apari cu vechituri bai broasca raioasa [esti ca sida forumului] .Stii expresia ”toti te bate toti te-n jura toti iti baga p.. in gura”.

  14. ROBERT HORVATH SUA says:

    Stimata redactie
    Postarile trimise din fundul curtii ar trebuie interzise.
    Miros.

  15. @RH says:

    D-le RH, ati adus contributii importante (informatii) in mass-media din Romania. Imi amintesc de “Averea diavolului”… Totusi, nu sunteti intrutotul indreptatit sa cereti cont celor ce scriu pe site. Nu este decat un site al pensionarilor care nu au treaba la pamant, la tara sau care au Internet. Din zeci de mii de pensionari militari, foarte multi nu stiu de acest site. Daca ar sti, ar fi interesant ce ar scrie. Sa nu uitam ca foarte mult am dorit sa scapam de rusi, crezand ca vom gasi, conform promisiunilor, un sistem democratic, cu libertati ale cetateanului, dar si al adevarului. Cand s-a taiat ilegal UN DREPT CASTIGAT (pensiile), actionandu-se RETROACTIV, dreptul castigat si neretroactivitatea fiind OBLIGATORII dupa deciziile de profil ale UE, NATO nu a enuntat nici o parere pentru cei ce au facut sacrificii pentru intrarea in NATO, lasand o conducere dezorientata total (si pusa pe capatuiala; 10 miliarde de euro furati de la buget anual, prin achizitii, deturnari de fonduri, licitatii trucate si tot tacamul, din care Curtea de Conturi a descoperit mai putin de 10%…) sa faca ce vrea (nu e vorba de implicare, ci, pur si simplu, de o evidentiere precum se fac acum zeci in domeniul politic, financiar, economic din partea Occidentului). Oricat ni se spune de STATUL DE DREPT acum, nu ne vine sa mai credem, din moment ce ne-am convins. Poate cei activi, ramanand mai putini (asta s-a vrut, de fapt), pentru a intra in standardele NATO, sa fie mai norocosi.
    D-le RH, asadar va bagati intr-o cauza pe care nu o cunoasteti. Ceva de genul ce ati patit dvs. cu vechiul regim.

  16. ROBERT HORVATH SUA says:

    Cine mi-a adresat ultimul mesaj ….Redactia ?

  17. ursu says:

    Da, daca Robort zugravul tine broasca intre buze!

  18. ursu says:

    Nu, nu redacţia ci Vladimir Ilici Lenin. Cică vrea să vă vedeţi cît mai curînd…

  19. @RH says:

    Intr-adevar, nu Redactia. Pentru ca cei de pe site sa nu creada ca a fost “ultimul mesaj”, desi spuneati ca site-ul e supervizat si, probabil, urmarite serverele prin satelit, va mai trimit un mesaj. Sunt un pensionar militar, nici scund, nici inalt, nici slab, nici gras…, care am folosit numele “@RH”. Nu sunt o celebritate ca dvs, nici nu mi-as dori. Cred ca stiti mai bine, e periculos…

  20. ROBERT HORVATH SUA says:

    SA INVATAM SA VORBIM DIN NOU LIMBA ROMANA !
    @ RH
    Nu cred ca sunt o celebritate dar sunt un artist relativ cunoscut.
    Sunt cunoscut printre romani si mai ales de comunitatea romaneasca din
    NY ca ….scandalagiu. Ultimul scandal de pomina ICR New York.
    Voi fi in curand bogat. Pentru internarea mea la spitalul de urgenta statul
    roman va platii 1000.OOO $.O parte din bani vor fi alocati unui centru de cultura
    aici in centrul lumii.
    PROMIT PE CUVANT DE ONOARE ,INFINTAREA UNUI CENTRU CULTURAL UNDE
    FOLOSIREA LIMBII ROMANE NU ESTE INTERZISA.
    Iar daca un maghiar sare in apararea limbii romane…nu suna a bine !

  21. @RH says:

    La demonstratiile impotriva regimului Basescu-Boc, Jandarmeria a bagat “Site-ul de cultura” in duba… Acum, cu banii obtinuti dintr-o illegalitate indreptata asupra dvs., faceti pasi tot spre cultura. Reiese ca e foarte importanta cultura, dar ganditi-va la recuperarea sanatatii, la propria persoana si la protectie, deoarece, din ce am mai citit despre dvs, atat de pe site-ul personal, cat si din presa, ati avut multe incercari. Sunteti foarte implicat, dar tragand linie, dupa atatia ani, intrebati-va daca se merita. Lasand la o parte patriotismul, dragostea de tara. Credeti ca o sa va faca cineva statuie ?

