Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Fratele Presedintelui Basescu în afaceri cu armament?

Conform unui articol publicat de ziarul “Bursa”, reprezentantii unor mari companii americane, în care activeaza fosti comandanti NATO din Europa si fosti ofiteri US Army, s-au asociat într-o companie cu Mircea Basescu, fratele presedintelui României, dar si cu generalul în rezerva Ion Eftimie Sandu, loctiitor al sefului Departamentului de Armament din Ministerul Apararii, si cu fiica lui Aurel Cazacu, fostul sef al Romtehnica si presedinte Romarm.

Asociaţii firmei Desintco sunt: Romeo Oiţă, preşedintele Patronatului Serviciilor de Securitate (deţine 30% din afacere), Cristian Andrei Grigore Geamănu (30%), Ion Eftimie Sandu (5%), Mircea Băsescu (30%) şi Maria
Cristina Cazacu (5%).

“Afacerea fratelui preşedintelui României s-a înjghebat în iunie 2009, la doar o lună după ce CSAT a discutat despre înzestrarea armatei şi după ce Ministerul Apărării Naţionale a anunţat demararea licitaţiei pentru modernizarea celor două fregate britanice, parafată de Guvernul PSD în 2002 şi care ne-a costat deja peste 120 de milioane de lire sterline. Exact personajul cheie în această afacere a fregatelor, Aurel Cazacu, fostul şef al Romtehnica în acea perioadă, s-a asociat, în iunie, cu fratele preşedintelui Băsescu în firma Desintco”, se precizează în acelaşi articol.

Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat, vineri, 21 august, la implicarea fratelui său în acţionariatul unei firme cu activităţi legate de domeniul militar, declarând că “de duşmani te poţi apăra, însă e extrem de greu să te aperi de propriul tău frate”.

“Eu, azi-noapte, am aflat de intrarea lui în firmă. Nu îmi e de imagine. Mă afectează ca om, pur şi simplu. Trebuia să-mi spună, că i-aş fi spus să nu o facă”, a afirmat Băsescu, care a adăugat că i-a cerut lui Mircea Băsescu să renunţe la afacere.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut fratelui sau sa renunte imediat la calitatea de actionar la firma cu activitati legate de domeniul militar, a anuntat, vineri, Administratia Prezidentiala, dupa ce în presa au aparut informatii în acest sens despre Mircea Basescu.

Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, a anuntat, vineri, ca s-a retras din firma unde era actionar si care desfasura activitati legate de domeniul militar.

Mircea Basescu a precizat ca a semnat, vineri dimineata, actele de cesionare a pachetului de actiuni (30%) detinute la firma Exhibition Aircraft Defence and Security SRL.

sursa: AGERPRES; MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Fratele Presedintelui Basescu în afaceri cu armament?”

  1. O C V ST says:

    Si de ce ar fi o stire pentru Romania?
    Este in “normalitatea” tarii si a ceea ce accepta oamenii!

  2. OBAMA says:

    Pentru cititorii care poarta uniforma: lovitura de imagine este in stilul generalului Gheorghe Rotaru, trecut cu dosare si bagaje la PNL, in echipa lui Crin Antonescu.