Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Exerciţiu NATO în Georgia – în luna mai

NATO a anunţat că va desfăşura aplicaţii militare în Georgia în perioada 6 mai – 1 iunie, pentru a îmbunătăţi coordonarea între forţele Alianţei şi cele ale ţărilor partenere.

NATO va efectua exerciţii (…) de la 6 mai până la 1 iunie în Georgia. Planificarea acestor exerciţii a început în primăvara lui 2008 cu scopul de a îmbunătăţi colaborarea între NATO şi ţările partenere”, se arată într-un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

Aceste exerciţii la care vor participa 1.300 de militari din 19 ţări membre şi non-membre ale Alianţei vor avea loc la 20 de kilometri est de Tbilissi, în tabăra de antrenamente de la Vaziani.

Georgia nu este membru al NATO. În cadrul summitului de la Bucureşti din aprilie 2008, Aliaţii au refuzat să le confere Georgiei şi Ucrainei statul de candidat oficial la NATO, promiţându-le însă “aderarea la un moment dat”.

Rusia a cerut amânarea acestor exerciţii pe care NATO intenţionează să le organizeze în luna mai în Georgia.

Moscova consideră că aceste exerciţii “nu fac decât să complice o situaţie deloc simplă în regiune”, a menţionat purtătorul de cuvânt al misiunii ruse, făcând referire la tensiunile dintre Osetia de Sud şi Abhazia şi manifestaţiile organizate de opoziţie împotriva preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili.

“Vom trimite o scrisoare la NATO pentru a cere ca acestea să nu fie desfăşurate pentru moment”, a adăugat el.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Exerciţiu NATO în Georgia – în luna mai”

  1. Ando says:

    Vom vedea cum actioneaza Rusia in iarna cu gazele.

  2. DE CE BAL says:

    Este primul succes al Pentagonului in relatia cu Obama. Si primul avertisment al noii administratii de la Casa Alba pentru Kremlin – transferat la nivel NATO.
    Asa ca, in ce priveste demonstratia a la longue a fortelor pro-ruse: usor cu pianul pe scari…

  3. SCOR ILO says:

    Interesant ca Uzbechistanul se retrage de la acest exercitiu.

  4. DE CE BAL says:

    Exercitiul este un test de diplomatie internationala.
    Orbit de orgoliu, Kremlinul nu s-a prins…