Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Dmitri Rogozin – reprezentant special pentru cooperarea Rusiei cu NATO în privinţa apărării anti-rachetă

Preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a desemnat pe ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, drept reprezentant special al şefului statului pentru colaborarea cu Alianţa Nord-Atlantică în privinţa apărării anti-rachetă.

Anunţul a fost făcut de liderul de la Kremlin pe 18 februarie, în deschiderea şedinţei Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, care are loc la Soci.

Dmitri Medvedev a precizat că lui Rogozin i-au fost transmise toate prerogativele pentru a purta negocieri cu NATO pe acest subiect. Lui i s-a mai cerut să formeze un grup de lucru “pentru soluţionarea acestei probleme”, citează AGERPRES.

Trimisul special al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, are reputaţia de a spune lucrurilor pe nume, el exprimându-se în nenumărate rânduri critic la adresa NATO.

La summitul bilateral din noiembrie 2010 de la Lisabona, Rusia şi NATO au convenit să coopereze pentru a crea un sistem teritorial de apărare antirachetă în Europa. NATO a exclus însă posibilitatea creării unui sistem comun de apărare antirachetă.

Sursa: AGERPRES

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “Dmitri Rogozin – reprezentant special pentru cooperarea Rusiei cu NATO în privinţa apărării anti-rachetă”

  1. Dan says:

    Pai normal ca NATO a exclus posibilitatea crearii unui scut anti-racheta comun cu Rusia si asta din motive foarte clare: tot ce vor de fapt vorkarii este tehnologie in domeniul apararii anti-racheta. Sistemele lor anti-racheta nu sunt atat de avansate ca cele ale americanilor, deci singurul motiv pt care faca atata scandal curvesc in legatura cu apararea anti-racheta este ca vor si ei o parte din tehnologie. Rusii astia chiar sunt patetici cu obsesia si disperarea lor de a nu cumva sa ramana in urma americanilor in domeniul militar… Iar o intrebare foarte buna este: de ce nu dezvolta ei singuri sisteme anti-racheta, ce trebuie sa faca scandal ca niste zdrente ca sa primeasca tehnologie? Asta nu-mi place mie la ei: ca au un comportament pur tiganesc. Niste curve.

  2. CopperNick says:

    @Dan
    Corect cu precizarea ca ceea ce ne place la rusi sunt rusoaicele.

  3. CopperNick says:

    Rogozin este un grobian, crescut in spiritul grosier al KGB si MAE rus, un fel de Cosmin Gusa cu tupeul completat cu imbecilitatea lui Popoviciu, aplecarea spre combinatii a lui Hrebengiuc, gustul pentru bani al lui Tariceanu, viclenia de a nu lasa urme a lui Iliescu si dorul de adrenalina a lui Basescu de a juca ruleta ruseasca cu pensionari.