Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Federaţia Militarilor din România – o perspectivă pentru reunirea asociaţiilor militarilor

Vineri, 26 februarie a avut loc în Sala Marsilia a Hotelului Novotel din Bucureşti, conferinţa de presă a Federaţiei Militarilor din România (FMR).

Au participat gl.bg.(r) Gropan Nicolae, preşedinte al Federaţiei Militarilor din Romania şi preşedinte al Asociaţiilor Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic -A.C.M.R.T.I.R.E.; col.(r) Constantin Adrian – preşedintele Fundaţiei “Ordinul Militar din Romania”, col.ing. (r) Toba Francisc, preşedinte al Asociaţiei Proiect SEMPER FIDELIS, general (r) RUS Iosif, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii – A.R.P.I.A., gl.bg.(r) Savoiu Bartolomeu Constantin, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, col.just.(r) Simion Constantin, preşedinte al Asociaţiei de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat – A.S.P.M.D., com.sef(r) Georgevici Viorel, preşedinte al Asociaţiei “Col umna Club”- ASCOL; reprezentanţi ai presei, alţi invitaţi.

În cadrul conferinţei a fost anunţată decizia de a se înfiinţa  Federaţia Militarilor din Romania (FMR) şi obiectivele ce şi le propune noua organizaţie.

În contextul conferinţei de presă s-au exprimat şi puncte de vedere referitoare la  atitudinea actualilor guvernanţi vis-avis de  Armata României. Gl.bg. (r) Gropan s-a referit în special la primul ministru şi la ministrul muncii; el a spus că  “afirmaţiile acestora, precum că militarii sunt beneficiarii unor salarii şi pensii de lux” sunt umilitoare. Gropan a explicat, venind în spijinul afirmaţiei sale, că militarii nu au salariu, ci SOLDĂ – cuvânt etimologic, ce vine de la soldaţi, iar “Legea 164, a pensiilor militare de stat, a fost apreciată în 2007, de Comisia Europeană ca fiind printre cele mai corespunzătoare ale jurisprudenţei europene”.

FMR, şi-a propus ca, până miercuri, 03 martie a.c., să-şi facă publică poziţia faţă de proiectul Legii unice de salarizare şi a Legii pensiilor, considerate ca fiind “anti-constituţionale, anti-româneşti, anti-europeane şi anti-euroatlantice”.

“Se vor face demersuri legale de atacare a legii pensiilor, dar, doar după adoptarea acesteia”,  a spus Gropan.

Preşedintele Asociaţiei Proiect SEMPER FIDELIS, col.ing (r) Toba Francisc a susţinut “implementarea şi promovarea conceptului german: “haina militară reprezintă cetăţeanul în uniformă”, adică militarul este parte a sistemului social, membru activ al “cetăţii”. Acesta a subliniat că trebuie să “devenim (militarii şi militarii rezervişti n.r) parteneri de dialog în cadrul sistemului socio-economic naţional”. În sprijinul afirmaţiie sale, dr. Francisc Tobă a dat citire articolului 7 al Recomandării Consiliului Europei nr. 1572/2002, în conţinutul căreia se face referire expresă la acordarea de drepturi suplimentare membrilor forţelor armate ale statelor membre ale UE.

Printre acestea: dreptul la libera asociere, înfiinţarea de sindicate care să participe la negocieri legate de salarizare şi condiţiile de angajare, libertatea membrilor forţelor armate de a se înscrie în partide politice, crearea unui birou specializat pentru problemele membrilor forţelor armate în cadrul instituţiei Avocatului Poporului.

Gl.bg.(r) Săvoiu Bartolomeu Constantin, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, a subliniat că pentru prima oară în România o federaţie îşi propune să reunească asociaţii din toate sistemele responsabile de securitatea naţională, pentru apărarea intereselor membrilor acestor instituţii.

În prezent FMR grupează 11 asociaţii care reprezintă interesele a peste 12.000 de membrii.

Membrii FMR sunt:

– Asociaţia Naţională Democrată de luptă împotriva corupţiei, preşedinte col (r) Dobre Tudorel;
– Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic -A.C.M.R.T.I.R.E., preşedinte gl.bg.(r)

Gropan Nicolae;
– Fundaţia “Ordinul Militar din Romania” – preşedinte col.(r) Constantin Adrian;
– Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS – preşedintecol.ing. (r) Toba Francisc;
– Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii -A.R.P.I.A – preşedinte general (r) RUS Iosif;
– Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România – preşedinte gl.bg.(r) Savoiu Bartolomeu Constantin;
– Asociaţia de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat – A.S.P.M.D. – preşedinte col.just.(r) Simion Constantin;
– Asociaţia “Col umna Club”- ASCOL – preşedinte com.sef(r) Georgevici Viorel;
– Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România “Condor” – preşedinte col (r) Iancu Gheorghe;
– Asociaţia “General Roland Pârlogeanu”, Medgidia – preşedinte col (r) Fratu Gheorghe;
– Fundaţia MCP (Mass Communication Power) – preşedinte col (r) Georgevici Mihail.

