Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Eşec în negocierile pentru instituirea primului tratat care să reglementeze comerţul cu arme convenţionale

Potrivit France Press, citată de Agerpres, după săptămâni de lucru negocierile pentru instituirea primului tratat care să reglementeze comerţul cu arme convenţionale s-au terminat printr-un eşec. Cel mai probabil, discuţiile vor fi reluate la ONU în perioada următoare.

Argentinianul Roberto Garcia Moritan, preşedintele conferinţei, a declarat că “Textul pe care îl propusesem era un proiect de tratat, unele ţări nu-l agreau, dar imensa majoritate era de acord. Vom continua să lucrăm pe această bază. În continuare, una din posibilităţi este de a cere Adunării generale a ONU să ia o decizie, adică de a decide dacă trebuie să aibă loc noi negocieri şi când”. Viitoarea sesiune a Adunării va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, la New York.

Cele 193 de state membre urmau să se pună de acord vineri 27 iulie asupra regulilor de conduită în comercializarea armelor. Aceste reguli trebuiau să oblige fiecare ţară să evalueze dacă armele vândute riscă să fie utilizate pentru comiterea unor “grave violări ale drepturilor omului” şi atentatelor sau să fie deturnate de criminalitatea organizată.

SUA şi Rusia au cerut timp pentru a se pronunţa, atitudine adoptată şi de China, India, Indonezia şi Egipt.

Potrivit unor surse diplomatice, raportul pe care Moritan îl va transmite Adunării generale conţine propunerea ca negocierile să fie reluate în primele două săptămâni ale anului 2013.

sursa: AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.