Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, la DNA

Cercetările în cazul “Lotul”-ui format din 11 generali, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, precum şi alţi oficiali ai Ministerului Apărării, care au organizat un schimb de terenuri dintre MApN şi Gigi Becali, au ajuns în faza chemării lui Babiuc la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).


Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a afla concluziile expertizei dispuse de procurori în această cauză. Fostul ministru a declarat că a avut o serie de obiecţiuni la această expertiză.

Pe data de 4 februarie a fost chemat la DNA şi Gigi Becali care a luat cunoştinţă de rezultatele expertizei. Expertiza a fost dispusă în anul 2008 pentru că existau o serie de neclarităţi privind datele tehnice ale terenului.

Becali este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

În cauză mai sunt învinuiţi Victor Babiuc – ministru al Apărării în perioada în care s-a făcut schimbul -, 11 generali, precum şi alţi oficiali ai Ministerului Apărării. Pe data de 2 iunie 1999, Gigi Becali şi reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au semnat un proces-verbal prin care schimbau două suprafeţe de pământ.

Becali ar fi primit de la MAp un teren de 20,9 hectare în zona Băneasa-Pipera, în schimbul unuia de 21,5 hectare în satul Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov.

Deşi relativ egale ca suprafaţă, cele două terenuri ar avea valori disproporţionate. Astfel, în timp ce la Băneasa metrul pătrat de pământ se vindea cu 20-25 de dolari, la Ştefăneşti preţul era de numai şase-şapte dolari. Diferenţa de preţ ar fi de aproximativ 3,3 milioane de dolari în favoarea lui Becali.

La vremea respectiva, generalii si-au motivat decizia prin intentia de a construi in Stefanesti o locatie militara importanta, care, de fapt, n-a fost ridicata niciodata.

În apărarea sa Babiuc, încearcă prin orice mijloace să tergiverseze soluţionarea de către procurorii DNA a dosarului penal apelând inclusiv la căi de atac neprevăzute de lege, precum şi la deja binecunoscuta metodă de tărăgănare a unui dosar – ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Una dintre acţiunile judiciare neprevăzută de lege şi iniţiată de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, are la bază argumentaţia că “schimbul de terenuri s-a efectuat cu încălcarea legii în sensul că terenul oferit la schimb de Ministerul Apărării Naţionale nu era proprietatea acestuia, ci în administrare, proprietar de drept fiind statul român”.

sursa:  Gândul

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, la DNA”

  1. ion says:

    O sa se rezolve la pastele cailor.

  2. Petrescu P says:

    Toti au furat cat timp au fost pe functii, astfel ca armata a ramas ca un pui fara fulgi .Cum a reusit analfabetul de gigii sa obtina atatea terenuri ale armatei decat prin compromiterea capilor armatei . Onoarea si demnitatea militara a fost demonetizata de niste generali de paie gen oprea ,iordanescu,ontanu …..etc. Imi repugna asemenea zisi oameni.