“COMUNICAT DE PRESA

– Bucureşti 26 februarie 2010 -

Analizând realitatea societăţii românesti în care clasa politică se manifestă tot mai pregnant ca apărătoare a intereselor partinice, de grup,  negând principalii piloni ai statului UNITAR ROMÂN, manipulând, dezbinând si contrapunând diferitele pături şi categorii sociale , reprezentanţii “MARII MUTE” au hotărât pe data de 25 noiembrie 2009, în cadrul unei adunări generale, constituirea Federaţiei Militarilor din România.

Toti reprezentanţii celor 11 structuri asociative din domeniul apărării, ca membrii fondatori, au apreciat ca situaţia impune unificarea eforturilor tuturor celor care au slujit ţara în haină militară împotriva campaniei tot mai virulente de dezinformare a poporului şi de transformare a militarilor în ţapii ispăşitori ai impotenţei politicienilor de a gestiona si guverna România.

Federaţia este persoană juridică română de drept privat, neguvernamentală, fără scop lucrativ, independentă şi autonomă, fără afiliere la partide sau alte mişcări politice, potrivit cu legislaţia în vigoare pe plan naţional,european şi internaţional la care România este parte semnatară şi cu prevederile propriului Statut.

Federaţia are ca scop dezvoltarea capacităţii organizaţionale, a cooperării şi creşterii forţei de acţiune a organizaţiilor membre, susţinerea acestora în relaţia cu autorităţile statului, centrale sau locale, cu instituţii publice sau private, în vederea creşterii calităţii vieţii şi apărării demnităţii umane, păstrarea şi cultivarea tradiţiilor morale şi spirituale ale poporului român, ale militarilor şi profesiilor membrilor structurilor asociative afiliate la Federaţie. In acest sens se va dezvolta şi intensifica colaborarea cu alte organizaţii neguvernamentale, interne sau internaţionale care au scopuri similare sau apropiate.

Pentru îndeplinirea acestui scop Federaţia îşi propune următoarele obiective:

a) reprezentarea, promovarea, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor organizaţiilor afiliate, în faţa organelor puterii legislative şi executive – centrale şi locale -, a altor organe şi organizaţii din ţară şi străinătate;

b) respectarea specificului structurilor asociative componente, a deplinei libertăţi de opinie şi acţiune a acestora, în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii lor;

c) participarea la iniţierea, elaborarea şi promovarea actelor normative în domeniul protecţiei şi asistenţei sociale şi medicale atât pentru membrii structurilor asociate,cât şi pentru familiile acestora;

d) militarea fermă pentru respectul cuvenit slujitorilor ţării în haină militară, a veteranilor de război şi urmaşilor acestora, a profesiilor cu grad ridicat de periocol, pentru păstrarea şi cultivarea valorilor morale şi a tradiţiilor istorice ale poporului român, a valorilor euroatlantice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europenă a Drepturilor Omului, Constituţia României şi altor documentele interne şi internaţionale in domeniu.

e) acordarea unui sprijin real structurilor afiliate Federaiţei în elaborarea strategiilor proprii sau de grup în concordanţă cu legislaţia în vigoare- naţională, europeană şi internaţională la care România este parte semnatară.

Ne exprimam consternarea si indignarea faţă de atitudinea agresivă şi defăimătoare la adresa slujitorilor ţării, sub drapel, în haina militară, a primului – ministru, vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Nu am fost, nu suntem şi nu vom fi niciodată beneficiarii unor beneficii “de lux” a unor pensii “nesimţite”. Nici generalii pe care îi blamaţi cu atâta uşurinţă nu beneficiază de “drepturi nemeritate”. Ar trebui ca atât primul ministru cât şi minstrul muncii să cunoască perevedrile Legii nr.164 – legea pensiilor militare de stat şi să nu mai dezinformeze că se adaugă sporuri înaintea ieşirii la pensie pentru a obţine venituri “nemeritate”.

PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI MILITARILOR DIN ROMÂNIA
Gl.bg.(r) Nicolae GROPAN”


sursa: corespondenţă Bucureşti – Dank Media

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

54 Responses to “Federaţia Militarilor din România – o perspectivă pentru reunirea asociaţiilor militarilor”

  1. kamyna says:

    Urat….fff urat tavarisci zindikalisti……politruci…asa va invata mentorul vostru….cel vandut motanului? Dupa capetele voastre seci, cine nu e de acord cu aberatiile si abramburelile voastre este basist? Halal gandire……ciumpalacilor si parpalacilor……Si ce veti face pe 9 decembrie? Cum va veti razbuna? Veti vota cu cei care au jefuit Romania in ultimii 23 de ani? Atata va duce tartacutza…..atata stiti……dati-i inainte……

  2. Ionel N. says:

    @ kamyna
    Daca-mi permiti .poti sa-mi spui despre care jefuitori vorbesti:usl-isti sau pdl-isti????
    Eu tin cu hotii lor fiindca sunt mai cu obraz si mai scapa si la prostime cate ceva!!
    Hotii vostri au mainile prea stranse si nu scapa nimic printre degete!!!!! Totul este pentru ei si gasca lor!

  3. Covasneanu says:

    kamyna! las-o draqu de purcea! nu mananca… nu-i ma da!

  4. ion says:

    Eu si toti rezervistii din garnizoana mea vom vota USL pe 9 decembrie !!!