Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Franţa consideră că sistemul de aparare antirachetă al NATO reprezintă o consolidare a disuasiunii nucleare

Ministrul francez al Apărării, Alain Juppe, a declarat în faţa Senatului francez, că angajamentul Franţei de a contribui la sistemul de aparare antiracheta al NATO, constituie, în opinia sa, “o consolidare” a disuasiunii nucleare.

“Pe termen scurt, viziunea noastră este clară. Prioritatea noastră este să dezvoltăm mijloace de apărare antirachetă de teatru, pentru a răspunde nevoilor operaţionale ale forţelor noastre şi pentru a ne menţine baza industrială de apărare”, a declarat el.

“Pe termen mai lung, orientările pe care le vom avea vor depinde de experienţa acestor prime etape”, a continuat ministrul.

Subliniind experienţa industrială franceză în sectorul rachetelor, el a apreciat că “Franţa a intrat în clubul foarte restrâns al puterilor care au demonstrat o capacitate de interceptare”.

Dezbaterea a fost organizată la cererea senatorilor socialişti (de opoziţie) pe tema condiţiilor angajamentului Franţei privind apărarea antirachetă balistică a NATO, la care Parisul s-a declarat pregătit să participe.

sursa: France Press

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.