  22. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ R.H
    Sunt deja o statuie vie !

    DREPT DE REPLICA ADRESAT LUMPENILOR SI UNOR INTELECTUALI PRO BASESCU DIN SPATIUL MIORITIC !

    Asist la atacuri anti robertiene din partea unor intelectuali si pensionari militari.
    Traian Ungureanu : Robert Horvath Statuia Mitocanului Roman la New York in care sunt acuzat ca port camasa verde si mananc numai sarmale.
    Ion T Morar
    ” Un papagal ungur bruiaza arta romana la New York”
    unde sunt acuzat pe invers.
    Sunt declarat spion multilateral. Nu anchetat de securitate ci anchetator.
    DREPT DE REPLICA :
    Inbrac camasa verde numai duminica. O pastrez ca amintire dela rebeliunea legionara. Este adevarat ca sunt ahtiat de muzica populara
    neautentica. In timpul zilei mai spre seara ascult ci Kiyoko si intreaga mea familie nipona …romante si numai romante. Aceasta a renuntat definitiv la bucataria traditionala japoneza specializandu-se in mamaliga cu smantana
    cum se mananca in ardeal. Ma intreb zi si noapte dece favoritul meu Zelea Codreanu a fost trimis de Ion Antonescu alaturi de evrei la Buchenwald . Recunosc ca sunt trimes in Japonia unde locuiesc sa fac spionaj industrial si sa umplu barurile de noapte cu dansatoare romanesti specializate in hore si alte dansuri erotice.
    Ma prefac zi si noapte pretanzand ca sunt un dusman a lui Basescu dar
    cu adevarat sunt un admirator al buzelor ficei sale.
    Desi sunt acuzat ca sunt legionar si nationalist…..sunt doar un biet hun mancator de romani. Maresalul Antonescu este de fapt favoritul meu,
    Atitudinea lui degajata anti coreoliana ma emotioneaza profund.
    Refuz sa vorbesc englezeste la ICR si am curajul nebun de a cere intrebuintarea limbii romane la centrul anticultural si antiromanesc ICR .
    Scandalul ICR New York nu a fost creiat de mine ci de Basescu, Patapievici etc.
    Politia americana venita in miez de noapte la galeria nationala nu cauta zvastici ci secera cu ciocanul.

    Perciunatii americani se bucura de deschiderea infarsit dupa al doilea razboi mondial, a unei adevarate expozitii antisemite sponsorate de statul roman.
    Cad in minciuna cand spun ca cladirea de 21 sau 27 de etaje a securitatii
    romane este plina de securisti.
    Iau comisioane de la regele Mihai.
    Nu sunt cineast profesionist si mi-am facut studiile la o cinemateca sateasca aproape de satucul lui Tigrisor.
    Armata ……..la Spitalul Militar sectia psihiatrie.
    Nu am fost in ancheta securitatii ci anchetator.
    Sunt agent al tituror servicilor secrete inclusiv cel moldovenesc.
    Ma gandesc sa i-au Ardealul dar nu am timp fiind ocupat cu filmarile.
    Cer scuze in final semi domnilor si a celorlanti minoritari ca si mine dealtfel.
    Raman la concluzia ca cersitul trebuie interzis prin lege
    in randul cadrelor militare si civile.
    Acest drept de replica trebuie citit invers.

  23. @RH says:

    O cladire adusa in acest stadiu e greu sa mai fie reabilitata. Iar personalul, si asa avand multe altele pe cap, daca se mai ocupau si de curatenie, deveneau incompatibili si-i prelua ANI (daca nu stiati, ANI e sora cu DNA si ar fi trebuit sa fie impartiale). Oare am gresit eu ? ANI stiu ca se ocupa si de cultura, precum cazul Mircea Diaconu. Cred ca solutia fireasca ar fi predarea cladirii (cu incercarea, totusi, de a mai salva ceva; macar pentru imagine) si preluarea alteia. Numai ca mutarea (inclusiv a aparaturii de ascultare/inregistrare) creeaza dureri de cap. Altfel, mult nu va mai dura. Ori vor muri oameni intoxicati, ori americanii vor gasi o solutie “contondenta”…

  24. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ CORECT.

