Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Dosarul Babiuc-Cioflină-Becali faza cercetarea judecătorească

Instanţa supremă a început cercetarea judecătorească în dosarul în care sunt judecaţi Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi fost şef al Marelui Stat Major General, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării, fiica acestuia, Ioana Babiuc şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind schimbul de terenuri.

Instanţa a anunţat începerea cercetării judecătoreşti şi a dat citire actului de acuzare întocmit de procurorii anticorupţie şi depus la dosarul cauzei. După citirea acuzaţiilor şi a stării de fapt, aşa cum a fost ea reţinută de procurori pe baza probelor de la dosar, instanţa a dat citire pe scurt tuturor cererilor depuse la dosar, între termene, de către avocaţi.

Avocaţii inculpaţilor cer în principal restituirea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea refacerii urmăririi penale, pe motiv că pe parcursul anchetei ar fi avut loc mai multe vicii de procedură, precum lipsa dreptului la apărare, nerespectarea dreptului la un proces echitabil sau nelegalitatea începerii urmăririi penale.

Avocaţii şi-au menţinut toate cererile, iar în ultimul cuvânt Victor Babiuc a ţinut să le arate judecătorilor că “Ferma Roşia nici nu mai există, pentru că a fost toată revendicată şi câştigată, în caz că nu ştiaţi, iar statul nu a fost şi nu este proprietarul acestei ferme”.

“Procurorul justifică prin faptul că nu s-a făcut dovada că nu statul este proprietar, dar nu eu trebuie să mă apăr, ci el trebuie să dovedească faptul că sunt vinovat”, a conchis fostul ministru al Apărării.

Instanţa a rămas în pronunţare pe toate excepţiile invocate în acest caz, urmând să se pronunţe cu privire la restituirea dosarului la DNA peste două săptămâni şi a stabilit un termen provizoriu de fond pentru 16 iunie.

În noiembrie 2010, Dumitru Cioflină, Victor Babiu, Ioana Babiuc şi Gigi Becali au fost trimişi în judeactă în cazul transferurilor de terenuri între finanţatorul FC Steaua şi MApN.

Dumitru Cioflină este acuzat în acest dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 – 2000, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi luare de mită, respectiv 3.000 de dolari.

Ioana Cristina Anca Babiuc este acuzată de complicitate la luare de mită, iar George Becali de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 1996 – 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Astfel, inculpaţii Cioflină Dumitru şi Babiuc Victor, uzând de prerogativele funcţiilor de conducere pe care le deţineau în cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN şi Becali George cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează proprietatea publică şi circulaţia juridică a terenurilor, în defavoarea statului. Cei doi inculpaţi au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condiţiile în care instituţii ale statului şi funcţionari din cadrul MApN implicaţi atrăgeau atenţia cu privire la diferenţa de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului şi lipsa utilităţii terenului de la Ştefăneştii de Jos pentru MApN. Pentru a da o aparenţă de legitimitate acestor schimburi, Cioflină şi Babiuc au inclus în Planul de apărare al ţării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ştefăneştii de Jos.

sursa: MEDIAFAX

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.