Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Gabi Oprea persistă în ipocrizie

Aflat în judeţul Vâlcea, unde s-a întâlnit cu membrii organizaţiei judeţene a partidului trădătorilor (cunoscut pentru unii ca UNPR), ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, că reducerile de personal şi de cheltuieli de la Ministerul Apărării Naţionale, s-au realizat “judicios”.

Acesta a precizat că “în ceea ce priveşte pensiile militare, cele sub 3.000 de lei nu vor fi afectate de legea unică a pensiilor”.

“Cât priveşte reducerile de personal şi de cheltuieli de la Ministerul Apărării Naţionale, acestea au fost făcute judicios. Noi am avut un buget de 1,31% din PIB şi ne-am străduit să ne încadrăm rezonabil în aceste limite. 75% au însemnat pensiile şi salariile şi 25% alte cheltuieli.

“Imaginaţi-vă, deşi strâmtoraţi, Armata română, pe fronturile de luptă din Afganistan, a fost foarte apreciată de înalţi emisari NATO!”

“Privitor la pensii, am avut o discuţie cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan şi cu premierul Emil Boc şi a rămas stabilit faptul că pensiile sub 3.000 de lei nu vor fi afectate de legea unică a pensiilor. Acest lucru îl vor susţine şi parlamentarii noştri în Camera Deputaţilor la dezbaterea legii”, a mai precizat Gabriel Oprea.

Oprea a mai a precizat că “partidul său susţine măsurile de austeritate preconizate a se lua după 1 iunie, de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor, mai puţin, conform mandatului partidului, reducerea pensiei minime garantate”.

sursa: MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

6 Responses to “Gabi Oprea persistă în ipocrizie”

  1. Mărin Juvete says:

    In acord cu nivelu’ intelectual al domniei sale, cred ca mai potrivit ar fi fost ca citatul (ala de pe coperta Q Magazine) sa sune ceva de genu’ :”Toti presedintii mi-a dat stele”…

  2. altfel says:

    GABRIEL OPREA ESTE UN PORC MINCINOS. DACA CINEVA DORESTE SA FOLOSEASCA ACEASTA AFIRMATIE A MEA IN MOD PUBLIC SI DESCHIS, DE FATA CU OPREA, SA-MI SPUNA SI IMI DECLIN SI NUMELE REAL. EU AM FOST LA O CONSFATUIRE CU EL SI ACOLO A SUSTINUT CA NICI O PENSIE MILITARA NU SE VA REDUCE, AFIRMAND CA DACA SE REDUCE VREUNA EL ISI DA DEMISIA. ERA INAINTEA IN REGISTRARII CA PARTID. ACUMA, PORCUL DRACULUI, SI-A SCHIMBAT IZMENELE. NUMAI ALEA SUB 3000 NU SE REDUC.

  3. vios says:

    Desi nu sunt militar, subscriu la ceea ce spune “altfel”. Un adevarat ofiter al Armatei Romane se presupune ca are onoare. Deci d-nul Oprea, ca “adevarat” ofiter al RO Army, ar trebui sa-si respecte cuvantul dat, dandu-si demisia. Rusine, dar asta reprezinta “controlul civil” al armatei -incompetenta si minciuna. Dupa parerea mea, armata trebuie condusa numai de militari profesionosti, competenti, patrioti si dedicati profesiei, si nu de civili scosi din randurile societatii civile(scuze, am vrut sa spun partide) -care habar n-au, dar cheama la “ordine” ofiteri cu experienta, umilindu-i, mintindu-i si fortandu-i sa actioneze impotriva intereselor armatei(cel putin unii dintre ei, daca nu si-au dat demisia inca, sau n-au fost trecuti in rezerva la “ordin” ca fiind incomozi sau recalcitranti). Scuze, n-am vrut sa jignesc nici-un ofiter adevarat, acestia merita respect si consideratie, dar in randurile dvs sunt o multime de gunoaie, unele politice, altele impinse de interes si carierism…Inca o data RUSINE!

  4. g.HAMANDIA says:

    Cand citesc ce scrie VIOS-ma incearca un sentiment de mandrie pentru faptul ca sunt OFITER_ARMY si ca totusi mai exista civili care gandesc si simt asa fata de armata si fata de cadrele militare-multumesc doamna[domnule] Cand citesc insa ce scrie ,altfel”-mi se face rusine si nu stiu unde sa ma ascund pentru faptul ca acesta-i cadru militar[ofiter] si ca implicit imi est coleg.domnule-Oprea ca vrei ca nu vrei reprezinta o institutie si acea institutie esti obligat s-o respecti.Pe de alta parte nu iti dai seama cat de meschin esti mai ales in aceasta conjuctura si mai ales fata de imensa majoritate a colegilor care nu au pensii peste 3000lei nici macar peste2000.inca nu ai inteles ca sunt calculate incorect si ca este foarte corect sa se intre in normal?acum depinde de cum se va realiza asta

  5. altfel says:

    g.HAMANDIA,
    Stai linistit, ca NU SUNT ofiter! Nu trebuie sa te ascunzi nicaieri. Iar de rusine nu trebuie sa-ti fie…rusine, caci este o traire specific umana. Ar fi trebuit sa-l vezi pe Oprea cum ii facea albie de porci pe cei care indrazneau sa se indoiasca de afirmatiile lui. Atunci, probabil, ai fi inteles de ce am adoptat aceasta varianta de apreciere la adresa lui. Sa fii convins a este CEA MAI APROPIATA de adevaratul Oprea!

  6. Valentin says:

    S-a tot scris pe aici despre acesti incompetenti si incapabili sa conduca si sa gestioneze aceasta tara,despre acesti TRADATORI ai neamului romanesc (si implicit ai armatei romane) dar fara nici un rezultat concret.Organele abilitate(SRI,DIA,STS,etc),in baza monitorizarilor pe care le fac,nu sunt in stare sa-i informeze despre adevarata stare de spirit,din randul populatiei,a tuturor categoriilor sociale?Daca ei se fac ca nu vad,macar organele statului sa-i coboare cu picioarele pe pamant pe acesti nesimtiti,pana nu-i coboram noi ,de tot,in pamant!