Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Dosarul angajărilor ilegale din Jandarmerie revine în atenţie

După scandalul cu mita de la MApN, după marele show mediatic cu corupţia din vămile româneşti, revine în atenţie dosarul legat de angajările ilegale din Jandarmerie. Astfel,se pare că fostul chestor principal de poliţie, Petre Tobă, cunoştea detaliile angajărilor ilegale din Jandarmerie.
Cu toate acestea, “singura reacţie pe care a avut-o a fost aceea de a scăpa cât mai repede de cei trei subalterni de-ai lui”, citează Realitatea din declaraţia ce apare în dosarul angajărilor ilegale de la Jandarmerie. Declaraţia respectivă a fost făcută de unul dintre funcţionarii de la Resurse Umane din cadrul IGPR.

La începutul lunii noiembrie 2010, la Direcţia de Resurse Umane din IGPR, au ajuns dosarele de transfer a trei jandarmi şi a unui pompier.

Dosarele aveau caracter de “urgenţă”, iar recomandarea venea chiar de la fostul şef al direcţiei de resurse umane din Ministerul de Interne – Adrian Pătraşcu.

Petre Tobă a semnat rapoartele de transfer, chiar dacă pentru niciunul nu fuseseră identificate funcţiile noi pe care urmau să le ocupe.

Printre ei se afla şi un “proaspăt” colonel de jandrami – Cornel Faris. Faris nu avea stagiul militar satisfăcut, dar absolvise două facultăţi pe baza unei diplome de bacalaureat falsă.

“Dl. chestor Pătraşcu Adrian mi-a transmis că dl. colonel Faris nu va rămâne pentru mult timp în corpul IGPR şi, de asemenea, am înţeles că situaţia lui şi a celorlalţi este cunoscută la nivelul conducerii MAI”, le-a explicat procurorilor angajatul direcţiei de resurse umane din IGPR.

Drept urmare, lui Faris i s-a găsit funcţa de şef al serviciului sistematizare din Poliţia Rutieră, iar celorlaţi – posturi în cadrul poliţiei capitalei şi la unităţile de sector.

Pentru colonelul Faris, funcţia din poliţiei era una tranzitorie către direcţia economică din ministerul de Interne.

“Tobă mi-a recomandat să fac ceva ca Faris să plece (n.r. din IGPR) pentru că aveam informaţii despre scandalul cu el şi pentru că Faris era doar cu împuternicire pe post.”

Colonelul Faris nu a mai ajuns şef in minister, ci a fost trasferat la Serviciul de Protecţie a martorilor unde a fost pus la dispoziţie.

Fostul şef al poliţiei Române Petre Tobă a fost destituit pe 23 noiembrie, la scurt timp după consumarea acestui episod.

Motivele oficiale au fost legate de scandalul de la Piatra Neamţ, în care şeful poliţiei judeţene a fost acuzat de implicare în reglări de conturi între două clanuri de interlopi.

Sursa: Realitatea

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Dosarul angajărilor ilegale din Jandarmerie revine în atenţie”

  1. arti 78 says:

    Fara stagiu militar indeplinit si cu diploma de bacalaureat falsa poti ajunge colonel la jandarmi?????
    TIPII SUNT TARI.
    E CLAR, NU NE MAI FACEM BINE….

  2. Briza says:

    Discutam despre, un anume Faris, care a ajuns, ( unii stiu cum), colonel si care se vroia director in MAI, dar nimeni nu discuta si despre papusarii sefi(chestorii premiiati de Baselu) din MAI: Baci si Patrascu. Oare daca pentru un civil penal, tip Faris, se spune atatea, despre cei doi ce se poate spune? sau baietii sunt transferati si ei tot la Serviciul de Protecţie a martorilor, sa fie ascunsi bine prin sistem, ca de … “prietenii stiu de ce”. Zau chiar ar fi interesant, asa ca divertisment, cateva date despre acestia….

  3. Papa Oscar says:

    Mare-i gradina Ta Doamne!
    Multe vietuitoare Ti-ai adunat in ea!
    Fereste-ne Doamne de ele!!!

  4. un cetatean says:

    Pe cand un control al angajarilor si promovarilor din armata? Cred ca am afla lucruri cel putin interesante. Ce ziceti?