  25. Dani says:

    Nu mai posta ba bozgore [ sida forumului ]cu doua nikuri [nume]

  26. Dinu says:

    RH, daca vrei sa duci conversatii mai aprinse, intra pe Google, pe: “Fara secrete Romania”, “Efemeride.ro”, “Secretele lui Lovendal”.

  27. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ Dani
    Minoritar bronzat dela….”nature”.

  28. Relutu says:

    Unu-i bozgor, altu-i caprar, ce sa faci, asa e cand te bagi in discutii cu un taran cu sapca moscovita!

  29. Mai exista romani says:

    Bai relutu zis si retard multiplu tu numai rusi visezi.Culmea ii critici chiar pe aia care ia-i slujit cu credinta pana te-au dat afara din armata..

  30. ROBERT HORVATH SUA says:

    @ Relutu are o gandire adinca si surprinzatoare.

  31. Dss says:

    Frate Horvath, ma umpli de lacrimi cind spui ca ”Apoi…… nu am fugit ci am fost obligat de securitate ,sa aleg libertatea.”
    Criminala de Securitate te-a ”obligat sa alegi LIBERTATEA”.
    Eu i-as scopi pe securistii aia haini.
    Asa ca, TE ROG SE NE SPUI, DESCHIS, PUBLIC, UN NUME DE SECURIST DINTRE CEI CARE TE-AU OBLIGAT SA ALEGI LIBERTATEA !
    Unul, unul singur ! Fiindca nu cred ca toti cei cca 10 mii de securisti cit avea Romania in 1989(fara civili, femei de serviciu si alte citeva unitati neoperative) s-au prezentat in fata matale sa te roage sa alegi…..chestia aia pe care o ai in gura !!!
    Dar, daca nu poti spune, macar, UN SINGUR NUME, (ca sa vedem ca nu esti mincinos ordinar si tradator pe deasupra), mai scuteste-ne, ca sa nu ne obligi sa-ti scriem citeva pamflete de le vei folosi pentru scenarii la filmele tale de rahat !!!
    Hai, cinta sau iti facem un LSD sa te dezlegi la lingurica !

  32. Gheo says:

    “Relutu”, după vocabular, se pare că eşti vestitul “relutu” care apărea scris cu verde. Ai înviat măi, Gâgă?

  33. ROBERT HORVATH SUA says:

     
    @ Relutu trebuie aplaudat …..
    Comentariul lui impotriva ” caprarului cu sapca sovietica ” reprezinta
    o premiera cu caracter semi istoric. Pentru ceilalti NATO reprezinta dusmanul
    care poate sa impiedice o noua eliberare.

  34. ROBERT HORVATH SUA says:

    Stimata redactie
    In vremurile mai bune, inainte de ocuparea Crimeiei, apaream cu litera verde…
    permitind o trimitere directa spre blogul personal. Se pare ca atitudinea mea impotriva
    securistilor si a agentiilor rusi UDMR a produs o stare de nervozitate iar atitudinea mea contrara eliberarii tarii de catre tancurile sovietice ….a pus capac.
    Nu pot sa va multumesc. Respecte.

  35. ursu says:

    Da zugravule, inainte “apareai” verde ca o musca ce trage la…

  36. Relutu says:

    Cenzura Gheoista este la datorie, nu pot da replici!

  37. Gheo says:

    “Relutu”, pentru vigilenţă meriţi o recompensă: Moneda Unică IEuropeană. Să-mi spui dacă vrei mai multă.

  38. Gheo says:

    “Relutu”, lasa parintii in pace…sa-si doarma somnul de veci. Hai sa discutam noi, dar sa nu vorbim vorbe. Toate cele bune, batrane!

  39. Relutu says:

    Gheo, tocmai asta ti-am spus, sa-ti lasi mama in pace dar tu pricepi tare greu!
    Tu vrei sa “vorbeste” cu mine, dar cum pot eu discuta despre reprezentari matematice ale unor realitati cosmice, de exemplu cu unul ca tine care nu-si poate reprezenta nici macar circuitul digestiv al motatei careia ii pazesti fundul pentru a nu pierde outul?

  40. Gheo says:

    “Relutu”, ce se intampla cu tine? Iar ai inceput sa delirezi? Unde te afli…la spital? Ai inceput să te crezi matematician, tu un mucea – flaimucea care ai citit doar RG-urile. Neuronii tăi au luat-o razna şi se plimbă haotic precum electronii vagabonzi. Bagă-ţi minţile în cap, Reluţule!